28-31 (1)-page-00128-31 (1)-page-00228-31 (1)-page-00328-31 (1)-page-004

„Chiar admițând că religiozitatea New Age răspunde într-un fel oarecare aspirațiilor legitime ale naturii umane, trebuie recunoscut că ea încearcă să o facă opunându-se de fiecare dată revelației creștine. […] Un discernământ creștin adecvat al gândirii și al practicii New Age nu poate să nu recunoască faptul că, așa că în gnosticismul din secolele II și III, el reprezintă un fel de compendiu de poziții pe care Biserica le-a identificat ca eterodoxe” (Consiliul Pontifical pentru Cultură, Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios, „Isus Cristos, aducătorul apei vii. O reflecție creștină despre New Age”, 1.4.).

Invitat: Pr. Lect. Dr. Victor Dumitrescu (n. 1968), preot romano-catolic, consilier spiritual general al Comunității Magnificat (Reînnoirea Carismatică Catolică), profesor la Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității din București

Moderator: Claudia Stan

Spiritual, dar nu religios: aceasta este deviza unei mișcări globale, care câștigă tot mai mult teren în zilele noastre, instrumentalizând noțiuni creștine și amestecându-le cu practici complet opuse creștinismului. Caracterul eterogen al acestei mișcări o face și mai insidioasă. Cred că este prea puțin cunoscut faptul că, încă din 2003, Biserica Catolică a atras atenția asupra incompatibilității radicale dintre mesajul acestei mișcări și învățătura evangheliei, prin documentul magisterial „Isus Cristos, aducătorul apei vii. O reflecție creștină despre New Age”. Ceea ce este îngrijorător este că tot mai mulți creștini aderă la practicile New Age, mulți în mod inconștient sau „din joacă”. Pentru început, aș spune că se cuvine să punctăm pe scurt, ce este, mai precis, New Age și care sunt trăsăturile după care acest curent poate fi recunoscut.

Pr. Victor Dumitrescu (V.D.): New Age este definit de Biserică în primul rând drept un „curent cultural”. Istoria este deseori traversată de curente culturale. Unele dintre ele au plăsmuit civilizația, altele i se opun. Unele curente culturale, cum este și New Age se propun drept alternative, dacă nu chiar oponente ale altor realități istorice, în cazul nostru fiind creștinismul însuși și viziunea acestuia întemeiată pe Revelația despre Dumnezeu și despre om. Drept „curent cultural” New Age, are o anumită viziune asupra lumii și se întemeiază pe anumite fundamente ale gândirii, altele decât cele pe care, din punct de vedere cultural, se întemeiază Creștinismul. Am spus că este un curent cultural, și nu o cultură. Însăși denumirea pe care o are, adică New Age, are la bază interpretări astrologice, cum ar fi credința că Perioada Peștilor – considerată de astrologi că fiind era creștină – se apropie de sfârșit, pentru a fi înlocuită de Era Vărsătorului. Pe lângă faptul de a fi un curent cultural, New Age se propune pe sine ca fiind și o spiritualitate, care, la rândul ei, are puncte în care intră în contrast și chiar în opoziție cu credința creștină. În sfârșit, acest curent este o „reacție” nu doar împotriva creștinismului, ci și a unor elemente centrale în societate, de la instituțiile politice la cele religioase, de la medicina oficială (alopată) la tot ce este alternativ acesteia. Din punct de vedere filosofic, e un curent care se înscrie destul de bine în postmodernism, caracterizat de relativism, dar și de o sete nepotolită a spiritului uman spre o transcendență preconfecționată. De fapt, e vorba de transcendentalismul lui Ralph Waldo Emerson (1803-1882), care este la originea apariției și formării mișcării New Age.

Aș spune că perfidia majoră a New Age-ului este aceea că se folosește de bine pentru a promova răul, de adevăruri fundamentale pentru a propovădui sincretismul, relativismul. Câteva arhetipuri ale „binelui” promovat de New Age sunt: vindecarea, iubirea, toleranța, care, pentru oricine, sună benefic. Unde-i, de fapt, problema?   

