Anul acesta, pentru timpul Crăciunului vreau să vă propun un exerciţiu de contemplaţie ignaţiană. Pentru cei care nu au participat niciodată la exerciţii spirituale conduse de iezuiţi şi nici nu au citit cartea sfântului Ignaţiu de Loyola, încerc să reproduc, pe scurt, câteva idei ale metodei sale. Desigur, ceea ce fac eu aici, pe blog, este mai mult decât impropriu şi o mărturisesc fără rezerve: exerciţiile sunt destinate a fi făcute cu pregătire şi cu îndrumare spirituală corespunzătoare (şi chiar mă folosesc de acest prilej pentru a vă recomanda această experienţă interioară specială, care sunt exerciţiile spirituale conduse de iezuiţi).

Doresc însă, în acest timp sfânt, să încerc să vă deschid gustul pentru contemplaţie, şi cum nu ştiu altă metodă mai vrednică decât cea a lui Ignaţiu, mă încumet să fac o mică schemă a contemplaţiei, aşa cum reiese ea din cartea Exerciţiilor, fără a avea nici pe departe pretenţia că această schemă este exhaustivă ori desăvârşită, ci doar îndemn şi încurajare spre o întâlnire cu Dumnezeu altfel decât cea cu care suntem obişnuiţi în rugăciunea noastră cea de toate zilele: o întâlnire în inimă, care ne poate deschide ochii lăuntrici către o relaţie autentică de intimitate şi încredinţare profundă.

Aşadar, pentru început, iată care sunt liniile directoare ale contemplaţiei, aşa cum le vede Ignaţiu:

Pasul 1. Aşezarea minţii şi a simţurilor în prezenţa lui Dumnezeu, făcând linişte în interior şi conştientizând măreţia Aceluia căruia urmează să mă adresez: Rugăciunea pregătitoare este să cer de la Dumnezeu, Domnul nostru, harul ca toate intenţiile, faptele şi lucrările mele să fie orânduite numai şi numai întru slujirea şi lauda Maiestăţii Sale dumnezeieşti (cf. Exerciţii, 46).

Pasul 2. Compunerea locului. În contemplarea sau meditarea celor vizibile, compunerea va fi să văd cu văzul imaginaţiei locul fizic în care se află lucrul pe care vreau să-l contemplu (cf. Exerciţii, 47).

Pasul 3. Contemplaţia propriu-zisă. Se rămâne în contemplaţie asupra unei Persoane, unui loc, unui eveniment, atâta timp cât găsesc gust spiritual şi consolare interioară: Acolo unde voi afla ceea ce vreau, acolo mă voi odihni, fără nerăbdare de a trece mai departe, până mă voi îndestula (cf. Exerciţii, 76). NB: În contemplaţie, Ignaţiu recomandă folosirea tuturor celor cinci simţuri: Este de folos trecerea cu ajutorul simţurilor imaginaţiei prin […] contemplaţie, în felul următor: 122. Primul punct este să văd Persoanele cu văzul imaginaţiei, meditând şi contemplând în amănunt situaţia lor şi trăgând vreun folos din aceasta. 123. Al doilea punct. Să aud cu auzul ceea ce vorbesc sau ar putea vorbi; şi, reflectând în mine însumi, să trag vreun folos din aceasta. 124. Al treilea punct. Să miros şi să gust cu mirosul şi cu gustul nesfârşita gingăşie şi dulceaţă a Dumnezeirii, [anume] în funcţie de persoana pe care o contemplu, a sufletului şi a virtuţilor sale şi a tot ce este al său, reflectând în mine însumi şi trăgând vreun folos din aceasta. 125. Al patrulea punct. Să ating cu pipăitul , ca, de pildă, să sărut, să îmbrăţişez şi să ating locurile pe care aceste Persoane păşesc şi stau, îngrijindu-mă mereu să trag folos din aceasta (cf. Exerciţii, 121-125).

Pasul 4. Rugăciunea de încheiere. Să-i cer lui Dumnezeu, Domnul nostru, ceea ce vreau şi doresc. Cererea trebuie să se potrivească cu materia propusă, şi anume, dacă contemplaţia este despre înviere, să cerem bucurie cu Cristos cel bucuros; dacă este despre pătimire, să cer durere, lacrimi şi chin cu Cristos cel chinuit (Cf. Exerciţii nr. 46).

