Am mai scris despre distanţă şi puterea rugăciunii. Şi despre imensa fericire de a fi cu El. Uneori, clipele acestea de fericire cu El au o intensitate incredibilă, imposibil de pus în cuvinte. E copleşitor şi plin de lumină acest sentiment de siguranţă că sunt în prezenţa Lui, pur şi simplu că sunt cu El. Sunt stropi de fericire, care fac de mii de ori mai mult decât o Niagara de desfătări lumeşti. Şi pe care i-am experimentat din nou aseară, alături de El, în compania unui prieten drag, care fizic se află la vreo 2000 de kilometri distanţă de mine, însă spiritual e alături de sufletul meu, în rugăciunea care ne uneşte mai mult decât mii şi mii de cuvinte, gesturi ori alte fapte. Şi această rugăciune comună, la ceas de seară, a plăsmuit în inimile noastre dorinţa de a nu rămâne singuri în această întâlnire cu Cristos pe Cruce, ci de a chema cât mai multe suflete să ni se alăture în adoraţia Răstignitului.

Acum suntem, în fiecare seară, două suflete care ne unim în Adoraţie la picioarele Crucii. Dacă doriţi să vă alăturaţi nouă în acest exerciţiu de iubire, ne-am bucura să ştim că, indiferent de distanţa fizică dintre noi, putem împărtăşi fascinaţia si dragostea faţă de Crucea lui Cristos. De aceea, fiecare din noi vă invită, în felul lui, să fim împreună, noi şi Crucea: Tarciziu la a ne lăsa învăluiţi de Fascinaţia Crucii, Claudia la Zece minute de dragoste.

Fascinaţia Crucii

Cât ne mai impresionează Crucea? Cât ne mai gândim la ea în cotidianul nostru? Cât mai face ea parte din viaţa noastră cea de toate zilele? Nu cumva  legătura noastră cu Crucea e minimalizată, ba chiar complet înlăturată din existenţa noastră? Nu cumva ne căutăm mii şi mii de scuze pentru a o eluda, pentru a fugi de ea, pentru a ne refugia în spatele măruntelor noastre orgolii şi preocupări?

Nu modernismul ne impiedică să fim creștini, nu problemele de zi cu zi ne țin departe de Dumnezeu, ci pur şi simplu noi rămânem, de foarte multe ori, reci la cuvântul evangheliei şi insensibili la puterea Crucii. Cum să ieşim din această rutină? Făcând cea mai puternică experienţă a interacţiunii între noi şi Cruce: să ne lăsăm fascinaţi de ea, copleşiţi de înălţimea ei, bucuraţi de mântuirea care vine prin ea.    

Cum să facem asta, concret? Vă lansez  o invitație la zece minute de Adorație a Crucii, la zece minute în care să ne punem pe noi înşine înaintea Crucii, în care să o privim şi să ne lăsăm priviţi de ea. Să ne unim în rugăciune în faţa ei, în fiecare seară, începând cu ora 21:50. Să experimentăm minunea pe care o înfăptuieşte puterea imensă a rugăciunii comune, în numele instrumentului mântuirii noastre. Să nu voim nimic altceva decât a rămâne în tăcere înaintea Crucii. Să lăsăm deoparte socotelile noastre mentale (ce, pentru cine şi cum să cerem) şi să ne lăsăm în voia adoraţiei. Singuri, cu familia, cu prietenii, doar privind şi ascultând ce are să ne spună Crucea…

Cristos a stat pe Cruce mai mult de 10 minute. Oare noi putem sta în faţa ei măcar atât, zece minute? Un schimb de priviri. Atât. Căci privind Crucea îl întâlnim nu numai pe El ca persoană vie, trăind alături de noi, ci ne descoperim şi pe noi înşine (cu suferinţele şi bucuriile noastre) în altă lumină, cea a Chipului „celui atârnat pe lemn” (Gal 3,13).

Zece minute de dragoste

Am început, acum ceva vreme, să vă dau întâlnire, în fiecare dimineaţă la ora opt, pentru Cinci minute cu Isus. Acum vă propun ceva nou, care sper să devină, pentru fiecare din voi, o constantă a fiecărei seri: zece minute de dragoste. Sună incitant, nu-i aşa? Daor că oferta mea e complet diferită de cea a tabloidelor, fiindcă are o coordonată pe care nicio altă noapte de dragoste din viaţa asta nu o poate avea: aceea a veşniciei. E o noapte de dragoste cum nu poate fi alta, în compania Aceluia care e însăşi Iubirea… O noapte în care învăţăm cu adevărat ce e iubirea, privind spre Cruce ca sinonim desăvârşit al ei…

În tăcere şi în întunericul străpuns de lumina blândă a unei lumânări ce mângâie Crucea. Privirea aţintită spre El, inima deschisă pentru a primi dragostea Lui. Sfânta Ecaterina din Siena: „Nu cuiele l-au ţinut pe Cristos răstignit pe cruce, ci iubirea”. Zece minute de linişte în interiorul nostru, de desprindere totală de realitatea cotidiană, pentru a-L privi. Asemenea ţăranului care stătea zilnic la picioarele Crucii şi întrebat de sfântul Ioan Maria Vianney ce face, răspunde simplu: „Eu Îl privesc şi El mă priveşte”.

Ştiu, uneori a sta pur şi simplu şi a privi e teribil de greu. Fiindcă, vorba lui Eliade, oamenii de azi se încăpăţânează să caute în loc să vadă. Dar exerciţiul acesta aduce o lumină interioară de nepătruns…

Aristotel: „Fericirea este a-l contempla pe Dumnezeu”. Fericirea e la o Cruce şi zece minute distanţă de noi. Vă propun să o gustăm împreună, în fiecare seară, unindu-ne în contemplaţia Crucii, timp zece minute, cu începere de la ora 21:50. Aveţi curaj pentru o asemenea aventură: zece minute de dragoste?

Anunțuri