Îngerii păzitori în alertă!

Dragi îngeri păzitori,

Adelina noastră și-a încheiat cura de citostatice și a fost trimisă la spitalul din Constanţa, fiindcă mama ei a fost decăzută din drepturi, iar Protecţia Copilului Constanţa nu a încredinţat-o încă mătușii ei (sora mamei). Nu știm exact cum stau lucrurile din punct de vedere legal, fiindcă atât Protecţia Copilului din Spitalul „Marie Curie”, cât și cea din Constanţa încă nu ne-au oferit informaţii suficiente pentru a ne da seama cum o putem ajuta pe Adelina în continuare. Înainte de plecarea ei din București, am discutat cu șeful de secţie de la Oncologie, însă nu am obţinut de el acordul de a angaja o persoană care să stea permanent în spital cu Adelina, pentru a avea grijă de ea. Tot înainte de externare, mama ei, Gica, a venit în spital și a stat cu ea câteva zile, fără să se implice deloc în îngrijirea ei (care a rămas tot în sarcina doamnei Stela Durac, mama lui Alex). Am discutat cu Gica și eu și Andreea Angelescu și am asigurat-o de tot sprijinul nostru în continuare și că indiferent de felul în care va arăta viitorul, Adelina nu va duce lipsă de mâncare și de medicamente. Din discuţia cu ea, am reţinut că ajutorul de handicap al Adelinei și alocaţia celorlalte trei fete sunt singurele surse de venit ale familiei lor.

Ieri am primit o veste îngrijorătoare: în ciuda faptului că spitalul din Constanţa a fost pus în gardă de Protecţia Copilului cu privire la situaţia socială a pacientei Adelina Bonea, ieri dimineaţă, Adelina a fost luată de mama ei din spital și nu se știe unde a fost dusă. Din datele pe care le avem în momentul de faţă, sunt date în urmărire, însă, din cauza viscolului, poliţia nu poate acţiona (se pare că drumul de acces spre scomuna în care locuiesc, Cornu) este blocat din cauza nămeţilor. Așadar, pentru moment, singruul ajutor pe care îl putem da Adelinei, până aflăm vești noi, este rugăciunea, pe care o implorăm de la voi toţi pentru sufleţelul ăsta mic și amărât aruncat de colo-colo de toată lumea…

*

Iată, așa cum am promis, un raport al sumelor încasate de la îngerii păzitori și cheltuite în lunile decembrie și ianuarie. Am primit în total suma de 4745 lei, din care 2320 lei în contul lui Alexandru Şerbu și 2425 lei numerar. Cu acordul vostru, am cheltuit o parte din bani și pentru nevoile celorlalţi copii de la Oncologie și pentru a le aduce tuturor bucurii de Crăciun. În cele două luni s-au cheltuit în total 3650 lei, astfel : 150 lei parastas Ionuţ (care a murit anul trecut și nu avea pe nimeni), 1750 lei cadouri și medicamente de Crăciun, 470 lei oferiţi în numerar mamelor pentru urgenţe de ci cu zi (Alex Durac 100, Andrei Bombi 70, Ema 50, Fidan 100, Cristi Rostogolea 50, Adelina Bonea 100), 400 lei operaţie Alex Durac, 350 lei alimente, 530 lei medicamente.

Mai avem în bancă 100 lei și numerar 995 lei, din care vom achita în zilele următoare aprox 200 lei pentru masa de prânz din ultimele două săptămâni a lui Alex Durac (transferat la Ortopedie pentru operaţia de protezare a femurului afectat de osteosarcom) și urgenţele grave ale nou-venitei Anais Năstase, despre care vă povestesc îndată. Deci, săptămâna viitoare probabil că bănuţii se vor temina și de aceea vă rugăm să nu uitaţi de copilașii noștri. Ne rugăm ca Dumnezeu să vă răsplătească pe toţi după bunătatea inimii voastre mari, loc tainic de purtat crucea alături de copiii de la Oncologie…