Pentru începătorii în contemplaţia ignaţiană, este important de ştiut că este recomandat cu insistenţă ca aceste exerciţii să fie făcute sub îndrumare, cu sufletul curăţit de păcate prin Spovadă şi sprijinit prin Euharistie.

Aş mai da un indiciu referitor la imaginaţia de care face uz contemplaţia, folosindu-mă de cuvintele unui cunoscător al subiectului, unul din iezuiţii din cartea mea: „În contemplaţia ignaţiană, imaginaţia este numai o punte. […] Pentru sfântul Ignaţiu de Loyola, zona aceasta a imaginilor este una de tranzit, în care eu îmi recompun scena pe care doresc să o contemplu cu imaginaţia, dar scopul nu este să rămân în zona imaginativului, ci să trec dincolo, în sfera unitivului, în care imaginea mă poate ajuta să ajung. Pentru a simplifica, ne putem gândi la ceea ce spune Ignaţiu: «Nu multa ştiinţă îndestulează sufletul, ci gustarea lăuntrică a lucrurilor duhovniceşti». Cu cât se simplifică mai mult lucrurile, cu atât rugăciunea devine mai simplă, cu atât mai mult imaginea devine doar o poartă: poartă către relaţie, către o convorbire care poate ajunge să fie un dialog fără cuvinte, pur şi simplu stat faţă către faţă cu realitatea pe care o contempli” (pr. Iulian Budău SJ).

Nu aveţi curaj sau vi se pare că nu sunteţi făcuţi pentru contemplaţie? Orice scuză convenabilă consideraţi că v-aţi şi găsit deja, cuvintele următoare (ale aceluiaşi iezuit) sunt de natură să vă îndemne să încercaţi să intraţi în această experienţă:

„Dumnezeu e tare «şmecher» în privinţa asta: dă «acadele» începătorilor. Conducând meditaţii, am observat că oamenii citiţi sunt înclinaţi spre discursul intelectualist, spre plăcerile fine ale minţii, care nu pot fi negate. Dar asta e doar o etapă, în care ne htănim intelectul cu evangheliile. Urmează faza contemplaţiei, în care totul nu se mai petrece la catul superior, iar eu încerc să parcurg distanţa cea mai lungă din lume: aceea dintre minte şi inimă. Cobor în inimă prin intermediul imaginaţiei, pentru că ea ne poate stimula afectivitatea profundă. Pe teritoriul contemplaţiei, cineva care se plânge de lipsă de imaginaţie, primeşte de la Dumnezeu o «acadea». După cinci-şase zile de exerciţii spirituale în care «mori» cu textul de gât, Dumnezeu îţi trânteşte o «acadea». După asta, stai şi plângi luni întregi după «acadeau» aceea, o vrei înapoi…”

 

Aşadar, având indicaţiile minimale şi încurajările necesare pentru a vă apuca de treabă, pentru zilele care urmează, vă propun spre contemplaţie următoarele pericope evanghelice, cu recomandarea de a rămâne în contemplaţie cel puţin 20 de minute la fiecare în parte (dacă, după aceea, doriţi să împărtăşiţi cu noi darurile şi harurile primite, bucuria va fi cu atât mai mare):

24 decembrie – Bunavestire (Lc 1,26-38)

25 decembrie – Naşterea lui Isus Cristos (Mt 1,18-24)

26 decembrie – Naşterea lui Isus Cristos (Lc 2,1-20)

27 decembrie – Vizita Magilor (Mt 2,1-12)

28 decembrie – Fuga în Egipt (Mt 1,13-15)

29 decembrie – Uciderea pruncilor nevinovaţi (Mt 1,16-18)

30 decembrie – Întoarcerea din Egipt (Mt 1,19-23)

31 decembrie – Prezentarea lui Isus la Templu (Lc 2,21-40)

 

Vă doresc tuturor un Crăciun plin de haruri!

 

Surse:

Ignaţiu de Loyola, Exerciţii spirituale, în vol. „Istorisirea Pelerinului. Jurnalul mişcărilor lăuntrice. Exerciţii spirituale”, Polirom, Iaşi, 2007, comandă aici.

DE CE SUNT PREOT. 15 dialoguri îndrăzneţe propuse de Claudia Stan, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, Bucureşti, 2010, detalii aici.

Anunțuri