Urmăresc de ceva vreme scriitura din „Adevărul” a unui domn pe nume Eugen Tănăsescu, care susţine că este preot și jurnalist. Nu am căderea să-i contest prima calitate (deși în modul în care ia foc prin comentarii și în condescendenţa expertă cu care își declamă opiniile din toate domeniile posibile, mi-e greu să-l regăsesc pe Cristos cel blând și smerit cu inima al cărui ucenic se presupune că este preotul). Dar, în virtutea faptului că am o vagă idee cu ce se mănâncă jurnalismul, consider că pot să atrag atenţia asupra câtorva cerinţe minimale ale jobului de scriitor prin ziare cu care se laudă dl. Tănăsescu.
În clasa întâi la școala de jurnalism se învaţă două lucruri elementare ale abecedarului acestei meserii. Primul este verificarea unei informaţii din minimum 3 surse. A doua, înainte ca jurnalistul să treacă dincolo de știre pentru a emite o opinie personală cu privire la evenimentul luat în discuţie, bunul-simţ comun, smerenia intelectuală și deontologia profesională, toate la un loc sau luate separat, îl obligă să se documenteze din surse oficiale cu privire la subiectul abordat. Ca să fim foarte direcţi și clari, nu vorbești despre dogmatica catolică având ca bibliografie „Times New Roman” (am mai scris despre aceste cutume aberante de informare și rezultatele lor catastrofale, aici). Dacă jurnalistul silitor, elev în clasa întâi, a îndeplinit conștiincios ambele cerinţe de mai sus, va produce un articol care prezintă o opinie informată și echidistantă. Cu alte cuvinte, va fi jurnalist, nu scenarist de ficţiune.
Bag seamă că domnul auto-intitulat jurnalist Tănăsescu nu a trecut clasa la lecţia asta fundamentală, fiindcă altfel nu văd cum ar fi putut să producă o asemenea manea teologică precum cea publicată în „Adevărul” de azi: „Spovedania Papei Francisc atacă infailibilitatea papală”. Domnul preot-jurnalist-comentator-de-tot-și -de-toate face niște afirmaţii care dacă n-ar fi abracadabrante și pretins expert exprimate, ar fi numai bune de „Cascadorii Râsului”. În rezumat, domnul Tănăsescu pretinde că spovedania Papei Francisc anulează dogma infailibilităţii papale. Cum ziceam, tot scenariul e atât de ridicol, încât mă rezum să comentez doar câteva afirmaţii ale domnului Tănăsescu:
1. „Papa Francisc a surprins din nou întreaga lume prin gestul de a se spovedi în Biserica Sf. Petru de la Vatican. Evenimentul pune în discuţie însă infailibilitatea papală”. Poate doar pentru maneliștii teologiei, care comentează dogmatică lăutărește pe forumuri, fără să fi înţeles prea bine nici fundamentele Crezului. Şi de când gestul unui creștin de a se spovedi poate fi calificat drept „surprinzător”?
2. „Iată cum, un gest public al Papei Francisc va pune jar în discuţiile teologice din Biserica Catolică… Sunt convins însă că gestul nu va rămâne fără urmări în cercurile teologice. Căci, dacă un papă merge şi se spovedeşte, se naşte o întrebare: Cum rămâne cu infaibilitatea papală?”. Domnule Tănăsescu, îndrumătorul meu spiritual (iezuit, ca papa – ce să-i faci, nimeni nu-i perfect!) are o vorbă tare faină: „Mi-e frică de oamenii cu convingeri prea ferme, pentru că sunt lipsiţi de umor și de creativitate”. Dincolo de asta, vă asigur că în mintea teologilor serioși (indiferent de confesiune) nu se va naște deloc întrebarea de care pomeniţi, care intră în fieful neguros al întrebătorilor habarneavuţi ce-și dau cu părerea academic despre mere în discuţii în care toată lumea vorbește despre… banane. Cu alte cuvinte dilemele de felul celei iscate de dumneavoastră din pură confuzie și dezinformare sunt pentru diletanţi și activiști anonimi de pe forumuri, nu pentru teologi, fie ei chiar șî începători.