*

Anais Năstase are 2 ani și 7 luni și suferă de o formă cumplită de cancer: neuroblastom, cu multiple metastaze la organele interne și stomac. De curând a dezvoltat și un virus stomacal și va merge la Spitalul „Victor Babeș” pentru o săptămână, în vederea tratamentului, după care va reveni la „Marie Curie” unde numai Dumnezeu știe ce va urma. Povestea ei începe în luna decembrie a anului trecut, când, fiind în imposibilitate de a defeca timp de câteva zile, controlul medical a descoperit o tumoră. Au urmat controale suplimentare și s-au văzut și metastazele. Boala a evoluat foarte rapid și extrem de agresiv. Din păcate, fetiţa a suferit multiple leziuni interne (distrugere a peretelui stomacal și a uretrei) și o gramadă de complicaţii. Acum este o umbră scheletică, sălbăticită și cu atitudine de copil hăituit (acesta este și motivul pentru care care nu i-am făcut încă fotografii). Două luni de înţepături, tăieturi, anestezii, perfuzii au făcut din ea un copil irascibil, dar totuși dornic de comunicare. Mămica ei, Aida, este o femeie puternică și foarte cerebrală, dar în ochii ei poţi citi durerea și nedumerirea. Oare cine ar putea privi copilul acesta pasiv? Anais este fan Mickey Mouse și am putea să îi ducem niște cărţi de colorat și niște creioane. În privinţa tratamentului, are nevoie de medicamentele de uz curent și de urostome (ea folosește 60/lună, iar spitalul îi asigură doar 30, restul trebuie cumpărate). Anais este un copil ca toţi ceilalţi de la Oncologie, a cărui familie este copleșită de suferinţă și de problemele financiare. Mămica are nevoie de susţinere morală și financiară, chiar dacă spune că momentan se mai descurcă. Noi, cei ce mergem des acolo, știm ce îi așteaptă din punct de vedere financiar. Ei încă nu știu… și poate pentru moment este mai bine așa.

Îngeri păzitori, haideţi, vă rog, să întindem din nou o mână de ajutor, fiindcă un adevărat înger păzitor nu doarme, nu obosește și nu se descurajează niciodată! Cine nu poate să doneze bani sau medicamente, poate da din timpul lui, vizitându-i pe copilași, citindu-le povești, oferind suport moral mămicilor… Cine nu poate nici asta, încă mai poate ajuta, distribuind mesajul acesta către cât mai mulţi prieteni din lista lui… Cu toţii putem face ceva! Oricât de mărunt ni s-ar părea nouă ajutorul nostru, el valorează imens pentru cei care îl primesc!

NB: Reamintesc trei coordonate importante:

–          găsiţi grupul nostru pe Facebook („Alături de copiii bolnavi de cancer de la Marie Curie”) și îi rugăm pe îngerii păzitori care au cont pe Facebook să se alăture acestui grup, pentru a fi mereu la curent cu situaţia din spital și cu urgenţele

–          pentru îngerii păzitori care doresc să trimită bani prin transfer bancar, numărul de cont al lui Alexandru Şerbu, deschis la Banca Millenium, este RO98MILB0000000001955426 (Atenţie! Deoarece acesta este contul personal al lui Alex, pentru a putea gestiona corect banii pe care îi trimiteţi, vă rugăm să menţionaţi de fiecare dată că sunt destinaţi copiilor de la Oncologie)

–          pentru cei care doresc să doneze medicamente și suplimente, e bine de știut că lista cu medicamentele care se consumă permanent și de care e mereu nevoi în cantităţi foarte mari sunt următoarele: Osteocare calciu sirop, Corsodyl apă de gură pentru afte, Tantum Verde (pastile și spray), Hexoral, Strepsils Intensiv, Strepsils Plus, Decasept simplu, Fluocinolon unguent, Nurofen 6-12 ani, Aerius sirop, cremă masaj piciorușe (Fastum Gel sau Diclofenac), bicarbonat de sodiu, alcool medicinal, ulei de corp Chicco.

