pages-28-31-page-001pages-28-31-page-002pages-28-31-page-003pages-28-31-page-004

„Dumnezeul din New Age este o energie impersonală, o extindere deosebită sau component al cosmosului. […] Acest lucru este foarte diferit de interpretarea creștină a lui Dumnezeu ca și Creator al cerului și al pământului și ca izvor al întregii vieți personale” (Consiliul Pontifical pentru Cultură, Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios, „Isus Cristos, aducătorul apei vii. O reflecție creștină despre New Age”, 4)

Invitat: Pr. Lect. Dr. Victor Dumitrescu (n. 1968), preot romano-catolic, consilier spiritual general al Comunității Magnificat (Reînnoirea Carismatică Catolică), profesor la Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității din București

Moderator: Claudia Stan

Un fetiș seducător al acestei religii a eului promovate de New Age este gândirea pozitivă: creează-ți realitatea, constrânge universul să contribuie la realizarea dorințelor tale, fă-te autorul fericirii tale (o fericire care e chestiune de tehnică, de procedură). Scriitorul maghiar Peter Esterhazy consideră gândirea pozitivă ca fiind „opusul gândirii”. Unde e conflictul ei cu creștinismul?

Pr. Victor Dumitrescu (V.D.): Gândirea pozitivă, devenită un laitmotiv în timpurile noastre, nu este aceea care izvorăște din credința și din speranța creștină. În primul rând, este o psihologie a secolului al XX-lea, fundamentată de doi psihologi, Martin E.P. Seligman și Mihaly Csikszentmihalyi. Obiectivele sunt viața de succes și fericirea, iar atingerea acestor obiective este posibilă dacă omul se concentrează pe punctele forte și pe acele capacități personale pozitive prin care să-și inducă o stare emoțională de bine. Nu este vorba atât de a vedea partea plină a paharului, cât de a nu vedea și partea goală a acestuia. Or, tocmai aici este problema, deoarece oamenii sunt rupți de realitate. Crearea propriei realități este fascinantă, dar iluzorie. Realitatea vieții nu e doar roz, iar partea goală a paharului nu este de desconsiderat. Cu alte cuvinte, crearea unei continue iluzii că lucrurile stau altfel decât sunt în realitate îl propulsează pe om în direcția trăirii unei vieți false, utopice, centrate pe sine. Creștinismul este realist: vorbește despre necazurile vieții, vorbește despre cruce, despre limitele umane, mai exact despre realitatea noastră efemeră, dar în care a intrat o soluție, Isus Cristos. El nu a eliminat suferința, dar i-a conferit un sens prin care viața omului rămâne ancorată în realitate, fără a se lăsa învinsă de aceasta. Gândirea pozitivă deposedează viața omului de sensul plenar al existenței, cu bune și cu rele, și-l face prizonier al tehnicilor de influențare și al credințelor menținute la nivel subconștient.

Spuneam că succesul New Age se joacă pe teritoriul sădirii confuziei: omul nu mai face deosebirea între ceea ce este adevărat și surogatele de adevăr care i se propun cu insistență, adesea prin cele mai subtile forme de manipulare a conștiinței. La nivel de relații interumane avem cel puțin două seturi de confuzii: aceea între îndrumarea spirituală creștină și coaching-ul motivațional New Age, respectiv confuzia între îndrumătorul spiritual creștin și acel guru „iluminat” New Age. Cum să nu ne lăsăm prinși în capcana confuziilor de la nivelul acesta? 

V.D.: Îndrumarea spirituală creștină are un singur obiectiv: să ajute persoana să înțeleagă și să facă voința lui Dumnezeu spre sfințirea și mântuirea sufletului propriu. Coaching-ul motivațional New Age nu are nicidecum ca obiectiv voința lui Dumnezeu, ci propria voință. Îndrumarea New Age nu are ca obiectiv relația cu Dumnezeu, ci relația cu entități lipsite de trup: îngeri, divinități, entități colective, spirite ale naturii sau Sinele Superior. Iar în ceea ce privește mentorul sau acel guru New Age, lui nu i se poate aplica versetul din cartea Proverbelor: „După cum fierul ascute fierul, tot astfel și omul însuși îl ascute pe semenul său” (Prov 27,17). Acest verset se potrivește, în schimb, îndrumătorului creștin, care este la fel ca cel pe care îl îndrumă și care, împreună cu cel îndrumat, stă în ascultarea voinței lui Dumnezeu. Spre deosebire de el, un guru este întotdeauna o ființă superioară, iluminată, inițiată, deseori absolutizată.

Cu privire la metodă, sunt deosebiri marcante între meditația creștină / meditația transcendentală, între rugăciunea inimii / mantrele orientale, între contemplația creștină / yoga. Din păcate, deosebirile nu par evidente, după cum nu sunt întotdeauna evidente nici riscurile la care își supun sufletul cei care practică aceste formule New Age.

