1Pe o vreme incredibil de frumoasă şi de senină, pornim dimineaţa foarte, foarte devreme (nici nu s-a luminat bine de ziuă!) către Cascia, să o vizităm pe dulcea Rita, cea atât de încercată în viaţa de familie, model al mamelor şi soţiilor creştine, patroană a cauzelor imposibile.

Drumul (de-a lungul căruia recităm mereu Sfântul Rozariu) ne poartă pe serpentine sinuoase, croite în stânca munţilor golaşi ai Umbriei şi ne duce către cetatea Cascia, orăşel cu parfum medieval, înşirat şi el pe culmea unui munte. În plin sezon turistic, un lift panoramic de capacitate impresionantă preia pelerinii din imensa parcare de la poalele muntelui, pentru a-i duce pe creastă, acolo unde se află sanctuarul. Acum, însă, liftul este nefuncţional, aşa că dăm piept, mai mult sau mai puţin vitejeşte, cu asprimea urcuşului.

 

Aseară am fost la biserica din Sarteano, împreună cu Lenuţa şi cu Mamaie, la Liturghia celebrată de don Fabrizio. Mamaie este mama Lenuţei, o femeie pe la 70 de ani. Nu cunosc o persoană laică mai apropiată de sfinţenie decât ea. Mamaie e unul dintre acele personaje de poveste (Creangă şi Sadoveanu la un loc) despre care citeşti doar în cărţi şi care nu-ţi vine a crede că vieţuieşte cu adevărat printre noi. E o moldoveancă vânjoasă, cu o forţă morală copleşitoare, care a străbătut întreaga ei viaţă, atât de plină de vicisitudini, cu Rozariul în mână şi cu mintea veşnic la rugăciune, la Isus, la Maica lui şi la sfinţi. Cu Rozariul în mână a născut şi a crescut unsprezece copii – Lenuţa îmi spunea că şi-o aminteşte pe Mamaie când, simţind că i se apropie sorocul să nască pe unul din fraţii ei, şi-a luat în mână nelipsitul Rozariu şi a pornit să înfrunte nămeţii de afară, în drum spre spital, singură… Cu Rozariul în mână a înfruntat Mamaie lipsurile şi moartea soţului ei drag. Cu Rozariul în mână a întreţinut Mamaie, de una singură, o casă întreagă, trudind la câmp de două ori mai mult decât orice altă femeie din sat, pentru a-i hrăni, a-i da la şcoală şi a-i face oameni pe toţi cei unsprezece copii. Nu există reper mai constant şi mai stăruitor în viaţa ei decât participarea zilnică la Liturghie, pe care o justifică elementar: „La ce bun să trăieşti o zi întreagă, dacă la sfârşitul zilei nu te duci la El să-i mulţumeşti că ţi-a dat-o?”. Iar aseară, întorcându-ne acasă de la Liturghie, Mamaie călca cu greu, avea un picior umflat… „Mamaie, noi mâine mergem la Cascia, vii cu noi?”, zice Lenuţa. Sclipirea de pe chipul brăzdat de riduri al bătrânei a luminat întreg întunericul de pe stradă. „Mă duc”, zice ea dezarticulat, prea-plină de imensa bucurie de a o revedea pe sfânta Rita, adevărată binecuvântare.

 

Iar azi, iat-o zburdând pe culmile din Cascia, ca şi când dorinţa de a ajunge la sfânta ei dragă ar fi anulat complet durerea de picior, care este în continuare, foarte umflat… Şi eu, şi Lenuţa, şi Cristina ne văităm cu toatele de nu se poate de oboseala urcuşului… Mamaie ne-a luat-o demult înainte, de-abia o mai zărim… Zelul ei îmi aminteşte de avântul personajelor evangheliei care aleargă pline de entuziasm să dea de veste lumii despre Isus: samariteanca, Maria Magdalena, ucenicii la Emaus… Şi acolo, pe costişa Casciei, mă loveşte brusc o evidenţă pe care aş prefera să o las aşa cum e, netulburată, neschimbată: habar n-am care e numele acestei femei; e un personaj atemporal şi marcat cu sigiliul propriei sale umilinţe, atât de mare şi de profundă… mă gândesc la preotul din „Jurnalul unui preot de ţară” a lui Bernanos, şi el personaj principal fără nume…  

 