Adelina s-a întors

Adelina a revenit în spital ieri, singură, ca de obicei, adusă de o ambulanţă de la Constanţa. Aseară am fost la ea, însoţită de bunii mei colegi Mari și Alex. Mari a adus jucării și medicamente, Alex hrană spirituală și medicamente, plus că ne-a ajutat să transportăm cu mașina lui câteva provizii urgente pentru mama Durac (cartofi, roșii, detergenţi etc). Am dus cărticele și puzzle-uri cu povestea Nașterii lui Isus și iconiţe. Am dus Corsodyl, pentru Fidan, Ana Maria, Ema și Alex Durac, Hexoralette pentru Adelina (care avea febră mare și o durea gâtul). [Pe această cale, îi rog pe cei care pot dona constant apă de gură Corsodyl pentru aftele provocate de citostatice și să nu ezite să ajute; o sticlă de Corsodyl costă aproximativ 30 de lei și se consumă cam într-o săptămână…]

Adelina noastră e slăbită și aseară am găsit-o zăcând singurică într-un pătuţ (de data asta, nu a mai fost pat liber în rezerva lui Alex Durac). S-a bucurat mult să ne vadă și s-a lipit de colega mea Mari, care i-a dat să mănânce și s-a jucat cu ea.

Duminică vom merge să ducem tuturor copiilor cadourile pe care le-au cerut lui Moș Crăciun: păpuși, mașinuţe, tablete. Cine dorește să ni se alăture e binevenit.

Dragi îngeri pâzitori, vă rog să nu uitaţi de Adelina și de copilașii noștri, nu doar acum, de Crăciun, pentru că ei au nevoie de noi în toate cele 365 de zile ale anului. Orice ajutor e binevenit, dar sunt apreciate în mod special  medicamentele, fructele, banii (pentru necesităţile și urgenţele zilnice). Ajutaţi-ne cu o mașină să mai transportăm alimente sau copii (când e nevoie), ajutaţi-ne cu ceva bun de mâncare gătit în casă, ajutaţi-ne cu o poveste citită unui copilaș, cu o rugăciune, cu orice puteţi fiecare. Oricine poate ajute și orice sprijin e nepreţuit, oricât de mărunt vi s-ar părea.

Toate articolele despre Adelina și copiii de la Oncologia Spitalului “Marie Curie”, aici:

https://klaudiastan.wordpress.com/2013/12/06/inscrieri-in-clubul-ingerilor-pazitori/

https://klaudiastan.wordpress.com/2013/12/10/din-nou-despre-clubul-ingerilor-pazitori-ai-adelinei/

https://klaudiastan.wordpress.com/2013/12/12/ingerii-pazitori-fara-adelina/

Îngerii păzitori, fără Adelina

Ieri s-a întâmplat ceva ce nimeni nu putea să prevadă. Nici măcar cineva din grupul de suport al copiilor bolnavi de cancer din „Marie Curie”, care se află în contact zilnic cu realitățile etajului 5, Oncologie. Adelina Bonea, fetița cu leucemie mieloblastică părăsită de mamă în spital, a fost „returnată” de spital, ca un colet poştal fără valoare, unei persoane din familia mamei, într-o comună din județul Constanța. Se pare că, în tot timpul acesta în care ea stătea singurică în spital, s-au făcut demersuri pentru decăderea din drepturi a mamei şi se pare că autoritățile au încredințat-o pe Adelina unei rude (nu avem încă date exacte, dar din câte se ştie este vorba de o mătuşă). Asta ar putea fi motiv de bucurie (în sfârşit, Adelina are o familie!), dacă n-ar fi de mâhnire.

Avem informații concrete că familia naturală a Adelinei este înclinată mai mult spre dobândirea unor foloase materiale asociate stării ei grave de sănătate (pensia de handicap şi indemnizația de de însoțitor), decât spre bunăstarea ei. Dovadă stă faptul că această persoană din familie care o obținut plasamentul Adelinei nu s-a interesat niciodată de ea, nu a vizitat-o niciodată în spital, după cum nu a vizitat-o nimeni, în afara îngerilor păzitori din grupul de suport. Cât este de plauzibil este ca o persoană care ia un copil în plasament să nu vină niciodată să se intereseze de el în spital şi să îl lase să vină singur cu salvarea pe un drum atât de lung?

În plus, avem un caz concret recent în Oncologia de la etajul 5, în care Ionuț (acum trecut în lumea îngerilor), bolnav de cancer osos, cu mâna dreaptă amputată, a fost părăsit în spital de mamă şi încredințat de Protecția Copilului unei rude, care nu a făcut niciodată nimic pentru el decât să îl abandoneze şi ea în spital, la mila străinilor, continuând să încaseze drepturile lui băneşti, până ce el a murit, cu câteva luni în urmă.

Mi se rupe sufletul când mă gândesc cum o fi călătorit Adelina aseară, singurică, cu o salvare care trebuie să i se fi părut atât de străină şi de neprimitoare, către necunoscut… Un copil singur, foarte bolnav, pe care, de fapt, nu-l vrea nimeni. Teoretic, ea ar trebui să se întoarcă la „Marie Curie” la finele lui decembrie, pentru ultima cură de citostatice. Dacă nici aceasta nu va îmbunătăți câtuşi de puțin starea ei de sănătate, singura ei salvare va fi transplantul medular.

Aseară, câțiva îngeri păzitori îşi puneau problema să o ia pe Adelina la ei acasă, orice, numai să nu se întoarcă într-un loc în care nimănui nu-i pasă de ea: şi a fost frumos că nimeni nu a refuzat să o ia acasă pe Adelina, toată lumea a spus „da” la prima strigare, fără nicio ezitare.

Uneori pare că cei care fac răul sunt mai mulți şi mai puternici decât cei care fac binele. Ei, şi ce? N-a zis Isus: „Nu te teme, turmă mică?” Pare că răul e mai puternic decât binele şi asta te ispiteşte să te descurajezi şi să capitulezi. Maica Tereza: „Întotdeauna când faci binele, vei avea parte de oprelişti, de necazuri, de rău. Nu contează, tu continuă să faci binele”. Ceea ce e sigur şi verificat de experiență e ca binele este întotdeauna mai greu de făcut decât răul. E mult mai greu să lupți decât să te dai bătut. Noi rămânem de partea binelui, oricât ar fi de greu. Şi ne rugăm ca Dumnezeu să ne îngăduie să o ajutăm în continuare pe Adelina şi pe alți copii asemenea ei.

NB: Binele implică transparență şi onestitate. Cum această campanie de ajutorare desfăşurată de subsemnata a vizat-o exclusiv pe Adelina, mi se pare firesc să vă țin la curent îndeaproape cu situația ei.

În clipa aceasta, eu nu văd decât trei opțiuni pentru gestionarea banilor strânşi pentru ea, opțiuni pe care vi le prezint cu rugămintea de a alege fiecare din voi, cei care ați donat, una din ele:

1. Putem păstra toți banii şi toate obiectele adunate până acum până la finele lui decembrie – începutul lui ianuarie, când vom şti mai multe despre ultima cură de citostatice şi eventuala programare la transplant. Atunci, donatorii vor putea decide dacă doresc:
   1. returnarea banilor şi obiectelor (în cazul în care nu o mai putem ajuta pe Adelina);
   2. redirecționarea donațiilor către alții copii în dificultate din proiectul Alături de copiii bolnavi de cancer din Spitalul „Marie Curie” (pe care vă reamintesc că îl puteți urmări pe Facebook).
2. Putem returna imediat, fără niciun comentariu, suma integrală donată, precum şi toate obiectele, persoanelor care optează pentru asta, deoarece au aderat strict la cauza Adelinei.

V-aş fi extrem de recunoscătoare dacă v-ați exprima opțiunea voastră cât mai curând, printr-un comentariu pe blog sau printr-un email trimis pe adresa: klaudiastan@yahoo.com şi/sau aangelescu@gmail.com.

Dacă aveți alte sugestii şi idei, le primim cu drag. La fel ca şi rugăciunea şi gândul vostru bun pentru Adelina, pentru toți copiii bolnavi şi pentru cauza noastră de a le face viața puțin mai luminoasă.