V.D.: Când vorbim despre metodă, vorbim despre „cale”, căci gr. methodos înseamnă „calea de urmat”. Pentru noi creștinii există o singură cale: Isus Cristos (ne-o spune clar El însuși: „Eu sunt calea, adevărul și viața” – In 14,8). Din acest punct de vedere deosebirile nu sunt doar marcante, ci contradictorii. Meditația, contemplația, rugăciunea și tot restul nu sunt căi în sine, ci simple mijloace care orientează totul spre persoana lui Isus Cristos, adică te ajută să mergi pe calea Cristos. Pe când, în cadrul New Age, yoga, zen-ul, meditația transcendentală, exercițiile tantrice, expansiunea conștiinței, „experiențele culme” etc. sunt căi care pretind că duc la autorealizare și la iluminare. Suntem pe tărâmuri diametral opuse, care se exclud reciproc.

O scuză frecventă a creștinilor practicanți de New Age este aceea că putem lua din fiecare tip de spiritualitate ceva bun, deci și din aceasta. Altă dezvinovățire este joaca: încerc și eu, așa, nu iau în serios chestiile astea. Altă justificare este refuzul vehement de a vedea incompatibilitățile, de a vedea că practicile New Age sunt o profundă lipsă de respect pentru jertfa lui Cristos.    

V.D.: Ideea aceasta de a lua ceva bun de peste tot este ca și cum o gospodină ar pune toate ingredientele în aceeași oală: până la urmă tot o ciorbă iese, dar – ne întrebăm – de care? Între tradițiile care au intrat în New Age sunt vechi practici oculte egiptene, cabala, gnosticismul, sufismul, druidismul, celtismul, alchimia medievală, ermetismul renascentist, budismul zen, yoga și multe altele. Deci vorbim de un sincretism între ezoterismul străvechi și cel nou. Elementele de creștinism sunt rare, iar cele care sunt reprezintă un creștinism alterat (gnosticism creștin, yoga creștină etc.). Documentul pe care Biserica Catolică l-a publicat în 2004 despre New Age are o concluzie lapidară: „Deoarece mişcarea New Age dă mare importanţă comunicării cu natura şi cunoaşterii cosmice a unui bine universal şi, făcând astfel, neagă conţinutul revelat al credinţei creştine, nu poate fi judecată ca pozitivă sau inofensivă” (nr. 4).

„Feriți-vă de profeții falși care vin la voi în haine de oi, dar înăuntru sunt lupi răpitori. Îi veți recunoaște după roadele lor” (Mt 7,15): de ce acest avertisment al Mântuitorului e aplicabil mișcării New Age? 

V.D.: În primul rând trebuie clarificată ideea de „profet”. În general, asocierea se face cu ideea de „viitor”, iar profetul este acela care îl revelează. În realitate, viitorul nu este ceva la îndemâna omului și nici a îngerilor. Dumnezeu este stăpânul absolut al viitorului și doar El, în omnisciența sa, îl cunoaște. Dacă vrea, îl descoperă, dacă nu vrea, nu-l va descoperi. În Scriptură, vedem că Dumnezeu descoperă anumite aspecte din viitor și o face ori direct, ori prin trimișii lui, care sunt îngerii, ori prin oameni pe care El îi trimite să vorbească în numele Lui. Aceștia din urmă sunt profeții. Prin urmare, profeții adevărați sunt doar cei mandatați de Dumnezeu să vorbească în numele Lui și să spună cuvintele lui Dumnezeu. Profeții falși din Biblie sunt aceia pe care Dumnezeu nu i-a trimis, care vorbesc în numele lor, iar dacă pretind că vorbesc din surse supraomenești, trebuie văzut dacă acestea îl au ca origine pe Duhul Sfânt sau sunt entități travestite în îngeri de lumină. New Age e plin de presupuși adepți ai adevărului, dar ceea ce proclamă intră în contradicție cu adevărul revelat, pe lângă faptul că ceea ce prezic nu se împlinește deloc sau doar aparent, iar ceea ce prezic sunt doar lucruri de bun augur, excluzând realitatea crucii. Cât privește identitatea profeților New Age, aceștia sunt: spiritiști, medium, ghicitori, astrologi, hipnotiști, vrăjitori, inițiați în ocultism etc. Ceea ce prezic obțin printr-o metodă anume sau printr-un „canal”. Biblia nu cunoaște decât inspirația prin intermediul Duhului lui Dumnezeu. Cât despre roade, sunt vizibile cu ochiul liber. Însuși faptul că se lasă plătiți pentru „servicii” este un doar unul dintre criteriile suficiente pentru a-i pune în categoria profeților falși.

New Age, această religie care se închină sinelui ca unui Dumnezeu, are nenumărate practici prin care omului i se propune descoperirea de sine, vindecarea de sine, cunoașterea de sine. Vă propun o trecere în revistă a celor mai cunoscute, cu care fiecare dintre noi interacționăm frecvent și, cel puțin în privința unora, avem impresia că sunt chiar bune. De pildă, tehnicile de eliminare a stresului care propun metode de obținere a unui confort psihologic, de dezvoltare mentală și a capacității de comunicare cu sinele pentru obținerea unui wellness spiritual: metoda Silva, radiestezia, programarea neurolingvistică.  

