caviezel

Jim Caviezel, actorul care a interpretat rolul lui Isus Cristos în 2004, în filmul lui Mel Gibson, a declarat săptămâna aceasta că avortul nu are nici o legătură cu ajutorarea femeilor şi că este dispus să îşi rişte cariera făcând astfel de afirmaţii. Caviezel a acordat un interviu publicaţiei americane Catholic Digest, vorbind despre provocarea pe care a primit-o de la un coleg de a adopta un copil cu handicap pentru a-şi demonstra poziţia sa publică prolife. La începutul acestui an, Caviezel a adoptat un al doilea copil: o fetiţă de cinci ani, cu tumoare pe creier, din regiunea chineză Guangzhou.

Reflectând asupra celor 51,5 de milioane de avorturi chirurgicale efectuate în SUA după procesul Roe vs Wade, Caviezel a spus: „L-am ascultat deunăzi pe Johnny Mathis şi mi-am spus: `Ce voce uimitoare!` Trebuie să mai aud şi alţii ca Johnny Mathis. […] Să ştiţi că eu sunt pentru sprijinirea femeilor. Doar că nu văd avortul ca ajutându-le pe femei. Şi nu îmi iubesc cariera atât de mult încât să îmi spun: `Mai bine să tac pe tema aceasta`. Sunt în apărarea fiecărui copil care nu a fost născut. Şi a oricărei voci ca cea a lui Johhny Mathis. De unde ştim că tocmai copilul pe care l-am ucis nu ar fi creat un anumit tip de medicament care să salveze alte vieţi?”

Caviezel i-a spus lui Julie L. Rattey că se simte obligat să acţioneze în conformitate cu credinţa sa, indiferent de riscuri. El a comparat nedreptatea făcută prin avort cu tratamentul violent la care sunt supuse unele femei în ţări arabe. Ultimul film al lui Caviezel, „The Stoning of Soraya M” (Uciderea cu pietre a lui Soraya M), lansat în iunie acest an, se bazează pe un roman care spune povestea adevărată a unei femei ucisă cu pietre acum câţiva ani în Iran, pe motiv de adulter. Autorul romanului, jurnalistul defunct Fereydoune Sahebjam, s-a dedicat expunerii nedreptăţilor din Iranul islamic. „Omul care a scris această carte a ales să se implice într-un mod care era să îl coste întreaga sa viaţă. Au fost mulţi pe urmele lui. Au încercat să îl reducă la tăcere mulţi ani.”

„Mersul duminica la biserică este absolut inutil dacă nu aplici ceea ce ai învăţat în viaţa de zi cu zi. Eu sper (ca oamenii) să îşi aplice povestea spusă de Isus acum mulţi ani: cea a Bunului Samaritean. Fiecare dintre noi interpretăm la un moment dat un personaj din Biblie. Toţi ne credem ba Petru, ba Paul, ba Isus. Dar nimeni nu spune: sunt Ponţiu Pilat.”

Sursa: www.catholica.ro