Premiile „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” (2012)

Autorii desemnați câştigători în urma voturilor cititorilor sunt următorii:

Locul I – Andrei Pătrîncă, pentru meditația „Pentru ce-l caut pe Isus?” –  41 voturi

Locul II – Răzvan Petrescu, pentru meditația „Revelație vie” – 26 voturi

Locul III – Pr. Laurențiu Dăncuță, pentru meditația „Să te iubesc aşa cum mă cunoşti tu” – 25 voturi

De asemenea, blogul oferă un Premiu Special pentru Prima Interacțiune cu Evanghelia lui Adrian-Răzvan Florea, pentru meditația „Şefu’…”

Cei patru câştigători primesc câte o icoană pe sticlă („Înviere”) al cărei autor este pictorița Anca Neagu, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România (sponsor: blogul „Deus meus in te confido” (Ps 25,2)).

De asemenea, atât cei patru premiați, cât şi toți ceilalți autori care au contribuit la proiectul „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” vor primi vol. Khalil Gibran, „Fiul Omului”, o splendidă culegere de întâlniri în inimă cu Domnul şi un îndemn la contemplația lui Isus, Om şi Dumnezeu (sponsor: blogul „Deus meus in te confido” (Ps 25,2)).

Cititorul cu cele mai multe comentarii (în număr de 30) a fost desemnat mmary (Mariana Meşter), care va primi un rozariu şi 20 de volume de spiritualitate: Humberto A. Agudelo C. – „Vitamine pentru suflet” (vol. 1-12) / Jean François Six – „Charles de Foucauld” / Vladimir Petercă –  „Făclie pentru paşii mei”/ Claudiu Dumea – „Misterul fericirii” / Flaminia Morandi, Michelina Tenace – Bazele spirituale ale viitorului. Interviu cu Olivier Clement” / Anselm Grün – „Rugăciunea ca întâlnire” / Eugen Jurca – „Chestionar de spovedanie pentru adulţi, adolescenţi şi copii” / Tomás Spidlík – „Cateheză despre Biserică” / Kahlil Gibran –  „Isus, Fiul Omului”.

Totodată, se oferă un premiu suplimentar pentru cititorul clasat clasat pe locul II ca număr de comentarii (respectiv 20), viorica (Viorica Pană), premiu costând într-un rozariu şi 10 titluri de spiritualitate: Simeon Chişiu – „Cele două căi” / P. Quadrupani, Robert Mialhe – „Adevărata măsură a virtuţilor” / „Imitaţiunea lui Cristos” / Alphonse Goetmann – „Rugăciunea lui Isus, rugăciunea inimii” / Bruno Ferrero – „E cineva acolo sus?” / „Cele 15  şi cele 7 rugăciuni revelate Sfintei Brigita” / „Prin Maria la Isus. Carte de rugăciuni” / Vladimir Ghika – „Gânduri pentru fiecare zi” / Padre Pio –„Gânduri şi cuvinte” / Kahlil Gibran –  „Isus, Fiul Omului”

Sponsorii premiilor oferite cititorilor sunt: blogul „Deus meus in te confido” (Ps 25,2), Editura „Galaxia Gutenberg”, Editura ARCB.

Comentează şi votează!

Dragă cititorule,

Iată-ne la finalul proiectului „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?”. Cu meditația publicată ieri, în Solemnitatea Rusaliilor, încheiem un drum de 56 de zile, parcurs alături de Isus şi unii alături de alții. Săptămâna care începe azi este ultima în care mai poți vota meditația preferată şi în care mai poți concura pentru premiul oferit cititorului cu cele mai multe comentarii pe marginea acestui proiect. Aşa că pune-te pe treabă: reciteşte toate meditațiile care au participat la proiect (întreg cuprinsul aici), comentează şi votează!

„Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” – Postfaţă

Acest proiect a luat ființă din dorinţa de a continua tradiţia ca, în timp de sărbătoare, blogul „Deus meus in te confido” (Ps 25,2) să găzduiască învăţăturile unor preoţi pe marginea cuvântului evangheliei, tradiţie iniţiată în Săptămâna Sfântă 2011, cu „Reculegerea pe blog” concepută de pr. Dan Suciu CSJ. Aşa că anul acesta am propus câtorva preoţi diferiţi să scrie câte o meditaţie pe marginea evangheliei fiecărei duminici din Timpul Pascal, de la Înviere până la Rusalii. Invitaţia trimisă a fost acceptată cu multă disponibilitate, astfel încât, odată alocate textele, părea că nu mai e nimic de făcut. Dar Domnul ne pune la treabă mai ales atunci când noi ne cuibărim în locurile noastre călduţe în care încercăm să ne autoconvingem că am făcut destul, că „am bifat-o şi p-asta”. Aşa că m-am gândit să trimit aceeaşi invitaţie câtorva laici. Cei mai mulţi dintre ei au primit cu bucurie să scrie nu una, ci mai multe meditaţii. Proiectul a început astfel să acopere nu doar duminicile, ci şi zilele săptămânii, şi să capete conturul unui experiment privind interacțiunea cu evanghelia. Experiment care în cifre sună aşa: 63 de meditații, scrise de 11 preoți şi 16 laici şi desfăşurate pe 56 zile /peste 20.000 de accesări ale postărilor din cadrul proiectului / peste 400 de comentarii. Dar, fără nicio umbră de îndoială, mai presus de cifre a fost trăirea noastră, a tuturor, autori şi cititori deopotrivă, a îndemnului venit de la Isus: „Mergeți în toată lumea şi predicați evanghelia la toată făptura” (Mc 16,15). Am simţit, în tot acest timp binecuvântat de lucru la acest proiect, cum Domnul construieşte, prin noi, cuvinte, sentimente, punţi de comuniune. Am simţit blândețea lui Cristos care mângâie, vindecă, luminează, împacă. Am simțit Iubirea (Claudia Stan).

Oamenii pasionați nu obosesc niciodată în a-și pune viața pentru pasiunea lor. Mă găsesc mereu în admirație, dublată de o sfântă invidie, față de cei care reușesc să meargă cu încăpățânare în nebunia lor numită: pasiune pentru fotbal, pentru informatică, pentru muzică, pentru a colecționa sticle de bere, sau a crește struți, în sfârşit, pentru ceva… Nu sunt adepta unei vieți tihnite, echilibrate, pentru că suspectez că în spatele multor „echilibre” nu se ascunde decât o comoditate prea îmburghezită pentru gustul meu şi care nu e bună decât pentru a îngroșa rândurile mediocrității, în limbaj evanghelic – rândurile celor căldicei.  Fără să aduc alte argumente, voi spune pe scurt, că da, eu găsesc pasionații mai vii decât semenii lor, „oamenii normali”, şi îmi place să cred că multe din întâlnirile evanghelice i-au avut ca protagoniști tocmai pe cei care au îndrăznit prin felul lor de a fi, să iasă din mulțime, să se sustragă obișnuințelor și să fie vindecați în zi de Sabat! A avea îndrăzneala să vorbești pe marginea unor versete  ale evangheliei, când nu ești nici teolog, nici preot, ba mai ești și femeie, e o mică încercare de a ieși din rând… din rândul celor care vor spune că e un semn de smerenie să taci și să-ți vezi de copii, departe ce cei care poate vor să fie „preamăriți” prin comentariile postate și să se arate mai credincioși și mai deștepți decât alții. Dar mai puternică decât vocea celor din urmă a fost bucuria de a spune, şi eu,  ce cred  despre Cristos şi de a citi ce  mai spune lumea despre el, pentru că pasiunea mea e Cristos (Marie Şoucaliuc-Prager).

Am primit cu emoție invitația de a participa la proiect. Cu emoție pentru că m-am văzut nevrednic să mă număr printre toți cei care și-au deschis sufletul și au descris, în feluri particulare și sincere, miracolul atingerii lor de către Isus. Apoi, după publicare, m-am văzut nedemn de comentariile încurajatoare primite. Eu însumi m-am regăsit atât în experiențele îndrăzneților eseiști, cât și în feed-back-urile cititorilor. Am simțământul, puțin încercat până acum, că proiectul „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” a reușit să ne aducă pe noi, toți participanții într-un fel sau altul, mai aproape de ceea ce Mântuitorul a intenționat să fim: o singură turmă și-un singur păstor (Andrei Pătrîncă).

Când am fost întrebat dacă vreau să particip la acest proiect nu mi-a venit să cred. Din prima clipă am știut că am să accept chiar dacă, apoi, m-am temut să mă amestec printre atâția maeștri ai cuvântului. Dar mie îmi place să scriu și când mi se oferă ocazia să scriu pentru slava lui Dumnezeu nu mai stau la îndoială. Am avut emoții până la primirea textului de meditat, însă la vederea lui am știut că trebuie să scriu despre oamenii din jurul meu, cei cu care lucrez și care mă fac să mă simt împlinit. Apoi, la vederea reacțiilor cititorilor mi s-a umplut inima de bucurie. Nu mi-e dat să știu ce însemnătate au avut cuvintele mele în viața celor ce le-au primit, dar sunt sigur că de vreme ce Domnul dă unora prilej, atunci tot el va găsi și beneficiari (Ciprian Ciobanu).