3. „Un posibil răspuns am găsit pe Internet, pe un site de apologetică romano-catolică, ce spune aşa: «…infailibilitatea se aplică doar la proclamări solemne, oficiale privind probleme de credinţă sau morală, şi nu la decizii disciplinare sau chiar comentarii neoficiale privind credinţa sau morala. Opiniile teologice particulare ale unui Papă nu sunt infailibile, doar ceea ce el defineşte solemn se consideră învăţătură infailibilă»” (O credinţă fără dubii, profamilia.ro). Bingo! Trebuia să mergeţi și mai departe de atât ca să înţelegeţi până la capăt, adică trebuia să fi citit documentul oficial care proclamă această dogmă: Constituţia Dogmatică „Pastor Aeternus”, proclamată în 1870 la Conciliul Vatican I. De acolo jurnalistul din dumneavoastră ar fi aflat ca, pentru ca o învăţătură a papei să fie considerată infailibilă trebuie să îndeplinească 3 condiţii fundamentale:
– să fie exprimată de Pontiful Roman ex cathedra (adică în exercitarea autorităţii sale apostolice supreme) – faptul că papa se fotografiază cu trecătorii prin Roma purtând nas de clovn nu e o exprimare a infailibilităţii sale;
– să definească doctrine de credinţă sau morală – dacă papa vorbește într-un discurs despre încălzirea globală și despre dispariţia croncobaurului din fauna ecuatorială, asta nu e declaraţie infailibilă;
– doctrine care sunt urmate de întreaga Biserică – cu alte cuvinte, dogma Ridicării la Cer a Sfintei Fecioare Maria (care, by the way, e singura formulare dogmatică infailibilă din 1870 și până în zilele noastre) nu se adresează doar Bisericii Catolice din Groenlanda, ci întregii Biserici, de pe tot cuprinsul lumii.
4. „Cine poate spune cât cântăreşte opinia personală a Papei în decizia lui solemnă? Poate Papa să se «autoconcedieze» din postura de papă, pentru a a avea opinii personale? Ce se întâmplă când acestea intră în conflict cu postura papală?” Păi, domnule Tănăsescu, dincolo de faptul că mi se pare că îngerul contabil a fost pus pe liber, aș spune că aceste îngrijorări sunt mult prea scolastice pentru o faţă bisericească pravoslavnică. Apoi, parafrazând o binecunoscută pericopă evanghelică, dacă dumneavoastră îmi răspundeţi la întrebarea asta: „Ce se întâmplă când arivismul intelectual intră în conflict cu calitatea de preot al lui Cristos?” promit să vă răspund și eu, contabil, la toate întrebările de mai sus.
5. „Dar noi, românii, cred că suntem obişnuiţi cu această stare de lucruri. La noi, aproape toţi şefii se cred infailibili”. Trebuie să recunosc, încheierea articolului e apoteotică. La așa bazaconie, așa final.
Stimate domnule Tănăsescu,
În încheiere, vă invit să reflectaţi asupra faptului că nu orice bărbat care are în dotare un patrafir și-o cădelniţă devine automat preot după inima lui Cristos, după cum nici orice om înzestrat cu reportofon și tastatură nu se cheamă musai jurnalist.
Laurentiu a spus:
Reblogged this on Prea târziu te-am iubit….
Laurentiu a spus:
Respect!!!!
Claudia Stan a spus:
Si eu la fel: imens respect pentru papa!
Ecaterina a spus:
Un gest uluitor, un splendid articol. Multumim !
Claudia Stan a spus:
Cred ca trebuie cu totii sa multumim papei, ca scoate crestinismul de la naftalina!
Cristian Diac a spus:
La adresa pretinsului jurnalist, cuvintele dumneavoastra sunt nimicitoare. Adevarul lor e incontestabil! Pe cata zapaceala au produs randurile articolului publicat de Adevarul, era nevoie de o lovitura verbala pe masura!
Claudia Stan a spus:
Multumesc!
danorghici a spus:
Reblogged this on Cioplituri de țăruză.
Pingback: Spovedania Papei Francisc și cutremurarea maneliștilor teologiei. Un fel de scrisoare deschisă pentru toţi Eugen Tănăseștii din presa românească | Cioplituri de țăruză
Victor Ostropel a spus:
Amin!!!
