Luca di Tommè, „Ridicarea la cer a Sfintei Fecioare”, 1362

Se urează „La mulți ani” pe 15 august, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului? Am întâlnit frecvent această dilemă și am observat că ideea predominantă este aceea că „n-ar fi bine” să facem urări de viață lungă într-o zi în care ne amintim de încheierea unei vieți pământești.

Cum stau lucrurile, de fapt?

  1. Toți sfinții din calendar sunt sărbătoriți în ziua morții lor. Inclusiv martirii (adică aceia care au fost torturați și uciși din pricina credinței lor în Cristos): Sfântul diacon Laurențiu din Roma, ars pe un grătar cu cărbuni încinși în timpul persecuției pe care Împăratul Valerian a declanșat-o în anul 258 împotriva creștinilor, este sărbătorit în ziua martiriului său, consemnată ca fiind 10 august. Printre alții, pe sfinții Nicolae și Dimitrie Izvorâtorul de Mir (pentru care compatrioții noștri au o devoțiune specială) îi amintim tot în ziua morții lor (6 decembrie, respectiv 26 octombrie).    
  2. Motivația pentru care data de referință pentru pomenirea din calendar a sfinților este nu a nașterii lor pământești, ci a morții, este aceea că, pentru creștini, moartea nu este un sfârșit, ci un început: al veșniciei împreună cu Dumnezeu. De aceea, dintotdeauna, creștinii consideră moartea ca fiind o „naștere pentru cer”, cu atât mai mult pentru aceia care au dus pe pământ o viață închinată prieteniei cu Dumnezeu.
  3. De la regula sărbătorii sfinților în ziua nașterii lor pentru cer există doar două excepții:
  • Pentru trei persoane celebrarea liturgică (deopotrivă în Biserica Catolică și în cea Ortodoxă) are în vedere atât memorialul nașterii lor, cât și cel al morții (adică al nașterii lor pentru cer):
    • Prima dintre aceste persoane este Mântuitorul însuși, a cărui naștere o sărbătorim la Crăciun (25 decembrie), iar amintirea morții sale este celebrarea din Vinerea Mare.
    • Apoi, Maica Domnului, a cărei naștere este în calendar la 8 septembrie, iar adormirea la 15 august.
    • Și Sfântul Ioan Botezătorul, pentru care sărbătorim nașterea la 24 iunie și moartea martirică (prin decapitare, conform Evangheliei după Sf. Marcu 6,17-29) la 29 august.
  • Există câteva cazuri (foarte rare) când sfinții sunt comemorați în alte date relevante pentru biografia lor. Așa este, de pildă, Sfântul Papă Grigore cel Mare, care în calendarul ortodox este sărbătorit în ziua morții sale (12 martie), iar Biserica Romano-Catolică îl pomenește în ziua consacrării sale episcopale (3 septembrie).

Așadar, dacă le urăm „La mulți ani” celor pe care îi cheamă Dumitru / Dumitra pe 26 octombrie, celor care poartă numele Laurențiu pe 10 august și tuturor celor numiți Nicolae / Nicoleta pe 6 decembrie sau apelăm la această urare la orice altă onomastică (legată de ziua nașterii pentru cer, adică a morții pământești, a sfântului al cărui nume îl poartă), este logic și legitim să o facem și pe 15 august, când le putem ura „La mulți ani” celor botezați cu numele Sfintei Fecioare Maria. Mai importantă decât urarea de ani mulți ar fi aceea de ani binecuvântați, adică de viață trăită în lumina virtuților Sfântului patron pe care îl sărbătoresc: căci se cuvine să nu uităm că nu pe noi ne sărbătorim, ci pe sfântul / sfânta al cărui nume îl purtăm. Și tocmai de aceea, vorba Monseniorului Vladimir Ghika (martir român pe care îl amintim la 16 mai, data la care s-a născut pentru cer în Fortul 13 – Jilava), „cea mai potrivită cale de a-i sărbători pe sfinţi este aceea de a le semăna lor. De ce n-am încerca să trăim ca ei, fie şi numai o zi, de ziua lor?”

Și, la final, o nota bene: Încă din primele secole de creștinism mai multe texte vorbesc despre Adormirea Maicii Domnului și înălțarea ei cu trupul și cu sufletul la cer. Dintre aceste texte, cel al Sfântului Ioan Damaschinul este cel mai cunoscut, căci lui i se datorează preluarea unei relatări mai vechi (aparținând Sfântului Iuvenal, episcop de Ierusalim, la Conciliul de la Calcedon din 451), conform căreia, atunci când apostolii au deschis mormântul Sfintei Fecioare, l-au găsit gol, ceea ce i-a condus la credința că ea a fost ridicată cu trupul la cer.

Este interesant faptul că, deși credința în Adormirea Maicii Domnului a avut originea în Răsărit (unde și sărbătoarea omonimă a fost instituită în jurul anului 600 de împăratul Maurițiu), Biserica Ortodoxă nu a formulat-o dogmatic niciodată, ea păstrând ca fundament al sărbătorii (și implicit al credinței asociate) acest text al Sfântului Ioan Damaschinul. Biserica apuseană a „importat” sărbătoarea din Răsărit la începutul secolului VII, iar două secole mai târziu a numit-o Ridicarea (lat. assumptio) Sfintei Fecioare cu trupul și sufletul la cer; abia în anul 1950, prin Constituția Apostolică Munificentissimus Deus, Papa Pius al XII-lea a proclamat dogma care afirmă că „Maria cea pururea fecioară, la încheierea vieții ei pământești, a fost ridicată cu trupul și sufletul în slava cerească”.