Pe parcursul proiectului am învățat mult de la ceilalți martori vii ai Învierii de Azi! Am spus împreună, ca sfântul Petru: „La cine să mergem, Doamne? Doar tu ai ce ne dorim cel mai mult: Viața Veşnică!” Apoi, cred că dacă natura, țara au nevoie de proiecte ca „Let’s do it, Romania!”, şi sufletul, comunitatea au nevoie de proiecte de genul „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?”. E frumos să fim voluntarii Cuvântului! Merită toată atenția, tot timpul, toată slava şi închinarea noastră! (Iuliana Codreanu-Birtea).

Oamenii se nasc buni şi frumoşi. Şi suntem astfel –  oricâte orgolii, mâhniri, agresivitate ne-ar acoperi dorul neştiut  de Dumnezeu.  Proiectul acesta e fereastra deschisă spre bunătatea şi frumuseţea sufletului fiecăruia. Iar „cheia” e Isus. „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” înseamnă şi „Cum trăieşte Cristos cel înviat în mine?”. Proiectul ne trezeşte în aerul pur şi luminos al iubirii lui Isus. Şi construind punți de adevăr între suflete,  ne face să-i (re)cunoaştem pe cei de alături –  ca să simţim în aripile noastre pana de înger care „ne înalţă cerul la suflet” (Ecaterina Hanganu).

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Invitat special: Pr. Marko Ivan Rupnik SJ – „Rusaliile, o experienţă a comuniunii” / „Le Pentecoste, un’esperienza della comunione”

Evanghelia ne spune că adevărul este în posesia Tatălui, îi aparţine Fiului şi că Duhul Sfânt îl primeşte de la Fiul şi-l transmite mai departe. De aici rezultă, în mod evident, că adevărul este trinitar, adică el este viaţa comuniunii Persoanelor Sfântei Treimi. Această realitate se răsfrânge în mod radical asupra omului şi asupra cunoaşterii sale cu privire la adevăr. Această cunoaştere nu ne desparte de ceilalţi, ci ne uneşte cu ei. Adevărul nu se manifestă celui care caută să se folosească de el pentru a se afirma sau a se impune. Acela care încearcă să se justifice înaintea altora atunci când afirmă adevărul nu se află pe calea cunoaşterii autentice. Cum zicea marele Soloviov, cunoaşterea adevărului ne ajută să trăim experienţa Bisericii, adică a comuniunii, deoarece în procesul de cunoaştere, îl întâlnim pe Acela care ne uneşte, ca dar care se comunică şi se împărțește. De aceea, evanghelia spune că Duhul care dă mărturie despre adevăr îl preamăreşte pe Fiul. Iar când Fiul este preamărit, este preamărit şi Tatăl împreună cu Duhul Sfânt. Slujirea adevărului se recunoaşte din preamărirea pe care o dăm lui Dumnezeu şi lucrărilor sale bune și aceasta o aude fiecare în propria-i limbă. De fapt, după păcat, fiecare încearcă să-şi afirme punctul de vedere, ideile proprii, afirmându-se astfel pe sine însuşi. Iar lumea este amuţită de neînţelegereşi de lipsa de comunicare reciprocă. Însă odată cu manifestarea Duhului Sfânt la Rusalii, apostolii vesteau minunile lui Dumnezeu, dându-I lăudă şi premărire. Şi, deodată,comunicarea şi înţelegerea reciprocă au devenit posibile, fiindcă nu-și mai căutaupropria afirmare, ci aceea a lui Dumnezeu. Fiul este preamărit prin moartea şi învierea sa. Iar lucrarea Duhului Sfânt se regăseşte tocmai în dezvăluirea adevărului ca iubire care se trăieşte, se comunică şi se cunoaşte în chip pascal.

Pr. Marko Ivan Rupnik a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 15,26-27; 16,12-15: În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: „Când va veni Apărătorul, pe care îl voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, el va da mărturie pentru mine. De asemenea şi voi veţi da mărturie pentru că de la început sunteţi cu mine. Multe lucruri aş mai avea de spus, dar acum nu le puteţi înţelege. Însă când va veni Duhul adevărului, el vă va ajuta să înţelegeţi tot adevărul. De fapt, el nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi şi vă va face să cunoaşteţi cele viitoare. El mă va preamări pe mine, pentru că va lua din ceea ce este al meu şi vă va face cunoscut vouă. Tot ce are Tatăl este al meu; de aceea am spus că va lua din ceea ce este al meu şi vă va face cunoscut vouă”.

Despre autorul acestui articol: Marko Ivan Rupnik (n. 1954) a intrat în Societatea lui Isus (iezuiţii) în 1973 şi a devenit preot în 1985. După Filosofie, a studiat la Academia de Arte Frumoase din Roma. Şi-a continuat studiile de Teologie la Universitatea Gregoriană din Roma, unde, în 1991, îşi obţine doctoratul în Misiologie. Din septembrie 1991 trăieşte şi lucrează în Roma, la Institutul Pontifical Oriental (Centrul „Ezio Aletti”), pe care îl conduce în calitate de director. Centrul are ca scop studiul impactului şi interacţiunii dintre tradiţiile orientale ale creştininismului cu modernismul şi post-modernismul, fie de sorginte apuseană, fie ocazionate de prăbuşirea comunismului; totodată, centrul îşi propune să răspundă la întrebările omului contemporan care îi interpelează pe creştini. Pr. Rupnik predă la Institutul Pontifical Liturgic „Sf. Anselm”. Din 1995 este directorul Atelierul de Artă Spirituală al Centrului „Ezio Alleti”, iar din 1999 este consultant al Consiliului Pontifical pentru Cultură. În 2006 a devenit membru al Academiei Europene de Arte şi Ştiinţe. Este autorul a aproximativ douăzeci de titluri (o parte din ele traduse în limba română şi disponibile aici), iar împreună cu Atelierul său de Artă a realizat peste 80 de mozaicuri în diverse biserici din Italia şi din lume, printre care capela privată a Sfântului Părinte Redemptoris Mater (Vatican), noul Sanctuar din Fatima (Portugalia), faţada Bazilicii Rozariului din Lourdes (Franţa), precum şi scara şi cripta noii biserici a Sfântului Padre Pio din San Giovani Rotondo (Italia).

Traducere din limba italiană de pr. Florin Silaghi SJ. Înregistrarea audio a acestei meditaţii, în lectura autorului, poate fi accesată aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici). Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici).

Pr. Marko Ivan Rupnik SJ – „Le Pentecoste, un’esperienza della comunione”

Il vangelo ci dice che la verità la possiede il Padre, appartiene al Figlio e che lo Spirito Santo prende dal Figlio e ce lo comunica. Da questo segue con evidenzia che la verità è trinitaria, cioè è la vita della comunione delle Persone della Santissima Trinità. Questo ha una ripercussione incisiva anche sull’uomo e la sua conoscenza della verità. La conoscenza non ci separa dagli altri ma ci unisce agli altri. La verità non la conosce colui che cerca con essa di affermarsi o imporsi. Non sta sulla strada della conoscenza giusta colui che cerca di dimostrarsi di fronte agli altri affermando la verità. Come diceva il grande Solovev la conoscenza della verità ci fa vivere l’esperienza di Chiesa, cioè della comunione perché mentre si conosce si fa esperienza di Colui che ci unisce come dono che si tramanda e condivide. Per questo il vangelo dice che lo Spirito comunicando la verità glorifica il Figlio. E quando è glorificato il Figlio è glorificato anche il Padre con lo Spirito Santo. Il nostro servizio alla verità si riconosce dal nostro glorificare Dio e le sue opere buone e questo ognuno sente nella propria lingua. Infatti dopo il peccato ognuno cerca di affermare la propria veduta, la propria idea e con questo se stesso. E il mondo è ammutolito in una incomprensione e incomunicabilità reciproca. Con l’evento dello Spirito Santo alla Pentecoste invece gli apostoli annunciavano le meraviglie di Dio rendendogli lode e gloria. E ad un tratto la comunicazione e la comprensione reciproca si è aperta perché non cercavano di affermare il proprio ma ciò che è di Dio. Il Figlio è glorificato dalla sua morte e resurrezione. E l’opera dello Spirito Santo è proprio nel dischiuderci la verità come amore che vive, si comunica e si conosce a modo pasquale.

Marko Ivan Rupnik ha meditato il Vangelo di san Giovanni 15,26-27; 16,12-15: Quando verrà il Consolatore che io vi manderò dal Padre, lo Spirito di verità che procede dal Padre, egli mi renderà testimonianza;  e anche voi mi renderete testimonianza, perché siete stati con me fin dal principio. Molte cose ho ancora da dirvi, ma per il momento non siete capaci di portarne il peso.  Quando però verrà lo Spirito di verità, egli vi guiderà alla verità tutta intera, perché non parlerà da sé, ma dirà tutto ciò che avrà udito e vi annunzierà le cose future.  Egli mi glorificherà, perché prenderà del mio e ve l’annunzierà. Tutto quello che il Padre possiede è mio; per questo ho detto che prenderà del mio e ve l’annunzierà.

L’autore di questo articolo: Marko Ivan Rupnik (nato nel 1954) entra nella Compagnia di Gesù nel 1973 e diventa sacerdote nel 1985. Dopo la filosofia, studia all’Accademia di Belle Arti di Roma. Seguono gli studi di teologia alla Gregoriana a Roma dove nel 1991 consegue il dottorato alla Facoltà di missiologia. Dal settembre 1991 vive e lavora a Roma presso il Pontificio Istituto Orientale – Centro “Ezio Aletti” – di cui è direttore. Il Centro ha come scopo lo studio dell’impatto e dell’interazione tra le tradizioni orientali del cristianesimo con la modernità e post-modernità, sia quella occidentale, sia quella creatasi con la caduta del comunismo e come rispondere alle domande dell’uomo contemporaneo che interpellano i cristiani. Insegna al Pontificio Istituto Liturgico S. Anselmo. Dal 1995 è Direttore dell’Atelier dell’Arte Spirituale del Centro “Ezio Aletti”. Dal 1999 è consultore del Pontificio Consiglio per la Cultura. Dal 2006 è membro dell’Accademia Europea delle Arti e delle Scienze. E’ autore di una ventina di testi e con il suo Atelier dell’arte ha realizzato più di 80 mosaici in diverse chiese in Italia e nel mondo. Tra gli altri la cappella privata dell Santo Padre Redemptoris Mater in Vaticano, il nuovo Santuario di Fatima (Portugalia), la facciata della Basilica del Rosario a Lourdes (Francia) e la rampa e la cripta della nuova chiesa di s. Pio a S. Giovanni Rotondo (Italia).

La registrazione audio di questa meditazione (nella lettura del’autore) può essere ascoltata qui.

Marie Şoucaliuc-Prager – „Rămâneţi în mine”

Cuprinși de febra eficienței, suntem tentați să „eficientizăm” și legătura noastră cu Dumnezeu… și nu stăm degeaba, acționăm! Eficienți, cum ne străduim mai mereu să fim, vrem repede să știm, asemeni tânărului bogat, ce trebuie să facem. Și, pentru bucuria celor mai mulți, și eficienți, dintre noi, aceste versete sunt numai bune, căci fără nicio îndoială, după cum ne spune versetul 8: „…ca voi să aduceți mult rod și să rămâneți ucenicii mei”, este și dorința noastră. Surprinzător, de fiecare dată, cuvântul lui Dumnezeu! Pregătiți să începem, să acționăm, ca să ne atingem cât mai grabnic țelul, Cristos ne spune: „Rămâneți în mine…, cine rămâne în mine și eu în el…, dacă cineva nu rămâne în mine…, dacă rămâneți în mine…” Adică nu mergem nicăieri, nu avem de împlinit nimic, nici măcar o misiune mai ușoară, ca de încălzire? Poate nu aici e locul în care Isus ne învață cum putem deveni ucenici? Ba da, dar înainte de a ajunge ucenici și de a fi rodnici, Cristos ne cere să fim contemplativi! Finalitatea noastră nu e rodnicia și nici ucenicia, ci iubirea lui Dumnezeu, fără de care, oricum, nu putem face nimic. Răsuflăm ușurați, nu avem nimic de făcut, noi care ne grăbim mereu! Nu durează mult liniștea noastră, pentru că vedem repede că am uitat ce înseamnă să ne oprim, să stăm, să rămânem… și totuși, să credem în cuvântul Lui: „Rămâneți în mine”.

Marie Şoucaliuc-Prager a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 15,1-8: În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: „Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl meu este viticultorul. Orice mlădiţă care este în mine şi nu aduce rod, Tatăl meu o înlătură; şi orice mlădiţă care aduce rod, el o curăţă, ca să dea rod şi mai mult. Voi sunteţi deja curaţi, prin cuvântul pe care vi l-am spus. Rămâneţi în mine şi eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă rod de la sine, dacă nu rămâne pe viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în mine şi eu în el, acela aduce roade multe, căci fără mine nimic nu puteţi face. Cine nu rămâne în mine este aruncat afară, ca mlădiţa tăiată, şi se usucă. Mlădiţele uscate sunt adunate, aruncate în foc şi ard. Dacă rămâneţi în mine şi cuvintele mele rămân în voi, puteţi cere orice vreţi şi veţi primi. Prin aceasta este preamărit Tatăl meu: să aduceţi rod îmbelşugat şi să vă dovediţi ucenicii mei”.

Despre autorul acestui articol: Marie Şoucaliuc-Prager (n. 1972) este mamă a patru copii. A absolvit Institutul Teologic „Sfânta Tereza” din Bucureşti şi lucrează ca desenator. În ultimii ani a descoperit, cu bucurie, gândirea părintelui Marie-Dominique Philippe, călugăr dominican, fondator al Comunităţii „Sf. Ioan”, de care se simte profund legată spiritual.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici). Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici).

Marie Şoucaliuc-Prager – „Simon, fiul lui Ioan, mă iubești tu mai mult decât aceștia?”

Tocmai lui Petru i-a adresat Isus această întrebare, și cu câtă insistență! Tocmai aceluia care nu totdeauna a fost s-a lăsat inspirat de Dumnezeu, ci și de Satana, tocmai aceluia care știm că s-a și îndoit, ba chiar celui care a preferat să mintă, decât să dea mărturie despre Adevăr! Și eu? Dacă în trădările lui Petru m-aș putea regăsi într-o oarecare măsură, pentru că până și în păcate un sfânt e mai altfel în momentele luminoase și mai greu m-aș putea asemăna. Dar nu aceste momente sunt cele la care Isus privește și nu faptele mele le așteaptă. Și tocmai atunci, când cei de lângă mine și eu însămi privesc cu nemulțumire la tot ce sunt și tot ce trăiesc, mă asemăn cel mai mult cu Petru. Atunci nu-mi mai rămâne mare lucru de zis, dar asta e totul: „Tu știi că te iubesc”.

Marie Şoucaliuc-Prager a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 21,15-19: Isus înviat din morţi a stat la masă cu ucenicii săi pe ţărmul mării. După ce au mâncat, Isus i-a zis lui Simon Petru: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” El i-a răspuns: „Da, Doamne, tu ştii că te iubesc”. Isus i-a zis: „Paşte mieluşeii mei!” I-a spus Isus a doua oară: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?” Petru i-a răspuns: „Da, Doamne, tu ştii că te iubesc”. Isus i-a zis: „Paşte mieii mei!” Şi i-a spus a treia oară: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?” Petru s-a întristat pentru că l-a întrebat a treia oară mă iubeşti şi i-a zis: „Doamne, tu toate le ştii; tu ştii că te iubesc”. Isus i-a zis: „Paşte oile mele! Adevăr, adevăr îţi spun: când erai mai tânăr te încingeai singur şi te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi”. A spus lucrul acesta ca să arate cu ce moarte îl va preamări Petru pe Dumnezeu. Şi, după ce i-a vorbit astfel, i-a zis: „Urmează-mă!”

Despre autorul acestui articol: Marie Şoucaliuc-Prager (n. 1972) este mamă a patru copii. A absolvit Institutul Teologic „Sfânta Tereza” din Bucureşti şi lucrează ca desenator. În ultimii ani a descoperit, cu bucurie, gândirea părintelui Marie-Dominique Philippe, călugăr dominican, fondator al Comunităţii „Sf. Ioan”, de care se simte profund legată spiritual.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici). Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici).

Marie Şoucaliuc-Prager – „Pentru că m-ai iubit”

Cristos mi-a dăruit tot! S-a dăruit nu doar pe sine însuși, până la moartea pe cruce, nu doar iubirea lui, ci tot ce a primit ca Fiu al Tatălui: „slava pe care mi-ai tu eu le-am dat-o lor…”și „ iubirea cu care m-ai iubit”. Aceasta este ce am prin Cristos: slava Tatălui și iubirea Tatălui. Și iată că acela ce era mai înainte de întemeierea lumii nu are altă dorință decât ca noi să fim cu el, dar nu oricum, ci împreună… pentru că ne-a iubit.

Marie Şoucaliuc-Prager a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 17,20-26: În acel timp, Isus şi-a ridicat ochii spre cer şi s-a rugat astfel: „Părinte sfânt, nu mă rog numai pentru aceştia, ci şi pentru cei care vor asculta cuvintele lor şi vor crede în mine: toţi să fie una; după cum tu, Părinte, eşti în mine şi eu în tine, aşa şi ei să fie în noi una, ca lumea să creadă că tu m-ai trimis. Slava pe care mi-ai dat-o tu eu le-am dat-o lor, ca să fie una precum noi una suntem: eu în ei şi tu în mine. Ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că tu m-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum m-ai iubit pe mine. Părinte, vreau ca şi cei pe care mi i-ai dat să fie împreună cu mine acolo unde sunt eu, ca ei să vadă slava pe care mi-ai dat-o, pentru că tu m-ai iubit pe mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drept, lumea pe tine nu te-a cunoscut, dar eu te-am cunoscut şi aceştia au cunoscut că tu m-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut numele tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care m-ai iubit tu să fie în ei şi eu în ei”.

