Dur titlu, așa-i? Nu reflectă decât o realitate căreia prea mulţi se sfiesc să-i spună pe nume: prin sindrofiile ecumeniste ne pupăm pe toţii obrajii, trăncănim vorbe meșteșugite de la ceaslov, dar practica de zi cu zi a cunoașterii confesiunilor percepute ca fiind concurente (și deci dușmane) lasă mult de dorit. Cu alte cuvinte, ne dă cu zecimale la practicarea teoriei iubirii întru adevăr pe care o predicăm cu mieroase cuvinte de lemn din amvoane poleite cu aur.

Spunea Papa Francisc zilele trecute că din vorbire se deosebesc fiii luminii de cei ai întunericului. M-am dus instant cu gândul la afirmaţia asta după citirea a două articole din blogosfera creștină autohtonă.

Primul (în ordine cronologică) e un articol care celebrează, la 21 octombrie 2014, împlinirea a 66 de ani de la samavolnicia înfăptuită împotriva Bisericii Greco-Catolice de statul stalinist cu asistenţa Bisericii Ortodoxe Române.  Aflăm de aici că și acum, după 24 de ani de la 1989, după  61 de ani de la moartea tătucului Stalin și după 37 de ani de la moartea “Patriarhului roșu” Iustinian Marina, în era Google-ului și a Wikipediei, încă mai există personaje capabile să emită astfel de teoreme (după cum există destule personaje în stare încă să le mai creadă):

Al doilea (tot cronologic vorbind) celebrează 66 de ani de la începutul martiriului episcopilor greco-catolici, iniţiat de arestările din 27-28 octombrie 1948, și concluzionează cu o întrebare retorică: “Cu ce ne afectează pe noi azi? Nu suntem toți greco-catolici. Veți spune că și alte confesiuni și-au avut tributul lor de martiri. Așa este. Dar aceștia, fiind vizibili prin funcțiile pe care le aveau în ierarhie, au întărit pe mulți prin verticalitatea lor. Să ne uităm în jurul nostru: mai găsim vreo structură în România de azi în care toți capii săi, în unanimitate, să accepte moartea în locul compromisului?”. Documentaristic vorbind, pentru cei interesaţi de adevăr, există multe materiale detaliate pe marginea martiriului episcopilor greco-catolici, dar unul succint se găsește online aici. De asemenea, o rememorare simplă și limpede a momentului de acum 66 de ani, aici. Nu mai știu care papă spunea că Isus a avut 12 apostoli și unul l-a trădat: Biserica Greco-Catolică Română a avut 12 episcopi și niciunul nu a trădat.

Și, tot prin prisma binomului lumină/întuneric, semnificaţia unor locuri precum Dragoslavele și Căldărușani rămâne și acum după 66 de ani dată de perspectiva vizitatorului: pentru un creșţin ortodox pios: loc de închinăciune; pentru un catolic: loc de venerare a pașilor de martiri care l-au sfinţit cu trecerea lor pe acolo, în domiciliu obligatoriu la fraţii ortodocși, predispuși spre propuneri de căpătuială lumească precum cea făcută de Preafericitul Marina Sfântului episcop Hossu, de a-și renega catolicismul în schimbul scaunului mitropolitan ortodox al Iașiului.

Eu zic că acum, la 66 de ani de la acest eveniment, înainte de a rămâne repetenţi la lecţia de istorie, n-ar strica să ne privim în oglinda onestităţii intelectuale și să facem un exerciţiu de umilinţă/caritate/bun-simţ/transparenţă precum acela făcut de Papa Ioan Paul al II-lea când a cerut iertare în numele Bisericii Catolice pentru toate greșelile ei din trecut. How about that, domnule CEO Daniel Ciobotea?