Am regasit pe blogul meu un text de acum 6 ani al lui Razvan Galice, o meditatie care sintetizeaza singura exigenta autentica a postului crestin: DESPIETRIREA INIMII.

Deus meus in te confido (Ps 25,2)

Cât de greu pare a fi să ne tratăm cu adevărat de una dintre cele mai perfide şi grave afecţiuni, numită împietrirea inimii. Sub masca pietăţii, a corectitudinii, a unui soi de activism religios, ne găsim argumentele, sau mai curând pretextele, pentru a face din adevărul nostru, sau adevărul la care ne raportăm, lancea care să străpungă sufletului aproapelui.

Am fost învăţat că împietrirea inimii cunoaşte trei  etape până a se instaura, prima fiind atracţia, apoi urmează obişnuinţa, pentru ca în cele din urmă să se instaureze dependenţa. Una din formele pe care împietrirea le poate căpăta o reprezintă şi moralismul rigid. Dependenţi de bigotism moralist, uitând faptul că în faţa noastră se află un om, chip şi asemănare al aceluiaşi Dumnezeu în care şi noi credem, ne lăsăm purtaţi spre o judecată relativă şi dăunătoare. Aproapele nostru pare a se transforma treptat în  ţinta noastră, spre care ne…

Vezi articol original 254 de cuvinte mai mult

Anunțuri