Despre autorul acestui articol: Marie Şoucaliuc-Prager (n. 1972) este mamă a patru copii. A absolvit Institutul Teologic „Sfânta Tereza” din Bucureşti şi lucrează ca desenator. În ultimii ani a descoperit, cu bucurie, gândirea părintelui Marie-Dominique Philippe, călugăr dominican, fondator al Comunităţii „Sf. Ioan”, de care se simte profund legată spiritual.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici). Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici).

Marie Şoucaliuc-Prager – „…”

Sunt numeroase locurile din evanghelie, în care Isus ne spune despre iubirea pe care Dumnezeu o are pentru noi, și în multe moduri: asemănări, parabole, pilde, referiri la Vechiul Testament. În mod deosebit aceste versete din Ioan au darul de a ne introduce în intimitatea de iubire a lui Dumnezeu, pentru că ele sunt rugăciune a lui Isus către Tatăl, rugăciune în care aflăm cine spune Isus că suntem noi. Aflăm cât de mult suntem iubiți, căci el se identifică cu noi purtîndu-ne înaintea Tatălui într-o comuniune profundă, până la a o suprapunere a identității pe care omul doar o poate nădăjdui și numai iubirea lui Cristos o poate împlini. De multe ori, noi primim iubirea lui Dumnezeu doar cu propria noastră măsură și nu înțelegem să ne lăsăm cuprinși de iubirea lui Cristos, singura cale de a ajunge să înțelegem iubirea lui Dumnezeu cu noi. Doar consfințirea Fiului ne aduce propria consfințire… am spus „propria”, dar citind cu atenție, vedem că numai prin împărtășire cu Cristos, intrăm în bucuria deplină a lui. Pentru un ucenic al lui Cristos, adică pentru oricare om care a primit cuvântul său, viața nu este trăită în mod personal, ci este trăită în persoana lui Cristos. Fără a diminua cu nimic ce este propriu fiecăruia, dar asumând tot ce este decăzut și dezbinat în om, Cristos unifică persoana și o face capabilă de acel „să fie una precum noi”.  Încercarea mea de a scrie câte ceva pe marginea acestei evanghelii, mi-a luat mult timp. A fost un timp pe care l-am trăit cu multă bucurie, iar punctele de suspensie pe care le-am ales ca titlu, vor să exprime tot ce n-am putut exprima eu, și poate mai ales contemplația la care cheamă acest text.

Marie Şoucaliuc-Prager a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 17,11-19: În acel timp, Isus şi-a ridicat ochii spre cer şi s-a rugat astfel: „Părinte sfânt, păstrează-i în credinţă faţă de numele tău pe cei pe care mi i-ai dat, ca ei să fie una ca şi noi. Cât timp am fost cu ei, eu i-am păstrat în credinţa faţă de numele tău, pe cei pe care mi i-ai dat; am vegheat asupra lor şi nu s-a pierdut nici unul dintre ei afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Acum însă vin la tine şi acestea le spun în lume, ca bucuria mea în ei să fie deplină. Eu le-am dat cuvântul tău şi lumea a început să-i urască, pentru că ei nu sunt din lume, după cum nici eu nu sunt din lume. Nu te rog să-i scoţi din lume, ci să-i păzeşti de rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici eu nu sunt din lume. Consfinţeşte-i în adevăr; cuvântul tău este adevărul. După cum tu m-ai trimis pe mine în lume, tot aşa îi trimit şi eu pe ei în lume. Pentru ei eu mă jertfesc pe mine însumi, ca ei să fie consacraţi în adevăr”.

Despre autorul acestui articol: Marie Şoucaliuc-Prager (n. 1972) este mamă a patru copii. A absolvit Institutul Teologic „Sfânta Tereza” din Bucureşti şi lucrează ca desenator. În ultimii ani a descoperit, cu bucurie, gândirea părintelui Marie-Dominique Philippe, călugăr dominican, fondator al Comunităţii „Sf. Ioan”, de care se simte profund legată spiritual.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv Claudia Stan, „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici). Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici).

Marie Şoucaliuc-Prager – „Ai lui”

Preamărirea pe care Fiul o aduce Tatălui și Tatăl o aduce Fiului, este comuniune de iubire. O comuniune la care omul este chemat nu ca un martor pasiv, ci pentru a intra în misterul de iubire, pentru a fi părtaș  la sfințenia lui Dumnezeu. Cristos spune: „și m-am preamărit în ei”. Ce este această preamărire dacă nu tocmai acel salt de iubire, pe care el l-a făcut cel dintâi, pentru ca și omul să-l poată face? Cristos se reflectă în om, pentru a-i aminti că a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, pentru a fi sfânt așa cum Dumnezeu este, pentru a fi cu Dumnezeu. În Cristos revelația Tatălui este desăvârșită, planul de mântuire s-a împlinit. Prin Cristos l-am cunoscut pe singurul Dumnezeu adevărat, am cunoscut numele lui și Cuvântul lui. Nu mai suntem lume, iubirea lui Cristos ne scoate din anonimat, ne face ai lui. Într-o lume care ne spune la fiecare pas că suntem ai ei (de la cartea de identitate, carduri de tot felul, ID-uri, numere de telefon…), cât de eliberator este să știm că, de fapt, suntem ai Lui!

Marie Şoucaliuc-Prager a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 17,1-11: În acel timp, Isus şi-a ridicat ochii spre cer şi s-a rugat astfel: „Părinte, a venit ceasul; preamăreşte-l pe Fiul tău, ca şi Fiul să te preamărească pe tine. Tu i-ai dat putere peste toţi oamenii, ca el să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care i-ai încredinţat lui. Aceasta este viaţa veşnică: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Cristos pe care l-ai trimis. Eu te-am preamărit pe pământ, îndeplinind misiunea pe care tu mi-ai încredinţat-o. Preamăreşte-mă acum, Părinte, în faţa ta, dându-mi slava pe care am avut-o la tine înainte de începutul lumii. Eu am făcut cunoscut numele tău oamenilor din lume, pe care mi i-ai dat. Ei erau ai tăi şi tu mi i-ai dat mie, iar ei au păzit cuvântul tău. Ei ştiu acum că tot ce mi-ai dat vine de la tine; pentru că le-am dat cuvintele pe care mi le-ai încredinţat, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că am venit de la tine şi au crezut că tu m-ai trimis. Eu mă rog pentru ei. Nu mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care mi i-ai dat. Ei sunt ai tăi şi toate ale mele sunt ale tale, după cum toate ale tale sunt ale mele. Eu sunt preamărit în ei. De acum eu nu mai sunt în lume; ei sunt în lume iar eu vin la tine”.

Despre autorul acestui articol: Marie Şoucaliuc-Prager (n. 1972) este mamă a patru copii. A absolvit Institutul Teologic „Sfânta Tereza” din Bucureşti şi lucrează ca desenator. În ultimii ani a descoperit, cu bucurie, gândirea părintelui Marie-Dominique Philippe, călugăr dominican, fondator al Comunităţii „Sf. Ioan”, de care se simte profund legată spiritual.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici). Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici).

Marie Şoucaliuc-Prager – „Aveţi încredere!”

Cristos este cu „ucenicii săi” și le vorbește „deschis”! Mă grăbesc să mă alătur ucenicilor, pentru că am impresia că știu, am înțeles, totul este clar: „acum cunoaștem”. Desigur, este o cunoaștere care mă îmbogățește, îmi aduce o oarecare liniște, poate mă face mai înțeleaptă, și mai ales îmi spun că de acum, și eu îi  pot învăța pe alții. Dar tocmai când lucrurile par mai așezate, vine întrebarea lui Isus: „Acum credeți?” Tot ce am crezut că știu pare insuficient și nu e greu să înțeleg sentimentul de contrariere al ucenicilor, cînd în locul unei afirmații, a unei încuviințări, Isus pune o întrebare. Întrebarea lui Isus și versetele ce o urmează, ne arată cît de mult dorea el ca ucenicii să înțeleagă că, de fapt, învățătura lui nu era doar o cunoaștere între altele, ci sursă de viață: „Acestea vi le-am spus, ca să găsiţi pacea în mine”. Pentru acest adevăr, ucenicii nu sunt menajați, iar discursul lui Isus îi readuce la preaomenescul vieții: risipirea, singurătatea, strâmtorarea, sunt toate realități pe care nimeni nu le poate ocoli, dar pe care Cristos le-a biruit! El nu ne cere să luptăm, nici să facem ceea ce a făcut el, ci doar să îndrăznim să credem că el este Fiul Tatălui. Aici treptele cunoașterii s-au terminat și nu mai găsim nimic sigur, nimic stabil sub picioarele noastre, trebuie să facem un salt. Trecerea de la a cunoaște la a crede nu se face treaptă cu treaptă, așa cum au crezut ucenicii și am sperat și eu, iar pentru a face saltul trebuie să luăm aminte la ce ne spune Cuvântul: „Aveţi încredere”.