ANGELA _MITACHE a spus:
Un raspuns pe masura ,FELICITARI PARINTE LAURENTIU ,cu mult respect va multumesc
Claudia Stan a spus:
Multumesc!
Traditionalist a spus:
D-na Stan, faceti pe desteapta, insa am putut citi ignoranta cam multa din partea dvs. Multumiti-va cu credintele dvs sincrestiste sau aduceti-va aminte cine de cine s-a indepartat. Istoria este una si ea nu minte. Oamenii da.
O „biserica” in care s-au produs nelegiuiri (e un subiect imens aici, nu e asa?) precum la catolici nu mai are de multi timp Duh Sfant. Sunteti niste eretici si atat.
In loc sa faceti pe „teologii manelari” pe bloguri personale, mai bine puneti-va in genunchi si rugati-va sa lumineze Dumnezeu mintea dvs. Pana sa inceapa catolicii si masonii sa intre in Biserica Orotodoxa, Biserica era Biserica. Mai toate actele egoiste de tradare a ortodoxiei au avut legatura cu catolicii, cu voi adica.
Nu mai profanati cunoasterea teologica cu idei lumesti de-ale domniilor voastre. Poate ca aveti dvs intentii bune, insa „pastorii” vostri nu mai sunt de mult timp slugi ale Domnului. Increstinarea nu se face cu sabia, cum ati facut voi.
Catolicismul se poate rezuma la „argumentum ad populum”, iar majoritatea aceea este una mintita si manipulata nerusinos.
Tot din randul domniilor voastre vine expresia „crede si nu cerceta!”, care nu exista in Sfintele Scripturi. Dar ati inventat-o voi. Si inventii de genul acesteia tot mai sunt… Sa nu aduc vorba de traducerile Sfintelor Scripturi, ca e dezastru. Numai uitati-va la „fructele” voastre: luterani, calvinisti, anglicani etc. Intelegeti ideea?
Lasati orgoliul si luati aminte: „oricine se inalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa”.
Claudia Stan a spus:
Domnule anonim Traditionalist, raspunsul dumneavoastra care nu e altceva decat un quod erat demonstrandum. 🙂 Asadar, nu pot decat sa va multumesc pentru aceasta exemplificare concludenta de vestire a evangheliei cu halebarda sub sutana, de la inaltimea unei cunostinte teologice care nu depaseste copy-paste-ul de pe forumurile ultrafundamentaliste si apocaliptica de buzunar. Pace si bine!
Francisc a spus:
Felicitari si respect, d-na Claudia, pentru tot ce faceti (scrieti)! In ceea ce-l priveste pe d-l Traditionalist, faptul ca scrie anonim este suficient sa ne spuna ca ii este si lui rusine cu modul lui de a gandi. Ganduri bune tuturor!
Claudia Stan a spus:
Felicitarile si respectul se cuvin din plin Sfantului Parinte care da lectii de crestinism pe viu!
Claudia Stan a spus:
Dragi cititori,
Nu sunt de acord ca locul acesta virtual sa se transforme intr-un tabloid taliban. Asadar, toate comentariile interminabile elaborate cu copy-paste si primite de la useri anonimi intens preocupati de pericolul pe care il constituie pentru mantuirea mea personala faptul ca sunt catolica si ca am un creier pe care am decis sa-l folosesc, nu vor fi publicate. Nu ma deranjeaza, dimpotriva, multumesc pentru contributia voastra la mortificarea mea de Post. De asemenea, multumesc pentru atentionarile care mai de care mai creative cu focul iadului, draci de toate modelele, blesteme extrem de inventive, dar, din respect pentru cititorii mei, va rog sa intelegeti ca acesta este singurul comentariu pe care il voi publica. Ce pot sa zic decat: Quod erat demonstrandum!
Augustin a spus:
Atitudine foarte înțeleaptă și cumpănită, demnă de un creștin în Postul Mare.
Lăduat să fie Isus Hristos!
