Cred că felul în care postim reflectă realitatea noastră interioară. Postim cu rost când legătura noastră cu Dumnezeu are direcție, înălțime. Postim șchiop, utilitarist când o facem pentru că „așa e bine” și dăm postul nostru la schimb pe împlinirea dorințelor.

Câteva gânduri care ar putea conduce către un post cu rost:

  • Postul este doar între mine și Dumnezeu. Asta înseamnă că, sub nicio formă, nu fac publicitate postului meu, nu analizez ostentativ etichetele alimentelor, nu refuz mâncarea pregătită cu dragoste (și poate din puținul cuiva), enunțând cu emfază că postesc.

Au mers odată Avva Siluan şi ucenicul lui, Zaharia, la mânăstire şi i-au făcut pe ei să guste ceva înainte de a pleca. Şi ieşind ei, ucenicul a găsit apă pe cale şi a vrut să bea. Iar Bătrânul i-a zis: „Zaharia, este post astăzi.” Iar el a zis: „Nu am mâncat, părinte?” A zis Bătrânul: „Aceea a fost mâncarea iubirii, noi însă, fiule, să ţinem postul nostru.” (Patericul egiptean).

  • Direcția postului este dinspre inimă înspre stomac, nu invers. Nu mă îndrăgostesc pentru că postesc, ci postesc pentru că sunt îndrăgostit și vreau să fiu cât mai aproape de Cel pe care îl iubesc.
  • Postul este deopotrivă despre cantitate și despre calitate: a mânca mai puțin și a mânca simplu. Degeaba mănânc puțin dacă bucatele sunt rafinate și scumpe. Degeaba mănânc ierburi fierte dacă mănânc până la îmbuibare.
  • Postul este și despre libertate: cultivarea cumpătării poate pune ordine în dezordinea mea lăuntrică. Adică mă poate ajuta să mă dezbar de niște atașamente / dependențe care mă fac neliber.
  • Postul e înfrânare și în privința mâncării, da, dar e mult mai mult decât atât: e și în privința vorbelor, gândurilor, faptelor pe de-a-ntregul. Mai presus de toate, postul e un exercițiu nu al nefacerii de ceva, ci al facerii de bine.

Nu ceea ce intră în gură îl face pe om impur, dar ceea ce iese din gură, aceea îl face pe om impur… Însă ceea ce iese din gură vine din inimă şi aceea îl face pe om impur. Căci din inima omului ies: gândurile rele, crimele, adulterele, desfrânările, furturile, mărturiile false, blasfemiile (Evanghelia după sfântul Matei 15,11.18-19).

  • Postul care e post este strâns unit cu pomana și rugăciunea. Dacă postesc, dar nu dau săracilor măcar ce am econonomisit mâncând mai puțin și mai simplu, postul meu e lipsit de sens. La fel, dacă nu mă rog în vreme ce postesc, nemâncatul de dulce e doar un regim.

Iată postul care-mi place: rupe lanţurile nedreptăţii, dezleagă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi sfărâmă orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; pe cel gol îmbracă-l şi nu întoarce spatele semenului tău. (Cartea profetului Isaia 58,3-9).

  • Postul cu rost conduce firesc înspre frecventarea sacramentelor. Cum ar putea fi deplin faptul că mi-am curățit trupul prin post dacă nu mi-am curățit și inima, prin Spovadă? Și la ce bun să mă abțin de la mâncarea pământească dacă nu primesc hrana îngerilor, Sfânta Euharistie?

Să dau rost postului înseamnă să cultiv, împăcat și cu sinceritate, coerența relației mele cu Domnul, ca semn al Împărăției celor bine așezate la locul lor, în această lume a neașezării și netihnei.

Ilustrație: Fer. Vladimir Ghika, „La visite des pauvres”, 1923