Marie Şoucaliuc-Prager a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 16,29-33: În acel timp, ucenicii i-au spus lui Isus: „Iată că vorbeşti deschis şi nu spui nici o pildă. Acum ştim că tu cunoşti toate şi nu e nevoie să te întrebe cineva. De aceea, credem că ai venit de la Dumnezeu”. Isus le-a răspuns: „Acum credeţi? Iată, vine ceasul, ba a şi venit, în care vă veţi risipi fiecare la ale lui şi pe mine mă veţi lăsa singur. Dar eu nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu mine. Acestea vi le-am spus, ca să găsiţi pacea în mine. În lume veţi avea necazuri. Dar aveţi încredere, eu am învins lumea”.

Despre autorul acestui articol: Marie Şoucaliuc-Prager (n. 1972) este mamă a patru copii. A absolvit Institutul Teologic „Sfânta Tereza” din Bucureşti şi lucrează ca desenator. În ultimii ani a descoperit, cu bucurie, gândirea părintelui Marie-Dominique Philippe, călugăr dominican, fondator al Comunităţii „Sf. Ioan”, de care se simte profund legată spiritual.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici). Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici).

Pr. Iulian Budău SJ – „Rugăciunea inimii”

Pe Isus îl doare şi-acum, în inima bucuriei, ruptura între oameni. Prăpastia dintre lume şi lume: dintre prea sătui şi flămânzi, dintre vânzători şi vânduţi, dintre oropsitori şi oropsiţi, dintre deţinători de adevăruri goale şi minţiți, dintre creştin şi creştin, dintre cei ce fug înspre el şi de el. La Cina de taină, Isus se roagă Tatălui pentru cei dragi, pentru cei iubiţi. Şi nu a uitat pe niciunul. Nu uită nici azi pe niciunul dintre cei ce-s ai lui. Nu-i uită pe cei ce cu drag îi şoptesc numele până le începe inima a-l şopti cu dor, cu putere, zi de zi şi noapte de noapte. Nu-i uită pe cei ce-i iau Numele în zadar pentru a crea dezbinări. Nu-i uită pe cei ce-l folosesc pentru a descărca furie şi ură. Se roagă pentru ucenici. Şi-i trimite în lume veghind ca bucuria din ei să nu fie ştirbă, ci plină şi mângâietoare şi aducătoare de adevăr. Se roagă cu noi şi în noi, în Duhul. Şi strigăm împreună „Tată”! Se dă lor şi ni se dă ca bucuria noastră să fie deplină. Se roagă şi veghează… Viu, cu Tatăl lucrează ca să nu se piardă niciunul dintre cei mici. Şi suntem mici şi ai lui. Mic şi pândit de micime nu pot face nimic fără a cere sfat, fără a-i căuta lucrarea ce mi-o pune înainte. Slab şi adesea slăbit, nu pot mişca fără el munţi de dezbinare şi de duşmănoasă multiplicare de lumi. Dar când îl văd că lucrează, că veghează, contemplându-l la rugă, micimea şi slăbiciunea mă împing să mă furişez bucuros la umbra lui şi să trag tare! Pot doar merge pâş-pâş, tupilat, tot căutând pe unde umblă el, cum şi ce face el, mulţumind că mă cheamă şi cerându-i să mă înveţe. Până la urmă tot vom fi una întru adevăr.

Pr. Iulian Budău SJ a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 17,11-19: În acel timp, Isus şi-a ridicat ochii spre cer şi s-a rugat astfel: „Părinte sfânt, păstrează-i în credinţă faţă de numele tău pe cei pe care mi i-ai dat, ca ei să fie una ca şi noi. Cât timp am fost cu ei, eu i-am păstrat în credinţa faţă de numele tău, pe cei pe care mi i-ai dat; am vegheat asupra lor şi nu s-a pierdut nici unul dintre ei afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Acum însă vin la tine şi acestea le spun în lume, ca bucuria mea în ei să fie deplină. Eu le-am dat cuvântul tău şi lumea a început să-i urască, pentru că ei nu sunt din lume, după cum nici eu nu sunt din lume. Nu te rog să-i scoţi din lume, ci să-i păzeşti de rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici eu nu sunt din lume. Consfinţeşte-i în adevăr; cuvântul tău este adevărul. După cum tu m-ai trimis pe mine în lume, tot aşa îi trimit şi eu pe ei în lume. Pentru ei eu mă jertfesc pe mine însumi, ca ei să fie consacraţi în adevăr”.

Despre autorul acestui articol: Iulian Budău (n. 1973)  a fost sfințit preot iezuit în anul 2007, după 9 ani petrecuți ca scolastic în Societatea lui Isus. Absolvent de Teologie şi Filosofie, şi-a luat o licență în Litere pentru a putea vorbi lumii mai convingător despre Cuvânt. Dorindu-şi să calce pe urmele sfântului Francisc Xaveriu, a făcut cunoştință cu suferința umană împinsă la extrem, în nenumăratele sale misiuni alături de cei bolnavi, de cei singuri, de cei marginalizați, oprimați, chinuiți. A trăit umilința şi sărăcia împreună cu refugiații din Nepal, a binecuvântat suflete muribunde şi a adus alinare trupurilor ostenite de suferință, făcându-se „totul pentru toți şi pentru evanghelie, pentru a avea, la rându-i, parte de ea” (cf. 1Cor 9,22-23). În prezent este preşedinte al Jesuit Refugee Service Romania, organizație în cadrul căreia slujeşte cauza celor lipsiți de cămin, de familie, de patrie.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2).

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici). Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici).

Pr. Francisc Doboş – „Scandalul: răzvrătire sau convertire?”

„Părinte sfânt, păstrează-i în credinţă faţă de numele tău pe cei pe care mi i-ai dat, ca ei să fie una ca şi noi”. Cum să trăim Învierea din morți a lui Cristos când suntem scandalizați de cei care ar trebui să ne întărească în credință? Nu pot să nu mă gândesc la cazurile de pedofilie din rândul clerului, care au fost atât de mediatizate în ultimii ani. Fiecare dintre noi, însă, se poate gândi la propria experiență cu Biserica și cu slujitorii ei (mai mult sau mai puțin vrednici). Istoria Bisericii este o istorie de păcat și de sfințenie. În fața scandalurilor unii s-au răzvrătit, iar alții s-au convertit. Îmi vin în minte Luther, pe de-o parte, și sfântul Francisc de Assisi, pe de altă parte. Ține de noi să urmăm exemplul unuia sau altuia din cei doi. Fie să întărim unitatea Bisericii prin convertire, fie să o destabilizăm prin răzvrătire. Isus s-a rugat Tatălui ca să ne păstreze în credință pentru a fi una. Lipsa de credință ne împrăștie, ne destramă. Atât Luther cât și sfântul Francisc au dorit sfințenia Bisericii. Însă perfecțiunea fără milostivire este satanică. Adevărata credință are inima și privirea lui Dumnezeu care este îndelung milostiv. Se întâmplă ca în relația cu Biserica privirea noastră să fie atrasă doar de Iuda și să nu-i mai focalizeze pe ceilalți unsprezece apostoli. Cum să trăim Învierea din morți a lui Cristos când suntem ispitiți în acest fel? Spălându-ne ochii cât mai des la izvorul iertării. Numai cine se simte iertat, vede bine și interpretează totul (chiar și scandalurile) după inima lui Dumnezeu.

Pr. Francisc Doboş a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 17,11-19: În acel timp, Isus şi-a ridicat ochii spre cer şi s-a rugat astfel: „Părinte sfânt, păstrează-i în credinţă faţă de numele tău pe cei pe care mi i-ai dat, ca ei să fie una ca şi noi. Cât timp am fost cu ei, eu i-am păstrat în credinţa faţă de numele tău, pe cei pe care mi i-ai dat; am vegheat asupra lor şi nu s-a pierdut nici unul dintre ei afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Acum însă vin la tine şi acestea le spun în lume, ca bucuria mea în ei să fie deplină. Eu le-am dat cuvântul tău şi lumea a început să-i urască, pentru că ei nu sunt din lume, după cum nici eu nu sunt din lume. Nu te rog să-i scoţi din lume, ci să-i păzeşti de rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici eu nu sunt din lume. Consfinţeşte-i în adevăr; cuvântul tău este adevărul. După cum tu m-ai trimis pe mine în lume, tot aşa îi trimit şi eu pe ei în lume. Pentru ei eu mă jertfesc pe mine însumi, ca ei să fie consacraţi în adevăr”.

Despre autorul acestui articol: Francisc Doboş (n. 1976) a fost hirotonit preot romano-catolic în 2002. După studii de comunicare la Roma, a fost numit Purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti. Pr. Francisc coordonează revista lunară „Actualitatea Creştină” şi este implicat în implementarea aplicaţiei iBreviary în limba română (Breviarul digitalizat pentru tablete şi telefoane mobile).   

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici). Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici).