Urcând, prima senzaţie pe care o încerc este aceea de rupere a continuum-ului spaţio-temporal. Străduţe înguste şi complet pustii, case foarte vechi, porţi sculptate alambicat, un decor care ne transportă în alt veac… Majoritatea caselor au la parter pravălioare cu suveniruri, iar drumul este pavat cu dale în spic…      

27-urcand-catre-sanctuarul-sf-rita 

Un căţel rătăcit ne iese în întâmpinare, dând frenetic din coadă. E simpatic foc, ceacâr, are un ochi albastru translucid, altul negru…

2

Deodată, pe fundalul gri-albastru al cerului, se profilează cele două turle maiestuoase ale Bazilicii Superioare, înaintea căreia se desfăşoară o piaţă generoasă.

35-bazilica-superioara 

Unul din zidurile bazilicii este împodobit cu o cruce inedită, săpată parcă în piatră prin însăşi intervenţie divină (licenţa poetico-arhitecturală mi se pare foarte reuşită), iar la picioarele crucii, mai mulţi porumbei beau apă dintr-o fântână.

36-bazilica-superioara 

Nu ştiu exact către ce să îmi indrept mai întâi atenţia, o dată intraţi. Desigur, mai întâi e racla de cristal care adăposteşte trupul sfintei Rita, păstrat de la moartea ei din 1457. Racla e adăpostită de o capelă, dincolo de un grilaj din fier forjat şi, din păcate, vizibilitatea este redusă drastic de distanţa impusă de acest grilaj, precum şi de reflecţia luminii în cristalul din care este confecţionată racla. Sfânta poartă veşmântul măicuţelor augustiniene, iar pe baldachinul din piatră pe care este aşezat sarcofagul este încrustată o inscripţie în latină: „Posuisti in capite eius coronam” („I-am aşezat pe cap cunună”).  

39-bazilica-superioara-moastele-sf-rita

Apoi, în Bazilică, îmi atrage atenţia tabernacolul, absolut spectaculos, magnific, în forma unei inimi, încadrat de o încrengătură de fier forjat, în consonanţă desăvârşită cu masa altarului şi restul decoraţiunilor.   

43-bazilica-superioara-altarul-principal-tabernacolul

41-bazilica-superioara-altarul-principal

Nu sunt impresionată în mod special de Bazilică în ansamblul ei şi ştiu şi de ce: e o clădire nouă (a fost consacrată în 1947), care nu are de-a face prea mult cu epoca în care a trăit sfânta Rita, iar mie, se ştie, îmi plac „vechiturile”…   O urmăresc însă pe Mamaie, complet liberă de ridicolele mele prejudecăti intelectualiste, cum se roagă, desprinsă de realitate şi transportată în duh lângă inima sfintei ei dragi… acolo, în genunchi, Mamaie are o lumină interioară aparte…        

 

Coborâm în Bazilica Inferioară, care adăposteşte câteva relicve de seamă. Cea mai importantă dintre ele:  Miracolul Euharistic din Cascia. Am citit despre el de câteva ori, însă, aflându-mă aici, socot că m-am găsit prea concentrată asupra personalităţii sfintei Rita, ca să mai realizez că pot vedea şi acest Miracol.  Răsfoind un pliant cules de la intrarea în Bazilica Superioară, îmi reamintesc despre ce este vorba: în 1330, un preot care ducea Sfânta Împărtăşanie unui bolnav, a fost îndeajuns de neglijent şi de lipsit de evlavie încât să pună Ostia consacrată între paginile Breviarului său;  ajuns la destinaţie, a văzut cum Ostia se transformase într-o pată de sânge; speriat, preotul şi-a recunoscut vina înaintea fr. Simone Fidati din Cascia, preot călugăr augustinian cu faimă de sfinţenie, care l-a sfătuit să păstreze cu grijă Breviarul. Fragmentul din pagina Breviarului respectiv, pe care este imprimată pata de sânge în forma Ostiei, este expus într-un relicvariu în Bazilica Inferioară. Iată ce ştiam „din cărţi” înainte de ajunge la faţa locului. Unde, din nefericire, fără să am vreo explicaţie pentru acest lucru, am văzut relicvariul, dar nu şi relicva, care lipsea cu desăvârşire. Deşi neimpresionată de toată arhitectura locului (cum am spus deja, mult prea modernă şi modernistă pentru gustul meu), am găsit totuşi interesantă soluţia conceptuală pentru adăpostirea relicvei: o vitrină suspendată din cristal şi piatră, în forma unei pâini, iluminată din interior…    

612-bazilica-inferioara-miracolul-euharistic-din-cascia-1330

Relicvariul face parte dintr-un altar lateral, înaintea căruia se află mormântul fericitului Simone Fidati. 