Din nou, despre Clubul îngerilor păzitori ai Adelinei

Oameni buni cu suflet mare au donat pentru Adelina. Puțini, dar cu adevărat cu inimi mari şi calde. Am o colegă care face naveta la mine în birou, de câteva ori pe zi, neobosită şi plină de entuziasm, ca să-mi mai aducă pachete cu lucruşoare dăruite de colegii ei de departament. Tot colega mea ne-a adus mult-visata maşinuță cu telecomandă pentru Adelina (pe care împreună, i-am dus-o aseară Adelinei, prin asta făcănd prima vizită cu un nou înger păzitor in rezerva ei de la Oncologie). Câțiva oameni şi-au luat angajamentul de a dona lunar, pentru a o susține pe Adelina. Pe majoritatea celor care s-au implicat nu-i cunosc, nu i-am văzut în viața mea. Dumnezeu e bun şi asta mă încurajează să merg mai departe, să lupt pentru copilaşul ăsta care nu ne are decât pe noi. Dumnezeu şi dragostea necondiționată a tuturor Oamenilor adevărați, care vor să facă binele, asta mă face să trec peste toate.

Dar cum, vorba lui Steinhardt, nicicând nu ne-a cerut Cristos să fim tâmpiți, nu poate să nu mă înspăimânte ipocrizia strigătoare la cer a hiper-evlavioşilor rugători care se auto-proclamă creştini practicanți, bătători de mătănii şi frecventatori de posturi aspre, praznice / sărbători de poruncă, pelerinaje, moaşte şi alte „gesticulații religioase” (vorba lui Andrei Pleşu), distribuitori aprigi de citate motivaționale despre ce este şi ce nu este iubirea, care nu fac cinste numelui de creştin cu lamentările de doi bani pe care mi le-au zornăit la ureche zilele astea (de exemplu: „Vai, sărăcuța, daca nu aveam de plătit 500 de lei tacâmul pentru masa de Revelion, dădeam şi eu ceva pentru ea”). Acestora din urmă le recomand să recitească la Matei 25 criteriile Judecății de apoi: fraților şi surorilor, binele se face, nu se dezbate, nu se citează, nu se calculează. Se face, punct. Uneori îmi doresc fierbinte să mai apară un nebun ca Savonarola, care să ne mai scoată din confortul nostru de creştini de circumstanță şi să dea de pământ cu practica asta religioasă golită de sens în care cântam pe şapte voci la Liturghie şi după aia ne ducem sa ne îndopăm la căldurică în vila noastră, ca de prea multa ghiftuială să nu-l mai vedem pe Lazăr de la poarta noastră. D-asta îmi place mie de Papa Francisc, că le dă castane straşnice fariseilor din vremurile noastre! Şi, vai, ce bine spune Sfântul Părinte lucrurilor pe nume, chiar în recentul document “Evangelii Gaudium”: “Sfârşim prin a deveni incapabili să mai simțim compasiune față ce cel sărac, să plângem pentru suferința aproapelui, să dorim să-l ajutăm, ca şi cum toate acestea ar fi responsabilitatea altcuiva şi nu a noastră. Cultura îndestulării ne ucide; suntem entuziasmați daca piața ne mai oferă ceva nou de cumpărat; şi, în vremea aceasta, viețile ciuntite de lipsa oportunităților par a fi un simplu spectacol; nu reuşesc să ne emoționeze”.  

Recapitulare: Adelinei nu-i țin de foame şi de frig, nici loc de medicamente, lamentările pioase (“Amărâta de ea!”), încurajările la adresa celor care o ajută (“Țineți-o tot aşa, vă iubim!”), revoltele neconstructive (“Uite cui dă Dumnezeu copii!”), ori scuzele penibile (“Nu pot să donez 10 lei, că tocmai mi-am cumpărat nush’ ce avion”). Nu o ajută like-urile pe Facebook (e aproape o blasfemie să dai “like” unei astfel de tragedii). O ajută însă cât mai multe “share”-uri. O ajută imens de mult acțiunea concretă (nimeni nu e atât de sărac încât să nu poată da măcar 10 lei). O ajută vizitele. O ajută orice îi putem da (m-a impresionat nespus cineva care a spus ca e foarte sărac, dar face logopedie cu marionete şi poate veni oricând să-i amuze pe copii). Nimic nu e prea mărunt, nimic nu e prea puțin, câtă vreme e dăruit cu multă dragoste, simplitate şi discreție.