Liliana Simion – „Iubirea este puterea rugăciunii”

Apropiindu-se durerosul moment al despărţirii de această lume în care a fost trimis, Isus, în marea lui milostivire, nu a dorit întristarea apostolilor, ci întărirea lor în credinţă şi iubire, încurajându-i cu speranţa reîntâlnirii. Până acum, el era Învăţătorul, Fiul Omului care a a dorit să transforme o lume a robiei, în alta liberă, o lume a întunericului a şi ignoranţei în alta în care suveran este Cuvântul, iar el, întruparea acestui Cuvânt voia să împărăţească în inimile oamenilor. Numai credinţa deplină în Fiu ne poate duce la Tată. Dumnezeu a iubit această lume păcătoasă, în care noi ne-am îndepărtat de el şi ne-am lăsat răpuşi de problemele cotidiene, obsedaţi de gloria şi confortul unei slave trecătoare. A-l iubi pe Dumnezeu înseamnă un nou exod, o ieşire din însingurare, din egocentrismul sufletesc, o renaştere spirituală. A-l iubi pe Dumnezeu înseamnă a-l sluji pe Cristos şi a-l sluji pe Cristos înseamnă să fii discipol al blândeţii şi dăruirii, trăind învăluit în iubire. A practica rugăciunea creştină semnifică a intra în rugăciunea lui Isus, fiindcă el este cel care se roagă pentru noi Tatălui. Ucenicul lui Cristos care se roagă nu e niciodată singur înaintea Tatălui, ci se uneşte cu rugăciunea pe care Isus însuşi o înalţă Tatălui ceresc. A cere Tatălui în numele Fiului înseamnă a simţi unirea Persoanelor dumnezeieşti ale Sfintei Treimi: atunci când ne rugăm, primindu-l pe Isus în sufletele noastre, iubirea Tatălui şi a Fiului, care este Duhul Sfânt, ne va cuprinde şi pe noi şi astfel vom trăi fiece clipă în unire inseparabilă cu Dumnezeul Întreit.

Liliana Simion a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 16,2-28: În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: „Adevăr, adevăr vă spun: Orice veţi cere de la Tatăl, în numele meu, vă va da. Până acum nu aţi cerut nimic în numele meu; cereţi şi veţi primi: astfel bucuria voastră va fi deplină. Acestea vi le-am spus prin asemănări, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci voi vorbi deschis despre Tatăl. În acea zi veţi cere în numele meu şi nu zic că-l voi ruga pe Tatăl pentru voi, căci însuşi Tatăl vă iubeşte, fiindcă voi mă iubiţi cu adevărat pe mine şi credeţi că de la Dumnezeu am venit. Am plecat de la Tatăl şi am venit în lume; acum părăsesc lumea şi mă duc la Tatăl”.

Despre Autorul acestui articol: Liliana Simion (n. 1961) este absolventă a Facultăţii de Mecanică a Universităţii Politehnice din Bucureşti, are studii postuniversitare de psiho-pedagogie şi jurnalism. În prezent lucrează ca profesor la Centrul Educaţional „Sf. Faustina”.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)

Elena Petrea – „Azi!”

Cuvintele evangheliei de azi mă duc cu gândul la una din pildele binecunoscute – Urme pe nisip – în care, un om și Isus priveau la pașii făcuți de acel om în viața lui. Și omul a văzut cum la început de drum erau două perechi de urme, că la un moment dat a rămas o singură pereche, pentru ca mai apoi să reapară și a doua pereche de urme. Și omul l-a întrebat atunci pe Isus, de ce chiar în momentele când i-a fost mai greu, a fost lăsat singur… iar Isus îi răspunde că, de fapt, atunci când i-a fost greu, el l-a dus în brațe și de aceea apare doar o singură pereche de paşi. Nu de puține ori ni se întâmplă să auzim sau să ne auzim expresii precum: „sunt singur”, „nu e nimeni care să mă înțeleagă”, „ce rost (mai) am în această viață?”, „nu-mi găsesc calea”… Și totuși, câți dintre noi, după aceste zile pline de întrebări, de instabilitate, de îndoieli, chiar renunțăm la lupta de a merge mai departe, de a ne da un sens vieții noastre? Domnul nu ne dă mai mult decât putem duce! El, care și-a dat viața pentru noi, ne ridică pentru a merge mai departe, pentru a vesti bucuria învierii lui. Căci prin el, şi numai prin el, și noi suntem înviați! În fiecare zi… Doamne, astăzi ne pui la dispoziție încă o zi pentru a fi mai buni cu noi și cu cei din jurul nostru. Te rog, reamintește-mi că fiecare minut în care sunt tristă, supărată ori mânioasă înseamnă un minus din acele minute în care pot fi mai bună. Ajută-mă să fiu lumină acolo unde mă aflu, chiar și atunci când eu însămi abia întrezăresc lumina. Tu știi care e calea mea! Și știu că nu-mi dai mai mult decât pot duce. Dă-mi aceea putere să le duc bine, știind că nu sunt singură în drumul meu! Spun DA acestei zile și îți mulţumesc pentru ea!

Elena Petrea a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 16,20-23: În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi:  „Adevăr, adevăr zic vouă: Voi veţi plânge şi veţi suspina, în timp ce lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va întoarce în bucurie. Femeia, când trebuie să nască, se întristează, fiindcă i-a sosit ceasul; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, de bucurie că s-a născut un om în lume. Şi voi, acum, sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră; şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi. În ziua aceea nu veţi mai întreba nimic”.

Despre autorul acestui articol: Elena Petrea (n. 1986) este absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Economice şi deţine un Master în Administrarea Afacerilor în Turism. Este Director Executiv al Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României” şi trainer în cadrul Reţelei de formatori „Tineret în acţiune”.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Abonează-te la blog, comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)

Pr. Iulian Budău SJ – „Mi-a înălţat cerul la suflet”

S-a terminat vremea refacerii, vindecării, mângâierii grupului celor distruşi de Vinerea Mare. Mai ieri apărea Cel Înviat: când lui Petru, când lui Ioan, când ucenicilor din Emaus… Nu mai e timpul în care-i adună pe cei ce fugiseră din grădină. E timpul prieteniei. Al înălţării. Timp în care Isus îi recheamă-n Betania spre a le înălţa cerul sufletului până la înălţimea prieteniei cu el. Creşte cerul în sufletele ucenicilor. Creşte în Betania, acolo unde trăiseră prietenia cu Maria, cu Marta, cu Lazăr. Se lărgeşte inima prietenilor lui Isus. Se lărgeşte cât lumea, cât inima lui, cât pământul, cât cerul, cât omenirea. Nu le mai e frică. Acum au curaj, înţeleg că de dragul lui pot călca peste şerpi şi peste scorpioni, pot bea venin şi otravă, pot vorbi limbile oamenilor pentru a-i îndumnezei. Cu el şi ca el pot scoate demoni, pot fi pentru săraci sprijin, pentru întristaţi mângâiere, pentru cei singuri companie, pentru bolnavi alinare, pentru dezbinaţi împăcare, pentru oropsiţi pavăză. Spiritul lui îi aprinde pe dinăuntru. Sunt oameni noi: oameni pentru alţii. Oameni cu cerul sufletului înalt, gata să fie botezaţi cu botezul cu care fusese botezat el. Gata la rândul lor să dea mai departe libertatea tuturor oamenilor, căci Spiritul îi atrage, îi mână departe. La toţi. Înalţă-mă, Învăţătorule, Domnul meu, Prietene la libertatea şi nefrica de a lucra cu tine la mântuirea cât mai multora. Fă-mă semn al iubirii tale pentru cei mulţi. Să beau veninul agresivităţii şi să-l faci tu Pace, să calc peste demonii ce întristează lumea în care m-ai pus, ca să poţi lăsa tu Prietenie, să vorbesc singura limbă pe care o poate înţelege tot omul: cea a blândeţii tale. Să fie cerul sufletului meu plin doar de tine, cel ce cu Tatăl şezi şi cu noi delicat, nevăzut călătoreşti, până la sfârşitul timpurilor.

Pr. Iulian Budău SJ a meditat Evanghelia după sfântul Marcu 16,15-20: În acel timp, Isus înviat s-a arătat celor unsprezece ucenici şi le-a spus: „Mergeţi în lumea întreagă, predicaţi evanghelia la toată făptura. Cine va crede şi va fi botezat se va mântui, iar cine va refuza credinţa va fi osândit. Acestea sunt semnele care vor însoţi pe cei care cred: în numele meu vor alunga demoni; vor vorbi limbi noi; chiar dacă vor bea otravă nu le va dăuna; peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi ei se vor vindeca”. Domnul Isus, după ce le-a vorbit, s-a înălţat la cer şi şade de-a dreapta lui Dumnezeu. Iar ei au plecat să predice pretutindeni. Domnul Isus lucra în ei şi întărea cuvântul prin semnele care urmau.