V.D.: New Age este o variantă contemporană a ezoterismului, iar acesta din urmă are rădăcini adânci, inspirându-se din grupurile gnostice de la începuturile creștinismului. Prin urmare, filonul de extracție a ideilor New Age se caracterizează prin refuzarea unui Dumnezeu personal, prin concentrarea asupra unor entități care sunt ori concurente lui Dumnezeu, ori intermediare între Dumnezeu și om, dar cu adaptări originale ale acestora, prin accentul pus pe puteri spirituale ascunse sau forțe ale naturii. Prin urmare, „binele” urmărit de New Age nu îl are la origine pe Dumnezeu, chiar dacă pe alocuri, are această pretenție. În realitate, este mereu și mereu aceiași capcană pe care gnoza o promovează: „adică acea atitudine a spiritului care, în numele unei cunoașteri profunde a lui Dumnezeu, ajunge să răstălmăcească cuvântul său înlocuindu-l cu cuvinte care sunt doar omenești” (Ioan Paul II, Să trecem pragul speranței.….). Atracția către New Age se generează pe fondul cunoașterii slabe a credinței creștine și, de aici, tentația de a căuta altceva sau în altă parte. Oricum, acest lucru ar trebui deja să dea de gândit păstorilor Bisericii. Nu în zadar Papa Francisc îndeamnă la căutarea unor metode pastorale adaptate provocărilor contemporane la adresa credinței creștine: aceasta este o intuiție importantă pentru vremurile acestea.

Cheile de boltă ale gândirii New Age – antroposofia, teosofia, pelagianismul și panteismul – sunt erezii în oglinda Crezului creștin, cu toate că formulele în care ele sunt „îmbrăcate” sunt acelea ale cunoașterii de profunzime și de deschidere a minții către realități înalte, perceptibile numai unor inițiați. Vă rog să punctăm semnificația fiecăreia dintre ele, modurile în ele se regăsesc în această mișcare și motivația incompatibilității fundamentale dintre aceste credințe exterodoxe și creștinism.

V.D.: Antroposofia, cea teoretizată de Rudolf Steiner, este o concepție despre om și lume. Viziunea asupra omului și a lumii nu se bazează nici pe vreo Revelație anume, nici pe știința propriu-zisă, ci pe o cunoaștere spiritual-științifică rezultată din folosirea unor facultăți de percepție suprasensibilă. Astfel, spiritualul se atinge prin cultivarea acestor facultăți, urmând o metodă precisă și sistematică.

Teosofia este o doctrină mistico-filosofică, conform căreia orice cunoștință despre Dumnezeu vine din natură. Accentul nu cade pe credință sau pe raționamente, ci pe imaginație și sentimente. Teosofia este mama ocultismului modern și se construiește în jurul ideii ca toate religiile ar deriva dintr-un adevăr divin unic, pe care doar un cerc restrâns de inițiați ajung să-l posede. Teosofia este cea care conferă mișcării New Age o matrice esențială cu privire la viziunea asupra lumii.

Pelagianismul este erezia căreia i-a pus capăt Conciliul din Efes (431); ea afirmă că omul se salvează fără aportul substanțial al harului dumnezeiesc și că este suficientă voința liberă a omului.

Panteismul susține nu doar că Dumnezeu este prezent peste tot, acest lucru fiind un adevăr susținut și de credința creștină, ci faptul că se identifică cu materia și universul. În felul acesta, materia este absolutizată, excluzându-se diferența dintre Creator și creație. Adepții acestei filosofii au fost prezenți în mod constant în istoria gândirii, încă de la începuturi, și multe filosofii sau religii orientale se fondează pe principiile acesteia. New Age se înrădăcinează adânc în panteism pe baza mai multor principii. În primul rând prin căutarea „integralității” prin depășirea tuturor formelor de dualism și al oricăror deosebiri: deosebirea reală dintre Creator și creație, dintre om și natură, dintre spirit și materie. Alternativele New Age sunt definite „holiste”, iar holismul pătrunde toată mișcarea New Age, de la ideea unui network global, la conștiința unificatoare planetară și la terapiile holiste.

Poate că rezultatul cel mai vizibil al propovăduirii New Age este această amploare pe care o ia această veritabilă religie a sinelui, care are drept Biblie un întreg arsenal de literatură motivațională, drept crez tehnicile de dezvoltare personală, drept virtute narcisismul. Așadar, eu mă „repar”, eu mă „vindec”, eu mă „găsesc”, eu mă „construiesc” și, în cele din urmă, eu mă „mântuiesc”: raportarea este mereu la mine, nu la El.     

V.D.: Biblia nu pune în centru omul în sine, ci omul în căutarea lui Dumnezeu și omul căutat de Dumnezeu. Revelația însăși a fost dată pentru om, iar dacă omul se bucură de o anumită centralitate în Scriptură, este datorită inițiativei și grijii lui Dumnezeu față de el. Deci nu este o centralitate care să se situeze pe natura omului, ci pe calitatea lui de beneficiar al importanței care-i vine din alegerea de predilecție a lui Dumnezeu. Or New Age absolutizează eul, iar tehnicile de dezvoltare ale acestuia nu au nimic de-a face nici cu grija lui Dumnezeu, nici cu acțiunea harului. New Age consideră că omul poate face totul de la sine, pentru că are toate resursele prezente latent în el, iar ele nu trebuie decât să fie activate prin diferite metode și tehnici. E adevărat că omul are potențialități, dar nu le poate activa în toată plinătatea lor împlinitoare cu de la sine putere, fără un aport din exterior și, mai ales, fără aportul lui Dumnezeu, care este interior și exterior deopotrivă.

