În fiecare zi a Săptămânii Sfinte şi a Timpului Pascal 2012, din Lunea Mare (2 aprilie), continuând cu Duminica Învierii (8 aprilie) şi încheind cu Solemnitatea Rusaliilor (27 mai), blogul de spiritualitate catolică „Deus meus in te confido” (Ps 25,2) va găzdui câte o meditație pe marginea evangheliei zilei, pornind de la întrebarea „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?”. Fiecare duminică, zi a Învierii Domnului, va fi sărbătorită prin câte două meditaţii, care vor oferi două perspective diferite asupra evangheliei zilei. Proiectul se desfăşoară cu binecuvântarea ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, şi beneficiază de un Cuvânt înainte al PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.

Textele meditaţiilor sunt scrise de preoți catolici din țară şi de peste hotare, precum şi de laici de diverse confesiuni, şi vor fi preluate şi difuzate de Radio Maria, în lectura autorilor, în cadrul unor emisiuni interactive cu ascultătorii. De asemenea, Radio România Culturalva difuza o emisiune în direct consacrată acestei inițiative (26 aprilie, de la ora 22:15).

Preoţii care au scris meditaţiile sunt:

Dan Suciu CSJ (misionar în Caucaz)

James Martin SJ (editor cultural al „America Magazine” – New York şi autor al mai multor bestseller-uri de spiritualitate catolică)

Francisc Doboş (purtător de cuvânt al Arhipiescopiei Romano-Catolice de Bucureşti)

Marius Taloş SJ (doctorand în Teologie la Madrid, Spania)

Michel Kubler AA (director al Centrului de Studii Bizantine „Sfinţii Petru şi Paul”)

Laurențiu Dăncuță (profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif”, Iaşi)

Adrian Dancă (redactor „Radio Vatican” – Roma)

Fabian Măriuţ (responsabil cu Pastoraţia Familiilor în Arhidieceza de Bucureşti)

Victor Dumitrescu (îndrumător spiritual al Comunităţii „Magnificat”)

Iulian Budău SJ (Preşedinte al „Jesuit Refugee Service Romania”)

Marko Ivan Rupnik SJ (artist plastic, director al Centrului de Studii şi Cercetări „Ezio Aletti”, Roma)

Citiţi zilnic postările de pe blog pentru a vă putea bucura de câteva oportunităţi speciale pe tot timpul desfăşurării acestui proiect:

– veţi putea intra în dialog cu autorii meditaţiilor, adresând întrebări, comentând meditaţiile lor, împărtăşind experienţele personale pe drumul de urmare a Domnului;

– dialogul cu autorii meditaţiilor va aduce premii săptămânale comentatorilor cei mai consecvenţi (detalii aici).

De asemenea, voturile cititorilor vor desemna postările cele mai apreciate, ai căror autori vor fi premiaţi, la rândul lor (detalii aici).

Pentru gândul acestui proiect care vesteşte Învierea lui Cristos doresc să mulţumesc în primul rând Domnului, pe care l-am simţit aproape în tot acest răstimp, susţinând lucrarea noastră comună în numele lui. Multă recunoştinţă tuturor celor care au primit invitaţia de a se alătura acestei aventuri spirituale şi de a căuta, plini de curaj şi de încredere, lumina evangheliei în mijlocul preocupărilor cotidiene, asumându-şi, cum ar zice pr. Steinhardt, „primejdia mărturisirii”. Un gând deosebit de rugăciune se îndreaptă către dragii mei prieteni Mădălina-Veronica Haidemak, Marie Şoucaliuc-Prager şi pr. Florin Silaghi SJ, care m-au încurajat pe cale.

Cu nădejdea că noi toţi nu am fost altceva decât „creioane în mâna lui Dumnezeu” (cum frumos spunea fer. Tereza de Calcutta), vă încredinţez roadele căutărilor noastre, invitându-vă să citiţi meditaţiile zilnice şi să rămâneţi în rugăciune alături de Isus, a cărui Înviere să o vestim prin toate lucrările noastre…

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv Claudia Stan, „Deus meus in te confido” (Ps 25,2).

Partener media: „Radio Maria”

Sponsori: Editura „Galaxia Gutenberg”, Editura ARCB

Proiectul „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” în media: Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, „Prea târziu te-am iubit” (blogul pr. Laurențiu Dăncuță), Radio România Cultural (emisiune în direct, 26 aprilie 2012).

Cuprins proiect „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” (Atenţie! Linkurile devin active numai în data postării)

1 aprilie 2012 – PS Cornel Damian – Cuvânt înainte: „Paştele, Viaţa nouă în Cristos”

Săptămâna Sfântă:

1 aprilie 2012 – Pr. Dan Suciu CSJ – „Binecuvântata dezorientare”. Introducere la meditaţiile Săptămânii Sfinte 2012.