V.D.: New Age este în mod esențial pelagian cât privește modul său de a înțelege natura umană: harul, și deci colaborarea omului cu Dumnezeu în vederea binelui absolut și a mântuirii, este exclus din ecuație. „Pentru noi, creștinii, mântuirea depinde mai curând de participarea la pătimirea, moartea și învierea lui Isus Cristos și cu raportul personal direct cu Dumnezeu” pentru a cita și eu același document bisericesc la care faceți referință. Pe când, pentru New Age, mântuirea nu ține decât de ceea ce individul în cauză face, pe anumite căi, care nu sunt decât „tehnici”. Pentru adepții curentului New Age, mântuirea nu este un dar, ci o „accesare” ori din interiorul ființei umane, ori din exteriorul ei. Iar persoana Mântuitorului Isus este complet exclusă. Prin urmare, discernământul nu ar trebui să fie greu de făcut, căci orice cale de mântuire, centrată exclusiv pe sine sau pe alte forțe, care elimină, chiar și parțial, acțiunea mântuitoare a lui Isus Cristos, este necreștină și deci falsă. Creștinismul nu are fundamentalisme, dar are un fundament: persoana lui Isus Cristos, Om și Dumnezeu. Această unicitate este esența credinței creștine. Dacă excludem Calea, vom avea o sumedenie de căi. Exact asta expune pe tarabă la vânzare și la alegere New Age.

Altă practică perfecționată de New Age este divinația: ghicitul în cărți (adesea de Tarot), în cafea, în bobi, în palmă, în globul de cristal, tălmăcirea viselor și orice alte forme de ghicitorie, precum și vrăjitoria / șamanismul folosesc adesea imagini sfinte (icoane, crucifixe) ori sacramentalii (apă sfințită, rozarii).

V.D.: Viitorul este exclusiv o prerogativă a lui Dumnezeu. Nimeni nu-l posedă, nimeni nu-l știe. Pretenția de a afla viitorul prin practici divinatorii sau de ghicit este diabolică, pentru că uzurpă în mod direct prerogative care sunt exclusiv ale lui Dumnezeu. Însă diavolului îi place să fie confundat cu Dumnezeu, iar satisfacția aceasta i-o mai dau acum doar oamenii, după ce, în ceruri, a pierdut războiul de răzvrătire pentru a fi ca Dumnezeu (cf. Apoc 12,7-9). Iată de ce în spatele curiozității de a ști viitorul, ca și a tuturor tentativelor de a-l afla în afara inițiativei suverane a lui Dumnezeu de a-l descoperi, este de presupus prezența celui Rău în acțiune. Este un păcat împotriva primei porunci a lui Dumnezeu, cu atât mai mult cu cât aghiotanții divinației fac uz și de imagini sfinte sau obiecte sfințite. Și profanarea celor sfinte este un obiectiv al diavolului blasfemator, iar dacă poate să-i inducă în eroare pe cei naivi, folosindu-se de obiecte și imagini de cult, cu atât mai bine pentru Cel Rău. Se știe că diavolul exploatează la maximum ignoranța și prostia omenească.

Foarte prețuită este și astrologia: astrogramele, horoscoapele, zodiacele, ascendentele astrale, corpul astral.

V.D.:  Astrologia este în primul rând un păcat împotriva primei porunci al lui Dumnezeu pentru că deviază de la credința autentică într-un Dumnezeu provident, Tată și veghetor asupra vieții noastre. În al doilea rând, este un afront adus științei: după secole de cuceriri științifice în care s-a dezvoltat această extraordinară știință care este astronomia, iată că oamenii secolului nostru încă își mai imaginează cerul ca un sul de pergament, unde stelele sunt abțibilduri unite între ele prin linii imaginare. Câte linii nu se pot trage între puncte diferite? Câte imagini nu se pot obține în funcție de modul cum unești punctele? Iar noi credem că aceste imagini închipuite au putere de influență asupra noastră? În plus, s-ar putea foarte bine ca unii dintre noi nici să nu mai avem zodie, căci stelele respective să se fi stins demult. Doar fluxul de energie luminoasă mai continuă să ajungă la noi, dar sursa de lumină, adică steaua, să nu mai existe. Încerc să-mi imaginez ce tragedie ar fi pentru cei care-și pun încrederea în astre să afle că racul lor și-a pierdut cleștii și scorpionul coada. Însă cei care cred aceste lucruri și nu au respect față de propria lor rațiune, măcar să aibă respect față de ceea ce spune foarte clar Scriptura: „Iar voi să nu ascultaţi pe prorocii voştri, pe ghicitorii voştri, pe visătorii voştri, pe vrăjitorii voştri şi pe-ai voştri cititori de stele […]. Că aceştia vă prezic minciună ca să vă depărteze din ţara voastră şi ca Eu să vă izgonesc, ca să pieriţi” (Ier 27,9-10).

Articol publicat în revista „Actualitatea creștină”, noiembrie 2018