Smiling_Christ_(Castel_of_Javier,_XVth)

Am obosit să tot aud, când moare cineva, că „a trecut în nefiinţă”. Majoritatea enunţurilor de felul acesta sunt emise de creștini botezaţi și se referă la creștini botezaţi. Ba chiar, deseori, la două rânduri distanţă de „X a trecut în nefiinţă” apare câte o formulă pioasă, gen: „Dumnezeu să-l odihnească!” (unde să-l odihnească? în nefiinţă?) sau „Acum se află printre îngeri” (ca și cum nefiinţând, ai mai putea fi pe undeva, fie chiar și în rai).

„Moartea este şi ea o datorie pe care trebuie s-o îndeplinim” (Fer. Vladimir Ghika): cu alte cuvinte, moartea face parte din viaţă. OK, nu toţi cred cu adevărat în viaţa veșnică, d-aia și avem liberul arbitru, ca să credem fiecare ce vrem. Dar, făcând abstracţie de credinţa sau necredinţa în înviere, enunţul acesta suferă de o gravă eroare logică.

Demonstrez îndată.

  1. Demonstraţie pentru creștini (nu doar cu numele): Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu: „Eu sunt învierea și viaţa. Cine crede în mine, chiar dacă a murit, va trăi. Şi oricine trăiește și crede în mine, nu va muri niciodată” (Evanghelia după Sfântul Ioan, 11,25-26).
  2. Demonstraţie pentru atei, agnostici etc.: Antoine de Lavoisier, părintele chimiei moderne: „În natură, nimic nu se pierde, nimic nu se creează, totul se transformă” (Legea conservării maselor).

Așadar, exprimarea e ilogică indiferent de opţiunea spirituală a emitentului enunţului „a trecut în nefiinţă”. QED.

Acum, câteva mărunte sugestii de înlocuire a nefericitei și ridicolei sintagme „a trecut în nefiinţă”:

  1. Pentru creștini (fie ei și doar cu numele): a trecut la cele veșnice / la Domnul;
  2. Pentru all the others: a decedat / a încetat din viaţă / a răposat / a murit.

Oricare din expresiile de mai sus, preferabilă lui „a trecut în nefiinţă”, respectă o logică minimală a enunţului. Apoi, o remarcă suplimentară: adesea, anunţarea unui deces e însoţită de boarding pass-ul care îl expediază pe răposat direct în rai, ca și cum jurnalistul e mai calificat ca Dumnezeu însuși să aloce locuri în împărăţia cerurilor ori de parcă dincolo de poarta Sfântului Petru se fac rezervări pe bază de simpatii culturale, politice ori artistice. Breaking news (doar pentru cei care cred pe bune în viaţa de apoi): până acum nici măcar „oamenii de știinţă britanici” (sic!) n-au putut descoperi un alt criteriu de distribuţie a fotoliilor de orchestră din rai decât cel enunţat în Evanghelia după Matei, 25,31-46. Restul sunt basme băbești, fără suport tehnic în manualul de utilizare a vieţii (care e evanghelia).

Bibliografie suplimentară (și pentru unii și pentru alţii de la punctele 1 și 2 de mai sus): Vladimir Ghika, „Gânduri”:

  • „Moartea trebuie să fie cel de seamă act al vieţii noastre”.
  • „În timpul vieţii, adu-ţi aminte că trebuie să mori; şi în ceasul morţii, că trebuie să trăieşti”.
  • „Avem mult mai multe de aşteptat de la moarte decât de la viaţă”.
  • „Dacă ne vine atât de greu să murim, este dovada cât de mult suntem vii, chiar până dincolo de moarte”.
  • „Despre moarte putem şti câte ceva numai dacă am înţeles bine viaţa”.

Dacă nimic din cele spuse mai sus nu i-a convins pe adepţii trecerii în nefiinţă de lipsa de logică elementară a sintagmei, mai fac o ultimă încercare: Cristos zâmbindu-i triumfător morţii, de pe Crucifixul de la Xavier (v. ilustraţia).

NB: Cu toţi suntem pe moarte, încă din prima zi a vieţii! Şi, chiar de ne-am propune asta cu tot dinadinsul, în nefiinţă nu trecem!