Biserica sărbătoreşte azi 454 de ani de la mutarea în cer a sfântului Ignaţiu de Loyola, întemeietorul Societăţii lui Isus (iezuiţii). Ocazie cu care vă împărtăşesc câteva rugăciuni şi gânduri aparţinând spiritualităţii ignaţiene (ultima este o rugăciune atribuită sfântului Ignaţiu de care sunt ataşată încă de dinainte de a cunoaşte Exerciţiile spirituale), însoţite de recomandarea de a încerca, sub îndrumare, această experienţă spirituală extraordinară care o constituie meditaţia ignaţiană (NB: Pentru cei interesaţi, „Exerciţiile” sunt traduse în limba română şi le puteţi comanda aici).     

Ia-mi, Doamne, şi primeşte toată libertatea mea, memoria, mintea şi voinţa mea toată. Tot ce am sau ce posed e din darul tău. Ţie, Doamne, ţi le înapoiez. Dă-mi numai iubirea şi harul tău şi mi-e de ajuns (din „Exerciţii spirituale”. Săptămâna a IV-a, nr. 234).

Doamne, învaţă-mă să fiu generos. Învaţă-mă să te slujesc aşa cum ţi se cuvine; să dăruiesc şi să nu socotesc cât dau, să lupt şi să nu bag în seamă rănile, să trudesc şi să nu caut odihna, să muncesc şi să nu aştept răsplată, în afara aceleia de a şti că fac voia ta.

Omul este creat ca să-l laude, să i se închine şi să-l slujească pe Dumnezeu, Domnul nostru; şi, prin aceasta, să-şi mântuiască sufletul; iar celelalte lucruri de pe faţa pământului sunt create pentru om şi ca să-l ajute în urmarea menirii pentru care este creat. Prin urmare, omul trebuie să se folosească de ele în măsura în care slujesc menirii sale şi să se lepede de ele în măsura în care-i sunt o piedică în calea acesteia. De aceea, trebuie să devenim indiferenţi faţă de toate lucrurile create, în tot ceea ce este îngăduit libertăţii liberului nostru arbitru şi nu-i este oprit. În aşa fel încât să nu iubim şi să nu vrem, în ceea ce ne priveşte, mai mult sănătatea decât boala, bogăţia decât sărăcia, cinstea decât ocara, viaţa lungă decât cea scurtă, şi aşa mai departe despre toate celelalte lucruri, ci să dorim şi să le alegem doar pe acelea care ne călăuzesc spre menirea pentru care suntem creaţi (Principiul şi fundamentul, din „Exerciţii spirituale”, nr. 23) .       

Sufletul lui Cristos, sfinţeşte-mă. Trupul lui Cristos, mântuieşte-mă. Sângele lui Cristos, aprinde-mă de dragoste. Apa coastei lui Cristos, spală-mă. Patima lui Cristos, întăreşte-mă. O, bune Isuse, ascultă-mă! În rănile tale ascunde-mă. Nu mă lăsa să mă despart de tine. De vrăjmaşul cel rău mă apără, în ceasul morţii mele cheamă-mă şi porunceşte-mi să vin la tine, ca să te laud cu sfinţii tăi, în vecii vecilor. Amin.         

Şi, fiindcă „Exerciţiile” lui Ignaţiu nu sunt altceva decât un manual de îndrăgostire, închei cu un îndemn al pr. Pedro Arrupe SJ, misionar în Japonia, al treizeci şi optulea General al Societăţii lui Isus: „Nimic nu e mai practic decât să-l găseşti pe Dumnezeu; asta înseamnă să te îndrăgosteşti într-un chip absolut, definitiv. Obiectul iubirii tale, care îţi ia în stăpânire imaginaţia, va influenţa totul. Va hotărî motivul pentru care te dai jos din pat dimineaţa, ce vei face cu serile tale, cum îţi vei petrece sfârşiturile de săptămână, ce vei citi, pe cine vei cunoaşte, ce îţi va frânge inima şi ce te va umple de bucurie şi recunoştinţă. Îndrăgosteşte-te; rămâi îndrăgostit şi asta va hotărî totul”.