601-bazilica-inferioara-miracolul-euharistic-din-cascia-1330

Vizavi de acestea, un sarcofag de cristal cu moaştele surorii augustiniene fer. Maria Teresa Fasce, responsabilă de răspândirea şi intensificarea devoţiunii faţă de sfânta Rita în sec. al XX-lea.    

57-bazilica-inferioara-fer-maria-teresa-fasce1

Locul care mi-aş fi dorit cel mai mult să îl văd nu poate fi vizitat decât în grupuri organizate. Este vorba de mănăstirea închinată „Sf. Maria Magdalena” (în care a trăit sfânta Rita), ctitorită cândva în jurul anului 1220 şi care păstrează chilia originală în care sfânta a petrecut patruzeci de ani din viaţă şi unde a trecut la Domnul, la vârsta de 76 de ani (se spune că în clipa aceea, clopotele mănăstirii au sunat singure…). Desigur, principalul motiv pentru care mănăstirea este mai puţin deschisă vizitelor este acela că ea este, şi  în zilele noastre, sălaş al măicuţelor augustiniene contemplative şi este firesc ca liniştea clauzurii să nu fie tulburată de turişti gălăgioşi… Tot aici, între zidurile vechi de 800 de ani, se află şi crucifixul pictat de pe care Isus i-a vorbit sfintei, înzestrând-o cu darul stigmatului de pe frunte, în Vinerea Mare a anului 1442… Aici se păstrează şi inelul de cununie al sfintei, precum şi un rozariu care i-a aparţinut…      

631-manastirea-sf-maria-magdalena-crucifixul-stigmatului

E timpul amiezei când decidem să părăsim Cascia. Din nefericire, al pommeriggio toate magazinele sunt închise, inclusiv acela în care am văzut în vitrină, la venire, un inel de rozariu din aur exact aşa cum îmi doresc… Lenuţa, tenace cum o ştiu, dă târcoale întrării şi bate în uşă până ce la balconul de deasupra se iveşte un bătrânel care, se vede, numai ce terminase de luat prânzul… E plin de solicitudine şi coboară îndată pentru a deschide magazinul, împreună cu nevasta lui, sexagenară şi ea… Amândoi aşteaptă răbdători să ne alegem suvenirurile pe care le dorim. Suntem singurii clienţi. Împachetează fiecare cadou în ambalajul lui, se foiesc în jurul nostru alegând diferite funde şi punguţe, asortate şi potrivite ca dimensiune… Aleg, printre altele, o iconiţă a sfintei Rita şi un rozariu din lemn de trandafir pentru prietena care mi-a făcut cunoştinţă cu sfânta pe care am vizitat-o astăzi: Elena, ortodoxă convinsă, „convertită” subit la devoţiunea pentru sfânta din Umbria, după ce i-a citit viaţa şi a dobândit multe haruri prin rugăciunea către ea; Elena ştie pe dinafară biografia Ritei, iar eu ştiu că ochii i se vor umple de lacrimi de emoţie când îi voi spune că am rostit o rugăciune şi pentru ea înaintea moaştelor sfintei ei dragi. Cei doi bătrânei simpatici au terminat de împachetat totul şi mi-au oferit un sconto de aproape 50% pentru inelul meu (care, oricum, era neaşteptat de ieftin).                      

E foarte frig aici, pe înălţimile Casciei, însă Rita ne-a încălzit tuturor inimile… La plecare, contemplând în zare culmile înzăpezite ale munţilor Umbriei, acoperite de un cer mai mare decât pământul, o mai invoc încă o dată… Sfântă Rita, roagă-te pentru noi!

70-vedere-panoramica

NB: Cu excepţia fotografiilor moaştelor sfintei Rita şi ale fer. Maria Teresa Fasce, nici una din imaginile de interior nu îmi aparţine, deoarece fotografiatul este absolut interzis în Bazilică (am făcut, pe furiş, câteva poze, însă calitatea lor e perfectibilă). Am ales, în principal, ilustraţii postate pe site-ul oficial al Sanctuarului: www.santaritadacascia.org