Despre autorul acestui articol: Iulian Budău (n. 1973)  a fost sfințit preot iezuit în anul 2007, după 9 ani petrecuți ca scolastic în Societatea lui Isus. Absolvent de Teologie şi Filosofie, şi-a luat o licență în Litere pentru a putea vorbi lumii mai convingător despre Cuvânt. Dorindu-şi să calce pe urmele sfântului Francisc Xaveriu, a făcut cunoştință cu suferința umană împinsă la extrem, în nenumăratele sale misiuni alături de cei bolnavi, de cei singuri, de cei marginalizați, oprimați, chinuiți. A trăit umilința şi sărăcia împreună cu refugiații din Nepal, a binecuvântat suflete muribunde şi a adus alinare trupurilor ostenite de suferință, făcându-se „totul pentru toți şi pentru evanghelie, pentru a avea, la rându-i, parte de ea” (cf. 1Cor 9,22-23). În prezent este preşedinte al Jesuit Refugee Service Romania, organizație în cadrul căreia slujeşte cauza celor lipsiți de cămin, de familie, de patrie.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici). Abonează-te la blog, comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)

Răzvan Petrescu – „Revelaţie vie”

Cuvintele de azi ale Mântuitorului au o semnificaţie pe care se pare că marea masă a credincioşilor o uită sau o ignoră: continuitatea revelaţiei este esenţială pentru dorinţa fiecărui creştin de a-şi explica, înţelege, cuprinde şi crede mesajul lui Cristos. Cu toţii avem tendinţa de a lua Scriptura, revelaţia şi mesajul evanghelic ca elemente fixe, inamovibile: bunuri date spre neschimbare. Toate acestea sunt interpretate de cele mai multe ori nu ca o veste bună, ci ca o sentinţă definitivă şi irevocabilă. Cred că Domnul a dat cel mai bun argument celor care nu îmbrăţişează necondiţionat aceste convingeri restrictive. Trecerea informaţiilor şi interpretărilor evangheliei prin filtrul personal, aplecarea asupra amănuntelor şi detaşarea de rigiditate ar trebui să fie un punct pe agenda noastră, a tuturor, mai ales când retrăim, ca martori, timpul sacru al Învierii lui Cristos. Putem spune că mesajul lui de despărţire ne este adresat tuturor, pentru pentru a ne ajuta să „înţelegem tot adevărul”. Evanghelia de azi generează controverse dogmatice între Bisericile surori, Ortodoxă şi Catolică. Dar lucrurile sunt uimitor de simple. Cristos menţionează ambele ipoteze în acelaşi timp: Duhul purcede de la Tatăl, dar în acelaşi timp şi de la Tatăl şi Fiul. În acest sens, Fiul şi Duhul sunt strâns relaţionaţi cu Tatăl, „sunt una”. Relaţia este una de identitate interpersonală şi spirituală. E o mare ironie a interpretarii evangheliei faptul că această pericopă a apostolului Ioan, pe care el l-a dorit a fi o subliniere a unităţii Sfintei Treimi, a devenit sursa unui diferend, când ambele poziţii teologice ale purcederii descriu o dimensiune a textului. Duhul ne permite să transmitem mai departe mesajul Domnului, iar mesajul este auzit de la Tatăl; tot ce are Tatăl este al lui Cristos şi se va lua din ceea ce este al lui şi ne va face nouă cunoscut. Cristos ne vorbeşte tuturor chiar acum, alături de Tatăl şi de Duhul Sfânt.

Răzvan Petrescu a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 16:12-15: În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: „Multe lucruri aş mai avea de spus, dar acum nu le puteţi înţelege. Însă când va veni Duhul adevărului, el vă va ajuta să înţelegeţi tot adevărul. De fapt, el nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi şi vă va face să cunoaşteţi cele viitoare. El mă va preamări pe mine, pentru că va lua din ceea ce este al meu şi vă va face cunoscut vouă. Tot ce are Tatăl este al meu; de aceea am spus că va lua din ceea ce este al meu şi vă va face cunoscut vouă”.

Despre autorul acestui articol: Răzvan Petrescu (n. 1981) este absolvent al Facultății de Drept, pasionat de teologie, de muzica bună şi de lectură, în general. În prezent, conduce direcția jurică a unei importante corporații româneşti. Un amănunt mai puțin obişnuit al biografiei personale este descendența din familia princiară Lackfi de la curtea austro-ungară.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)

Ecaterina Hanganu – „Ancora”

La căpătâiul celui care pleacă, vorbele sunt de prisos. Apostolii stăteau în faţa celui care pleca – iar vorbele păreau de prisos. Isus, om întreg şi Dumnezeu întreg, pleca. Şi nimeni nu îndrăznea să repete întrebarea pe care Simon-Petru i-o adresase, când se oferise să-l urmeze, afirmând că-şi va da chiar şi viaţa pentru el. Isus îi prevestise martiriul, dar şi renegarea. Iar acum apostolii tac. Mâhnirea omului Isus se reverberează în jalea apostolilor. Sigur, el le spusese că nu-i va lăsa orfani – dar ce Apărător le putea trimite Isus, când el, Dumnezeu însuşi,  pleca de la ei? Întristarea le copleşise inima – fiindcă, între suflarea de viaţă pe care Dumnezeu o pusese în Adam şi Calea, Adevărul şi Viaţa pe care le reprezenta Isus, trecuseră toate generaţiile Pământului aşteptând Mântuitorul. Iar acum Mântuitorul pleca. El însuşi urma să moară. Iar moartea lui avea să le fie de folos, dar în acea clipă ei nu pricepeau folosul promis. Acelaşi cer de jale îl cuprindea pe Isus-om adevărat şi pe apostoli: Isus îşi începuse abia de trei ani misiunea, mai avea multe de înfăptuit, multe de spus apostolilor – oameni simpli, ca noi, fiecare cu defectele lor dintre care nu lipsea nici orgoliul, nici dorinţa de răzbunare – iar moartea care-l aştepta era cruntă şi ruşinoasă. Dar în acelaşi timp, Dumnezeu adevărat, Isus mai priveşte o dată spre pământ, arătându-le apostolilor întreita greşeală a lumii, cu privire la păcat, la dreptate şi la judecată. La căpătâiul celui care pleacă nu aştept cuvintele lui, nici el nu aşteaptă cuvintele mele. Vorbele sunt de prisos. Întreita greşeală a lumii se sfârşeşte acolo, pe patul morţii, fiindcă din adâncurile fiinţei ţâşneşte atunci speranţa supremă: credinţa în Isus-Mântuitorul, credinţa că el s-a dus la Tatăl şi certitudinea că stăpânul lumii a fost judecat şi aruncat afară.

Ecaterina Hanganu a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 16,5-11: În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: „Acum mă duc la cel care m-a trimis şi nimeni dintre voi nu mă întreabă: Unde te duci? Dar pentru că v-am spus acestea, întristarea v-a copleşit inima. Totuşi vă spun adevărul: Este în folosul vostru ca să mă duc; căci dacă nu mă duc, Apărătorul nu va veni la voi, iar dacă mă duc vi-l voi trimite. Când va veni va da pe faţă greşeala lumii cu privire la păcat, la dreptate şi la judecată. Cu privire la păcat, pentru că nu cred în mine; cu privire la dreptate, pentru că mă duc la Tatăl meu şi nu mă veţi mai vedea; cu privire la judecată, pentru că stăpânul acestei lumi a fost judecat”.

Despre autorul acestui articol: Ecaterina Hanganu (n. 1948) este medic primar Medicină Internă şi Hematologie Clinică, doctor în Ştiinţe Medicale. În prezent este Şeful Clinicii de Hematologie din Institutul Oncologic Regional Iaşi şi Şef al Disciplinei de Hematologie Clinică de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi. În afara lucrărilor ştiinţifice şi de monografiile de specialitate publicate, este autoare a patru volume de povestiri-reflecţii şi meditaţii asupra evangheliei zilnice („Potecile Cerului” – 2009, „Pe aripi de Înger” – 2010, „Meşterul” –  2010, „Poiana cu Îngeri” – 2011), editate la „Junimea”, Iaşi. De asemenea, a coordonat volumul „Ioan-Paul al II-lea, Apostol al Milostivirii Divine”, Presa Bună, Iaşi, 2011.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)

Ecaterina Hanganu – „Vreau la Tata!”

Lumina lunecând prin petale de cireş – flori fără număr în cerul înalt şi senin. Bucuria urca din pământ, iubirea cobora  înmiresmată, cu zumzet de albine şi zvon de vieţi mărunte din soarele dimineţii  –  şi-n  iarba crudă, ouă încrestite ascunse de cei mari ca să fie găsite de copii, luceau de rouă… E Paşti. Iar  iubirea are forma crucii pentru fiecare dintre noi. Şi creşte odată cu noi. Ceea ce-i e dat copilului  de la Tata, adultul trebuie să înveţe mereu: să împartă iubirea ca s-o păstreze; trăind, să simtă iubirea, ca el însuşi să devină iubire  şi alergând în braţele Tatei, să se facă din nou copil, ca să rămână acolo. Copilul păzeşte poruncile lui Isus, fiindcă nici nu ştie că sunt porunci – el e doar iubire şi bucurie şi în jurul lui, totul se face iubire şi bucurie. Adultul , uitându-se pe sine, a învăţat  să ceară. Dar pe acelaşi braţ vertical al crucii, îl întâlneşte pe Isus. Şi învaţă că jertfa lui e viaţa cea de fiecare zi, aşa cum trupul lui Isus e pâinea noastră cea de toate zilele. Şi fiindcă orice jertfă e dăruirea de sine, de aceea viaţa noastră are forma crucii. Poate că nu-l putem privi pe Isus în faţă, fiindcă, adulţi fiind, nu înţelegem. Nu înţelegem jertfa. Şi nu avem bucurie, fiindcă nu mai înţelegem iubirea. Iubirea proaspată de copil în dimineaţa de Paşti, când alergam, prin iarba înaltă, să culegem ouăle încrestite şi să le ducem la altar fratelui nostru mai mare, care se numeşte Isus. Şi care aşteaptă mereu, roadele noastre. Adică, iubirea şi bucuria noastră faţă de toţi şi toate şi faţă de noi înşine. Şi mai ales, să facem din fiecare zi a vieţii noastre, Prima zi de Paşti în lumină, fiindcă noi suntem cei aleşi!