Iubesc iubirea pe care o văd în solidaritatea celor care îl slujesc pe Cristos în cei mici, neajutorați şi simpli: iubirea asta îmi dă curaj şi putere, e infinită sursă de forță spirituală, fiindcă oamenii buni sunt un exemplu pentru mine. Şi respect mult mai mult un ateu onest care rezonează cu suferința altuia, decât un creştin tipiconal cu inima impietrită. Pentru amatorii de citate frumoase, Vladimir Ghika (poate Monseniorul ne mai trezeşte din creştinismul nostru adormit): Pentru a le lăuda de-a valma, intr-un limbaj de calitate îndoielnică, despre „valorile spirituale” se spun vrute şi nevrute. Dar nu „densitatea”, ci „direcţia” lor situează lucrurile în ordinea acestei lumi. O pomană de natură materială îşi găseşte locul cu mult deasupra unui fals sistem, dar minunat de abstract. La urma urmei… nimic mai „spiritual” decât Diavolul.

Înscrieri în clubul îngerilor păzitori

Adelina are 5 ani, 12 kg şi un diagnostic necruțător: o formă rară de leucemie mieloblastică. E internată la Oncologie la „Marie Curie”, face chimio.

Mama ei a abandonat-o în spital. Mai are trei fete, cu trei tați diferiți, iar pe Adelina nu ştie cu cine a făcut-o. Am aflat asta când s-a pus problema de transplant medular, mama nefiind compatibilă. De când mama s-a căsătorit a treia oară, fetița nu a mai fost adusă la tratament vreme de două luni, ceea ce a făcut ca boala ei să se agraveze. A fost nevoie să intervină Serviciul de Protecție Socială ca să o oblige pe mamă să o aducă din nou la spital. Femeia a revenit cu Adelina şi, fiind însărcinată în luna a patra, a spus că o lasă la spital, pentru că merge să facă avort. Nimeni n-a mai văzut-o de atunci. Cu siguranță însă continuă să încaseze pensia de handicap a Adelinei şi ajutorul de însoțitor.

Cert e că Adelinei îi este mult mai bine fără ea. Mama fura de la paciente, vorbea urât, o bătea pe Adelina, o învăța să înjure, o hrănea sporadic şi prost. Acasă, Adelina a mâncat şi din gunoi şi până la spital n-a ştiut ce-i apa caldă. În preajma mamei, fetița era agitată şi gălăgioasă. De când a abandonat-o, Adelina (care este foarte matură pentru vârsta ei) a înțeles că mama ei are treabă şi că vine mai târziu. A devenit mult mai cuminte şi mai liniştită, îşi împătureşte singură lucrurile şi ştie unde stau toate.

Din punct de vedere medical, starea este este gravă, dar staționară. Forma rară de leucemie mieloblastică de care suferă face ca atunci când boala revine agresiv, fața să i se facă toată o masă de carne vie. Strabismul îl are de la faptul că, dintr-odată, pur şi simplu i-au „înflorit” ochii, fără ca doctorii să poată explica fenomenul.

În „Marie Curie” pe Adelina o îngrijeşte doamna Stela Durac (mama lui Alex Durac, băiețelul în cărucior), care găteşte pentru amândoi. Un grup caritabil alcătuit din îngeri păzitori cu suflete mari şi frumoase care se ocupă de toți copiii cu cancer internați în „Marie Curie” a făcut posibil ca Adelina să aibă hăinuțe şi jucării, precum şi medicamentele pe care nu le asigură spitalul. Îngerii păzitori – care au şi o pagină de Facebook (Alături de copiii bolnavi de cancer de la Marie Curie) – sunt coordonați de Andreea Angelescu, un om ca toți alții care, într-o zi, s-a gândit să se ducă la spital să-l ajute să curețe o portocală pe unul dintre pacienții internați acolo, care nu avea decât o mână (între timp, băiețelul acela a plecat dintre noi, în lumea îngerilor lui Dumnezeu).

