pag-26-page-001

Să fac lucruri. Să rezolv. Să „performez”. 

Să mă enervez în trafic. Să duc copiii la școală. Să ajung la serviciu. Să mă evidențiez la ședință. Să mănânc în oraș. Să fac niște ore suplimentare. Să mă duc la cumpărături. Să gătesc. Să scot câinele. Să ies în mall. Să spun bancuri bune. Să alerg în parc. Să lenevesc puțin pe Facebook ori la televizor. Să adorm, pentru ca mâine s-o iau de la capăt. Să fac mici pauze în concedii epuizante și costisitoare. Și iar să o iau de la capăt. Mereu. Fără oprire. Să alerg într-un maraton în care m-am pierdut pe mine.

Ce-ar fi dacă, azi, măcar pentru 3 minute, mi-aș îngădui să fiu pur și simplu, fără să fac absolut nimic? Să-mi trăiesc viața, nu să mă las trăit de ea. Să-mi văd existența ca dar, ca bucurie, ca lumină care prevalează asupra rutinei, greutăților, luptelor, fricilor, durerii. Viața mea ca împreună-trăire cu Cristos și atât. Cu El, ca El.

  • Ce anume din adâncul cel mai adânc al sufletului meu mă poate ajuta să fiu mai mult decât toate cele pe care le fac?
  • De cine sau de ce fug de a fi și mă refugiez în a face?
  • Cum pot converti tot acest „a face” într-un „a fi” cu Sens?

„Lucrați nu pentru hrana cea pieritoare” (In 6,27).

3 trei: poartă-n casă. Un exercițiu care poate deschide poarta cea strâmtă către casa împărăției din sufletul nostru, ca s-o locuiască dumnezeirea Treimii.

Articol publicat în revista „Actualitatea creștină”, aprilie 2019