Laurenţiu Dăncuţă e un preot catolic cu blog. Al cărui titlu îmi aminteşte de propriile mele regrete augustiniene: „Prea târziu te-am iubit”. Şi pe care îl citesc cu plăcere, fiindcă e realist, autentic, necosmetizat de cutume şi tabuuri. Azi vreau să vă propun un fragment dintr-un comentariu al părintelui Laurenţiu la o postare intitulată „De ce sunt preot?”. Realist în chip dureros. Dar viu. Autentic. Care te pune pe gânduri. Ce simte un preot catolic? Cum trăieşte un om chemat să-şi închine întreaga viaţă lui Dumnezeu? Sunt întrebări pe care le-am pus multora din preoţii pe care i-am intervievat în cartea mea pentru că sunt întrebări pe care şi le pun mulţi. Pr. Laurenţiu răspunde în chip inedit printr-o serie de întrebări retorice, care se constituie deopotrivă în tot atâtea invitaţii la rugăciune pentru preotul de lângă noi şi de apropiere umană de el, întrebări-răspuns exprimate cu mare transparenţă şi fineţe interioară faţă de nişte chestiuni atât de delicate.           

Câte ştiţi dvs. despre o viaţă de preot trăită într-o viaţă de om, într-un trup?! Poate în preot vedeţi doar un om care nu are grija zilei de mâine. Dar oare chiar nu o are?! Oare nu suferă el când cel sărac vine să-i ceară ajutorul sau ceva de mâncare şi se vede neputincios? Oare nu deseori plângem seara când ştim că nu am făcut suficient bine?! Când poate de pe uşa casei noastre parohiale a ieşit un om plângând pentru că nu i-am găsit toate răspunsurile?!

Voi cei “din afara” vedeţi doar “ce se vede” şi credeţi ca nu e nimic dincolo.. Nimic mai mult decât evidentul, nimic ascuns, nimic profund… ca si cum preoţii nu ar fi fiinţe ca voi, oameni complecşi… cu bune şi rele. Când aţi întrebat ultima dată un preot: “Cum te simţi, părinte?”… Când aţi stat lângă un preot pentru el, nu pentru voi şi nevoile voastre? Când aţi avut răbdarea, interesul să simţiţi şi nevoile lui?

Aţi stat vreodată alături de un preot în noaptea singurătăţii lui să vedeţi cum strânge în mâini un crucifix sau priveşte fix icoana Mariei…neînţelegând de ce se simte atât de singur cu un Dumnezeu atât de aproape? L-aţi privit măcar o clipă în toiul nopţii ridicându-se şi devorând paginile breviarului sau ale altei cărţi de rugăciune sau fugind în biserică sau în capelă căutându-l pe Dumnezeu, căutând ceva, orice ca să nu mai fie singur?

Aţi fost vreodată lângă un preot când stătea neputincios şi fără cuvinte în faţa unui dureri ce i se împărtăşea? Să fiţi lângă el când oamenii îşi spun necazurile, când mamele îşi îngroapă fii sfâşiate de durere şi-l întreabă “De ce? De ce, părinte, de ce?”

Ştiţi voi cum e să ţi se ceară minuni şi să nu poţi face?

Dar în confesional, la scaunul de spovadă, aţi intrat vreodată? Aţi simţit teama neputinţei lui şi oboseala din confesional, când omul vine să-şi lase păcatele? Ştiţi câtă durere şi câte întrebări rămân în inima unui preot după un suflet care se descarcă?

Aţi adunat vreodată lacrimile unui preot ce s-a îndrăgostit? Sau ale unui preot de care altele s-au îndrăgostit şi se simte neputincios? Aţi privit vreodată un preot îndrăgostit? I-aţi privit ochii înlăcrimaţi? Ştiţi voi ce rugăciuni îi adresează el lui Dumnezeu? Ce-i cere? Aveţi idee?

Aţi transpirat vreodată la amvon predicând? Ştiţi oare emoţiile cu care el deschide uşa şi intră în biserică pentru sfânta Liturghie temându-se că vor fi din ce în ce mai puţini oameni prezenţi? Ştiţi trăirile lui de la sfânta Jertfă? Pasiunea lui? Iubirea lui? Puterea lui?

Ştiţi voi se întâmplă acolo cu adevărat ca apoi să judecaţi?

Aveţi idee cum e să priveşti un om care iţi primeşte binecuvântarea pe patul de moarte, şi care, deşi e pe moarte, îţi zâmbeşte cu linişte? Nu înţelege nimeni zâmbetul suferinţei lui… în afară de preot.

Aşadar, cine e preotul? Cine se încumetă să spună că ştie totul despre el?

Cum spuneam, versurile cântecului sunt pentru cei care nu văd “dincolo” de aparenţe, pentru cei superficiali. Dar şi mai rău, pentru cei care judecă… convinşi fiind că au această autoritate. De unde?? De unde vă luaţi legitimitatea judecăţii? Cine-i fără de păcat?

Domnul să ne ierte şi să ne binecuvânteze pe toţi!

V-am captat atenţia? Citiţi întreaga postare aici şi citiţi-l mai des pe pr. Laurenţiu pe blogul său. Sunt poveşti despre viaţă şi despre Dumnezeu care merită meditate.