Ecaterina Hanganu a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 15,9-17: În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: „Precum m-a iubit pe mine Tatăl, tot aşa şi eu vă iubesc pe voi. Rămâneţi în dragostea mea. Dacă păziţi poruncile mele, veţi rămâne în iubirea mea, după cum şi eu am păzit poruncile Tatălui meu şi rămân în iubirea lui. Acestea vi le-am spus ca bucuria mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină.  Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit şi eu pe voi. Nimeni nu are o mai mare dragoste decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai numesc slugi, pentru că sluga nu ştie ce face stăpânul său, dar v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl meu vi le-am făcut cunoscute. Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roade, iar roadele voastre să rămână, ca Tatăl să vă dea tot ceea ce veţi cere în numele meu. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unii pe alţii”.

Despre autorul acestui articol: Ecaterina Hanganu (n. 1948) este medic primar Medicină Internă şi Hematologie Clinică, doctor în Ştiinţe Medicale. În prezent este Şeful Clinicii de Hematologie din Institutul Oncologic Regional Iaşi şi Şef al Disciplinei de Hematologie Clinică de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi. În afara lucrărilor ştiinţifice şi de monografiile de specialitate publicate, este autoare a patru volume de povestiri-reflecţii şi meditaţii asupra evangheliei zilnice („Potecile Cerului” – 2009, „Pe aripi de Înger” – 2010, „Meşterul” –  2010, „Poiana cu Îngeri” – 2011), editate la „Junimea”, Iaşi. De asemenea, a coordonat volumul „Ioan-Paul al II-lea, Apostol al Milostivirii Divine”, Presa Bună, Iaşi, 2011.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)

Pr. Francisc Doboş – „Hernia spirituală”

„Rămâneți în dragostea mea”… În mulți dintre noi este înrădăcinată convingerea că a rămâne în Cristos echivalează cu multe renunțări, cu multe sacrificii pe care le facem cu mult efort, atât de intens câteodată încât ajungem să facem hernie spirituală. Ne concentrăm atât de mult asupra gătitului încât uităm să ne mai așezăm la masă. Când mă uit uneori la cei care vin la Liturghie (iar alteori când privesc în oglindă, sic!) pot observa ușor fețele persoanelor care îl caută pe Cristos, dar care dau impresia că nu au trecut niciodată de Vinerea Sfântă. Diagnosticul: hernie spirituală cronică. De ce? Prea mult accent pe efortul personal și prea puțin pe vizita și prezența lui Cristos înviat din morți. „Rămâneți în dragostea mea… ca bucuria mea să fie în voi și ca bucuria voastră să fie deplină”. Ah, bucuria… cine se mai gândește la ea? Cel care e ocupat să se sfințească mai cu seamă prin propriul efort nu prea are timp să-și ridice privirea și să se bucure de Domnul. Fiecare dintre noi a fost și poate încă mai este răstignit în propria-i viață. Uităm însă să mai coborâm de pe cruce pentru a trece prin „dospirea mormântului” în timp ce ne hrănim cu drojdia Cuvântului. Nu ne înviem noi din morți, dar dacă dospim bine în multele morminte ale zilelor noastre va fi suficient să sufle un Suflu de viață ca să trăim: „Primiți pe Duhul Sfânt”. Bucuria este culoarea iubirii care trăiește din reciprocitate: se bucură doar cine iubește și e iubit. Provocarea este ca să nu mai punem atât de mult accent pe efortul nostru spiritual, ci să schimbăm dioptria/inima pentru a vedea iubirea și prezența lui Isus în viața noastră. Numai atunci vom simți gustul bucuriei adevărate.

Pr. Francisc Doboş a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 15,9-17: În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: „Precum m-a iubit pe mine Tatăl, tot aşa şi eu vă iubesc pe voi. Rămâneţi în dragostea mea. Dacă păziţi poruncile mele, veţi rămâne în iubirea mea, după cum şi eu am păzit poruncile Tatălui meu şi rămân în iubirea lui. Acestea vi le-am spus ca bucuria mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină.  Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit şi eu pe voi. Nimeni nu are o mai mare dragoste decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai numesc slugi, pentru că sluga nu ştie ce face stăpânul său, dar v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl meu vi le-am făcut cunoscute. Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roade, iar roadele voastre să rămână, ca Tatăl să vă dea tot ceea ce veţi cere în numele meu. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unii pe alţii”.

Despre autorul acestui articol: Francisc Doboş (n. 1976) a fost hirotonit preot romano-catolic în 2002. După studii de comunicare la Roma, a fost numit Purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti. Pr. Francisc coordonează revista lunară „Actualitatea Creştină” şi este implicat în implementarea aplicaţiei iBreviary în limba română (Breviarul digitalizat pentru tablete şi telefoane mobile).   

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)

Pr. Victor-Emilian Dumitrescu – „Vrei să-i fii prieten lui Isus?”

Suntem în duminica a VI-a de după Paști, mai exact în duminica de dinaintea Înălțării Domnului. Fragmentul evanghelic preluat din cap. 15 al Evangheliei după Ioan redă o parte din discursul lui Isus din zilele premergătoare intrării în pătimire și moarte. E un timp special în care Cristos nu mai dialoghează nici cu mulțimile, nici cu iudeii. El se ocupă de discipolii săi, adică de noi. Astăzi ne spune ceva special, ne face o declarație. Nu știu dacă aceste cuvinte ale lui Isus nu produc în inima noastră o mare tresărire și surpriză. Dacă Isus ar veni acum înaintea ta și ți-ar spune: „Știi, tu ești prietenul/prietena mea!”, cum te-ai simți? Sunt convins că în marea majoritate a cazurilor mulți dintre noi ne-am nega bucuria declarației divine, spunând: „Nu sunt vrednic!” Ei bine, află că nu e adevărat că nu ești vrednic, pentru că Isus te-a făcut vrednic tocmai prin pătimirea, moartea și învierea sa. Faptul că tu „nu te simți vrednic” e altceva. Probabil mai este de lucru la relația ta cu Isus. Poate că încă nu a fost depășit stadiul de „slugă” pentru că nu am conștientizat și experimentat încă iubirea Celui care și-a dat viața pentru prietenii săi, adică pentru noi. Dar tu vrei să-i fii prieten lui Isus? Vrei să te declari și tu prietenul și prietena lui Isus? Pentru că o prietenie se acceptă. Isus ți-o oferă pe-a lui. Tu, pe-a ta, i-o oferi? Iată că astăzi Isus ne dă o soluție pentru a trăi demnitatea de prieteni ai lui, iar soluția este Iubirea. „Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit şi eu pe voi” (In 15,12). Isus spune: „dacă păziţi poruncile mele, veţi rămâne în iubirea mea” (In 15,10). Care porunci? De fapt, este o singură poruncă care le cuprinde pe toate celelalte: „Iubiți-vă unii pe alții”. Isus spune: „Aceasta e porunca mea”, pentru că acesta a fost și stilul lui de viață. Cine sunt, așadar, prietenii lui Isus? Prietenii lui Isus sunt cei care iubesc. Mergi și fă și tu la fel.

Pr. Victor-Emilian Dumitrescu a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 15,9-17: În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: „Precum m-a iubit pe mine Tatăl, tot aşa şi eu vă iubesc pe voi. Rămâneţi în dragostea mea. Dacă păziţi poruncile mele, veţi rămâne în iubirea mea, după cum şi eu am păzit poruncile Tatălui meu şi rămân în iubirea lui. Acestea vi le-am spus ca bucuria mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină.  Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit şi eu pe voi. Nimeni nu are o mai mare dragoste decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai numesc slugi, pentru că sluga nu ştie ce face stăpânul său, dar v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl meu vi le-am făcut cunoscute. Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roade, iar roadele voastre să rămână, ca Tatăl să vă dea tot ceea ce veţi cere în numele meu. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unii pe alţii”.

Despre Autorul acestui articol: Victor-Emilian Dumitrescu (n. 1968) a fost hirotonit preot romano-catolic în anul 1997. Doctor în Filosofie cu teza „Mărturia, aspecte semantico-hermeneutice”, doctor în Teologie cu teza „Duhul Sfânt, experiența și spiritualitatea Rusaliilor”, actualmente este profesor de filosofie și teologie în învățământul universitar, activitatea sa principală fiind aceea de membru și asistent spiritual național al Comunității „Magnificat” din Reînnoirea Carismatică Catolică din România. Cel mai important proiect personal este constituit de intenţia de construi un stil de viaţă creştină bazat pe Faptele Apostolilor 2,42-47 („Toţi cei care credeau erau împreună şi aveau toate în comun… Şi în fiecare zi stăruiau împreună în templu, frângeau pâinea în casele lor şi primeau hrana cu bucurie şi cu inimă curată”).

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)