Marcel Radut a spus:
Draga frate, am descoperit blogul dumitale cautand reactii la articolul meu din Blogurile Adevarul, scris pe aceeasi tema. Cred ca esti prea sever cu parintele Tanasescu si cred ca iubirea in Hristos trebuie sa calauzeasca dialogul intre noi. Sa gasim cele ce ne despart este foarte usor, are si diavolul grija sa ne ajute, sa aflam cele ce ne unesc, insa pare a fi mai greu, datorita firii noastre cazute. Avem insa nadejde in Hristos ca unitatea Bisericii se va reface. Iti daruiesc, spre lectura (daca nu cumva ai citi deja) articolul meu publicat tot in Blogurile Adevarul. Numai bine iti doresc si Hristos sa ne calauzeasca! Doamne ajuta! http://adevarul.ro/cultura/spiritualitate/papa-francisc-unpapa-infailibil-om-pacatos-1_5339fc2a0d133766a8651a18/index.html
Claudia Stan a spus:
Draga parinte Marcel Radut, ca una care va citeste, tot respectul! Un articol bine documentat si corect, asa cum se asteapta de la un jurnalist comentator al fenomenului religios. Cand vorbiti insa de iubirea care trebuie sa calauzeasca dialogul, mi se pare corect sa mentionati si faptul ca nu exista iubire autentica decat intru adevar si ca, in sensul asta, vorba pr. Steinhardt (pe care il iubesc din toata inima), „nicaieri nu ne-a chemat Cristos sa fim tampiti”.
Cu drag, „fratele” Claudia Stan 🙂
Marcel Radut a spus:
Draga sora Claudia, imi cer iertare pentru apelativul „frate”, a fost scris in graba, gandind ca prenumele ar fi Stan. Eu cred ca iubirea in Hristos cuprinde adevarul, caci Hristos este „Calea, Adevarul si Viata” (Ioan XIV, 6)… si mai presus de toate sa nu uitam ca daca „dragoste nu am, nimic nu sunt, daca dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste” (I Corinteni XIII, 2-3) Va multumesc pentru dialog, va multumesc pentru ca cititi articolele mele si va doresc numai bine. Ramanem in comuniune si dialog. Doamne-ajuta!
Sophia a spus:
@Claudia Stan: „Nu exista iubire autentica decat intru adevar”, bine ati spus. Parintele Nicolae Steinhardt o stia prea bine (atat iubire, cat si adevar). Si mie mi-e drag parintele si am citit (din pacate doar cateva dintre) cartile sale. Dvs. care v-a placut cel mai mult? Caut „cu disperare” o alta carte, „Uimit de Hristos”, o alta istorie a unui alt evreu (nu roman, de data asta) convertit si el la crestinism, ca si parintele Steinhardt (e drept, nu in inchisoare si nu suferind prigoana comunismului). O zi buna!
Claudia Stan a spus:
Consider ca „Jurnalul fericirii” ramane de referinta. Personal, il recitesc periodic… De asemenea, delicatetea si fermitatea predicilor din „Daruind vei dobandi” sunt minunate… Recent, am descoperit scrisorile trimise de Steinhardt lui Ierunca la Paris, o enciclopedie de cultura universala…
O istorie frumoasa a unei convertiri este si „Surprins de bucurie” a lui C.S. Lewis…
Aurelian Herciu a spus:
Salut cu mult respect pe doamna Claudia Stan si pe ceilalti inainte vorbitori. Marturisesc ca nu sunt jurnalist de profesie, insa am citit articolul cu pricina si comentariile aferente. Pentru ca „noblesse oblige”, vreau doar sa fac doua precizari. Prima, aceea de a infaptui „caritas in veritate”, fara a condamna pe cel pacatos, ci doar pacatul. A doua, sa nu uitam ca nu noi posedam adevarul, ci Adevarul ne poseda pe noi. Pe El sa-l slujim si vom fi cu adevarat liberi!
Cu stima si consideratie, spre mai marea slava a lui Dumnezeu!
Claudia Stan a spus:
Multumesc pentru consideratii. In ceea ce ma priveste, personajul constituie o paradigma (de aici si subtitlul). In plus, in Templu Isus nu a dat cu biciul in abstract, ci in concret :). Uneori, ne ascundem sub pseudo-angelisme ca sa ne auto-scutim de efortul de a da cu biciul, care ne distruge frumoasa icoana all inclusive (cu tot cu aura) pe care o avem despre noi insine. 🙂