2 aprilie 2012 – Pr. Dan Suciu CSJ – „Parfumul buclucaş” (Lunea Sfântă)

3 aprilie 2012 – Pr. Dan Suciu CSJ – „Ioan la pieptul lui Isus” (Marţea Sfântă)

4 aprilie 2012 – Pr. Dan Suciu CSJ – „Iuda. Jaloane pentru pierderea unei vocaţii prin păcate mici” (Miercurea Sfântă 2012)

5 aprilie 2012 – Pr. Dan Suciu CSJ – „Faceţi aceasta în amintirea mea!” (Joia Sfântă 2012)

6 aprilie 2012 – Pr. Dan Suciu CSJ – „Lângă crucea lui Isus stătea mama sa” (Vinerea Sfântă 2012)

7 aprilie 2012 – Pr. Dan Suciu CSJ – „Mormântul” (Sâmbăta Sfântă 2012)

Duminica Învierii, 8 aprilie 2012:

Invitat special: Pr. James Martin, SJ – „Paştele schimbă totul” / Special Guest: Rev. James Martin SJ – “Easter changes everything”

Pr. Francisc Doboş – „Dacă un lucru e sigur, e că Isus nu a înviat…”

Săptămâna Luminată (I a Paştelui):

9 aprilie – Pr. Dan Suciu CSJ – „Vestea”

10 aprilie – Pr. Dan Suciu CSJ – „Iubire şi lacrimi”

11 aprilie – Pr. Dan Suciu CSJ – „Emaus”

12 aprilie – Pr. Dan Suciu CSJ – „Rănile Domnului Înviat”

13 aprilie – Pr. Dan Suciu CSJ – „Micul dejun cu Isus”

14 aprilie – Pr. Dan Suciu CSJ – „Fericiţi cei care cred!”

Săptămâna a II-a a Paştelui

15 aprilie – Pr. Francisc Doboş – „Să luăm sau să primim?” / Pr. Fabian Măriuţ – „Pelerinaj în inima mea”

16 aprilie – Mădălina-Veronica Haidemak – „Călător şi călăuză”

17 aprilie – Mădălina-Veronica Haidemak –„Google Translate”

18 aprilie – Mădălina-Veronica Haidemak – „Lecţia de iubire”

19 aprilie – Mădălina-Veronica Haidemak – „Când voi trăi?”

20 aprilie – Mădălina-Veronica Haidemak – „Nimic să nu se piardă!”

21 aprilie – Mădălina-Veronica Haidemak – „Ce voi alege?”

Săptămâna a III-a a Paştelui

22 aprilie – Pr. Marius Taloş SJ – „Întors ca la Ploieşti… via Emaus” / Pr. Francisc Doboş – „Să-i mai fie oare foame lui Isus?”

23 aprilie – Andrei Pătrîncă – „Pentru ce-l caut pe Isus?”

24 aprilie – Pr. Michel Kubler AA – „Isus: care-i noutatea?”

25 aprilie – Ioana-Iulia Vasiliu – „Mâinile”

26 aprilie – Ecaterina Hanganu – „Dealu’ Îngerului”

27 aprilie – Sorin-Cristian Troacă – „Liturghia ca Prezenţă”

28 aprilie – Iuliana Codreanu (Birtea) – „Adevărat a înviat! Răspunsul asumat”

Săptămâna a IV-a a Paştelui

29 aprilie – Pr. Laurenţiu Dăncuţă – „Să te iubesc aşa cum mă cunoşti tu!” / Pr. Francisc Doboş – „De ce să-ți dai viața? Pentru a o dobândi sau pentru a o primi?”

30 aprilie – Cristian-Virgil Bulai – „O poartă care nu se închide niciodată”

1 mai – Silviu Tarţa – „Certitudinea încredinţării”

2 mai – Ciprian Ciobanu – „Cei mai iubiți dintre pământeni”

3 mai – Maria-Emanuela Zaharia – „Chipul Tatălui”

4 mai – Adrian-Răzvan Florea – „Şefu’…”

5 mai – Sorin-Cristian Troacă – „Curaj! Cere cu încredere!”

Săptămâna a V-a a Paştelui

6 mai – Pr. Francisc Doboş – „A rămâne sau a pleca?” / Pr. Adrian Dancă – „Ornamentali sau fructiferi”

7 mai – Pr. Adrian Dancă – „Conexiunea la Duhul Sfânt”

8 mai – Pr. Adrian Dancă – „Breaking News!!! E despre noi”

9 mai – Pr. Adrian Dancă – „Nihil sine Deo!”

10 mai – Pr. Adrian Dancă – „O singură inimă, o unică iubire”

11 mai – Pr. Adrian Dancă – „Mesaj pentru Ziua internațională fără mesaje”

12 mai – Pr. Adrian Dancă – „Semne bune”

Săptămâna a VI-a a Paştelui

13 mai – Pr. Victor-Emilian Dumitrescu – „Vrei să-i fii prieten lui Isus?”

14 mai – Ecaterina Hanganu – „Vreau la Tata!”

15 mai – Ecaterina Hanganu – „Ancora”

16 mai – Răzvan Petrescu – „Revelație vie”

17 mai (Înălțarea Domnului) – Pr. Iulian Budău SJ – „Mi-a înălțat cerul la suflet”

18 mai – Elena Petrea – „Azi!”

19 mai – Liliana Simion – „Iubirea este puterea rugăciunii”

Săptămâna a VII-a a Paştelui

20 mai – Pr. Iulian Budău SJ – „Rugăciunea inimii” / Pr. Francisc Doboş – „Scandalul: răzvrătire sau convertire?”

21 mai – Marie Şoucaliuc-Prager – „Aveţi încredere!”

22 mai – Marie Şoucaliuc-Prager – „Ai lui”

23 mai – Marie Şoucaliuc-Prager – „…”

24 mai – Marie Şoucaliuc-Prager – „Pentru că m-ai iubit”

25 mai – Marie Şoucaliuc-Prager – „Simon, fiul lui Ioan, mă iubești tu mai mult decât aceștia?”

26 mai – Marie Şoucaliuc-Prager – „Rămâneţi în mine”

Solemnitatea Rusaliilor

27 mai – Invitat special: Pr. Marko Ivan Rupnik SJ – „Rusaliile, o experiență a comuniunii” („Le Pentecoste, un’esperienza della comunione”)