Pe Isus îl doare şi-acum, în inima bucuriei, ruptura între oameni. Prăpastia dintre lume şi lume: dintre prea sătui şi flămânzi, dintre vânzători şi vânduţi, dintre oropsitori şi oropsiţi, dintre deţinători de adevăruri goale şi minţiți, dintre creştin şi creştin, dintre cei ce fug înspre el şi de el. La Cina de taină, Isus se roagă Tatălui pentru cei dragi, pentru cei iubiţi. Şi nu a uitat pe niciunul. Nu uită nici azi pe niciunul dintre cei ce-s ai lui. Nu-i uită pe cei ce cu drag îi şoptesc numele până le începe inima a-l şopti cu dor, cu putere, zi de zi şi noapte de noapte. Nu-i uită pe cei ce-i iau Numele în zadar pentru a crea dezbinări. Nu-i uită pe cei ce-l folosesc pentru a descărca furie şi ură. Se roagă pentru ucenici. Şi-i trimite în lume veghind ca bucuria din ei să nu fie ştirbă, ci plină şi mângâietoare şi aducătoare de adevăr. Se roagă cu noi şi în noi, în Duhul. Şi strigăm împreună „Tată”! Se dă lor şi ni se dă ca bucuria noastră să fie deplină. Se roagă şi veghează… Viu, cu Tatăl lucrează ca să nu se piardă niciunul dintre cei mici. Şi suntem mici şi ai lui. Mic şi pândit de micime nu pot face nimic fără a cere sfat, fără a-i căuta lucrarea ce mi-o pune înainte. Slab şi adesea slăbit, nu pot mişca fără el munţi de dezbinare şi de duşmănoasă multiplicare de lumi. Dar când îl văd că lucrează, că veghează, contemplându-l la rugă, micimea şi slăbiciunea mă împing să mă furişez bucuros la umbra lui şi să trag tare! Pot doar merge pâş-pâş, tupilat, tot căutând pe unde umblă el, cum şi ce face el, mulţumind că mă cheamă şi cerându-i să mă înveţe. Până la urmă tot vom fi una întru adevăr.

Pr. Iulian Budău SJ a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 17,11-19: În acel timp, Isus şi-a ridicat ochii spre cer şi s-a rugat astfel: „Părinte sfânt, păstrează-i în credinţă faţă de numele tău pe cei pe care mi i-ai dat, ca ei să fie una ca şi noi. Cât timp am fost cu ei, eu i-am păstrat în credinţa faţă de numele tău, pe cei pe care mi i-ai dat; am vegheat asupra lor şi nu s-a pierdut nici unul dintre ei afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Acum însă vin la tine şi acestea le spun în lume, ca bucuria mea în ei să fie deplină. Eu le-am dat cuvântul tău şi lumea a început să-i urască, pentru că ei nu sunt din lume, după cum nici eu nu sunt din lume. Nu te rog să-i scoţi din lume, ci să-i păzeşti de rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici eu nu sunt din lume. Consfinţeşte-i în adevăr; cuvântul tău este adevărul. După cum tu m-ai trimis pe mine în lume, tot aşa îi trimit şi eu pe ei în lume. Pentru ei eu mă jertfesc pe mine însumi, ca ei să fie consacraţi în adevăr”.

Despre autorul acestui articol: Iulian Budău (n. 1973)  a fost sfințit preot iezuit în anul 2007, după 9 ani petrecuți ca scolastic în Societatea lui Isus. Absolvent de Teologie şi Filosofie, şi-a luat o licență în Litere pentru a putea vorbi lumii mai convingător despre Cuvânt. Dorindu-şi să calce pe urmele sfântului Francisc Xaveriu, a făcut cunoştință cu suferința umană împinsă la extrem, în nenumăratele sale misiuni alături de cei bolnavi, de cei singuri, de cei marginalizați, oprimați, chinuiți. A trăit umilința şi sărăcia împreună cu refugiații din Nepal, a binecuvântat suflete muribunde şi a adus alinare trupurilor ostenite de suferință, făcându-se „totul pentru toți şi pentru evanghelie, pentru a avea, la rându-i, parte de ea” (cf. 1Cor 9,22-23). În prezent este preşedinte al Jesuit Refugee Service Romania, organizație în cadrul căreia slujeşte cauza celor lipsiți de cămin, de familie, de patrie.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2).

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici). Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici).