807188

Există oameni care simt că singuri nu vor avea succes în viaţă și caută corporaţii care să-i protejeze. Una din aceste corporaţii este breasla clericilor. […] În ipoteza în care toţi cei care intră sunt chemaţi, poate apărea, de asemenea, după aceea, lipsa de fidelitate faţă de acea chemare. […] Un exemplu este mondenitatea. De-a lungul istoriei au existat preoţi și episcopi mondeni. Te gândești că a avea o femeie, deși nu este permis, înseamnă a fi preot monden, dar aceasta este doar una din vieţile duble pe care le au de obicei. Sunt unii care caută să schimbe religia cu alianţe politice sau cu mondenitatea spirituală. Un teolog catolic, Henri de Lubac, spune că lucrul cel mai grav care li se poate întâmpla celor hirotonisiţi, chemaţi în slujba religiie, este să trăiască și să se călăuzească după criteriile lumești, în locul criteriilor arătate de Dumnezeu prin tablele legii și prin evanghelii. […] Cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla în viaţa preoţească este să fim mondeni, episcopi sau preoţi light (Jorge Bergoglio, în Jorge Bergoglio & Abraham Skorka, „Despre cer și pământ”, Editura Curtea Veche, București, p. 37).