În curând, Adelina noastră va fi transferată la Spitalul Fundeni, unde va face transplant medular, apoi iarăşi chimio şi aşa mai departe… Precarul echilibru logistic de care a beneficiat până acum e pe care să se năruie. Cine va merge cu ea la Fundeni? Cine o va hrăni? Cine va sta cu ea să o ajute să depăşească toate greutățile chimioterapiei? Ar fi nevoie de angajat o persoană responsabilă şi cumsecade, care să stea cu Adelina (are doar cinci anişori, nu poate rămâne singură în spital). Ar fi nevoie de angajat o firmă de catering care să îi ducă mâncare de regim la Fundeni (sau chiar şi la „Marie Curie”, pentru că doamna Durac, mama lui Alex, nu mai face nici ea față nici financiar nici fizic acestor greutăți; mai mult, este posibil ca Alex să fie externat în curând, deci Adelina va rămâne singură). Pe lângă toate acestea, Adelina are nevoie de fructe, de vitamine, de suplimente. Să tot fie vreo 2000 lei / lună. Şi avem multe luni astfel de luni grele înainte… Nu putem face prea mare tam-tam cu strângerea de fonduri, pentru că mama fetiței va apărea şi va cere banii adunați. Aşadar, avem două variante de a strânge bănuții: fie îi dăm unei fundații care să plătească ceea ce e de plătit, când e de plătit, fie îi dăm unei persoane de încredere din grupul care se ocupă de Adelina (grup din care face parte şi subsemnata, dacă asta vă oferă mai multă încredere) şi care îi poate gestiona cu cap (şi cu inimă).

Vin sărbătorile. Copiii noştri primesc daruri şi se bucură de siguranța şi căldura unui cămin. Noi nu vrem să fim reni la sania lui Moş Crăciun pentru Adelina, fiindcă el vine într-o singură zi a anului, iar ea are nevoie de ajutor şi în celelalte 364 de zile (by the way, pentru ziua aceea, Adelina speră ca Moşul să îi aducă o maşinuță cu telecomandă). Ce poate fi mai rău de atât: să ai cinci ani, să fii părăsită de mamă, singură şi speriată printre străini, extrem de bolnavă, să trăieşti din mila altora? Ştiu că tuturor ne e greu, dar nu există nimeni atât de sărac încât să nu aibă nimic de dat. Ştiu că ne ridicăm mii de bariere când e să facem binele (dacă banii nu ajung unde trebuie? ce poate să conteze o sumă atât de mică precum aş putea da eu? etc.). Dar vă rog din suflet să lăsăm toate temerile deoparte şi să o ajutăm pe Adelina să trăiască. Ea nu are pe nimeni. Decât pe noi. Iar Dumnezeu aşteaptă să ne pună la treabă, pentru a face binele în numele Lui. Nu ne propunem să colaborăm cu Moş Crăciun, deci. Dar, oricine poate să devină sponsor lunar, cu o sumă oricât de mică, e înscris automat în clubul îngerilor păzitori. Fiindcă suma asta, cum o fi ea, mică/mare, face diferența între viață şi moarte.

Aşadar, facem înscrieri în clubul îngerilor păzitori ai Adelinei. Cine vine alături de noi?

Update, 6 decembrie 2013: Aseară am fost să ducem mici daruri din partea lui Moş Niculae pentru toți copilaşii internați la Oncologie, la etajul 5 la „Marie Curie”. Lucruri mici, dăruite de oameni cu suflet mare…

Adelina a primit un şoricel de pluş căruia i-a pus numele Chiț şi pe care l-a ținut în brațe toată seara…

Se bucură atât de mult să primească vizite, încât, la oricâte fire ar fi conectată şi oricât de rău s-ar simți, face tot posibilul să coboare din pat…

Chiar dacă de Moş Crăciun s-a speriat foarte tare la început, până la urmă ne-am împrietenit şi cu el…

Adelina, un suflet frumos şi bun… şi foarte, foarte singur…