O minciună, pentru a fi convingătoare, trebuie să conțină măcar o sămânță de adevăr. Din această perspectivă, New Age operează cu câteva concepte recurente de sorginte creștină, a căror instrumentalizare îi poate induce în eroare pe creștinii care nu cunosc în mod serios fundamentele credinței lor, de aceea se pot lăsa ușor cuceriți de surogate. Energiile, conștiința, angelologia fac parte din din vocabularul New Age, dar într-o interpretare complet străină de adevărul revelat. De ce toate astea, deși fac uz de o terminologie creștină, sunt fundamental opuse harului, conștiinței morale, ierarhiilor cerești biblice?

V.D.: Nu conceptele sunt o problemă, ci modul în care sunt interpretate și utilizate. Biblia folosește concepte pentru a reda realități spirituale, însă conceptele nu sunt suficiente în sine. În primul rând, conceptele, inclusiv cele biblice, sunt limitate în capacitatea de a reda realități supranaturale. Dumnezeu le-a vorbit oamenilor în mod uman, coborându-se la nivelul lor: de aceea, conceptele nu pot fi absolutizate. În al doilea rând, Scriptura nu doar folosește conceptele, dar ele sunt incluse într-o viziune de ansamblu, precum piesele unui puzzle; de aici, nevoia de interpretare autentică a acelor concepte biblice. Pentru o interpretare corectă este nevoie de carisma de interpretare, precum și de o garanție de autenticitate; or, toate acestea au fost conferite de Dumnezeu Bisericii, în care „Duhul înțelepciunii și a descoperirii” (Ef 1, 17-18) este mereu prezent și activ. De aceea, „energiile” și „puterile” pe care le promovează New Age nu sunt aceleași  realități cu enérgheia și dynamis biblice; „conștiința” în expansiune, unificatoare și cosmică promovată de New Age nu este același lucru cu conștiința stric individuală despre care vorbește Biblia; cunoașterea divinității prin capacități intuitive ale omului sau prin channeling nu este la același nivel cu cunoașterea lui Dumnezeu despre care vorbește Biblia. Iar în ceea ce privește angelologia, se pare că trăim vremurile profetizate de Sf. Paul, care ne punea în gardă acum 2000 de ani, spunându-ne: „Nimeni să nu vă răpească premiul, invocând ca pretext umilința și cultul îngerilor…” (Col 2,18). New Age propune o relație cu îngerii tipică spiritismului clasic, îngerii fiind niște canale pentru a primi informații de la un nivel superior lumii naturale. Pista aceasta este foarte periculoasă pentru că îngerii, după cum ne învață credința noastră creștină, nu sunt numai îngeri buni, ci și răi, adică demoni. De aceea, comunicarea cu îngerii, terapiile cu îngeri, utilizarea îngerilor, alții decât cei prezenți în Sf. Scriptură și în Tradiția Bisericii, (adică cei trei Arhangheli și îngerii păzitori) sunt practici care ne expun intrării în contact cu demonii.

Mulți scriitori de imens succes promovează conceptele New Age (Osho, Paulo Coelho, Deepak Chopra, Dan Brown, Neal Donald Walsch). Nenumărate bestseller-uri care fac milioane de dolari și care promit tot felul de rețete de succes și fericire sunt promotoare ale unei spiritualități în profundă antiteză cu învățăturile evangheliilor. E, din nou, generator de confuzie faptul că multe dintre aceste aduc în  discuție virtuți și idei ce par conforme spiritualității creștine: sărăcia monahală („Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul” de Robin Sharma), imagini din cartea Apocalipsului („Un pământ nou. Trezirea conștiinței umane” de Eckhart Tolle), vindecarea („Tu, vindecătorul” de José Silva), minunea („Cartea miracolelor”). Care e numitorul comun pentru acest tip de literatură motivațională și de ce ea nocivă?

V.D.: Da, există o literatură, chiar de succes, care exploatează la maximum acest fluviu care se numește New Age. Cred că numitorul comun este căutarea unor „alternative” de oferit oamenilor, altele decât cele tradiționale. Evident că se caută alternative și cu privire la ceea ce propune creștinismul, reînviind vechi curente culturale sau propunând altele noi. Prin urmare, gnosticismul, păgânismul, holismul, futurismul, narcisismul, teismul, materialismul, relativismul, ezoterismul, misticismul, ocultismul, sincretismul și multe altele, sunt alese drept căi pentru a da aceste răspunsuri alternative care să acopere nevoia de răspunsuri la toate nivelurile: intelectual, afectiv, cultural, social, existențial și religios.

Articol publicat în revista „Actualitatea creștină”, octombrie 2018