I, II

Nu cârti, nu invidia pe altul şi nu te lăsa pradă tânguirii zadarnice. Căci aşa se întâmplă în nenorocire: unul începe să se tânguiască şi să cârtească, altul se pierde de tot cu firea şi cade în deznădejde, iar altul se cufundă în necazul său şi doar suferă, fără a se mişca cu mintea şi fără să-şi înalțe suferința inimii spre Dumnezeu. Toți aceştia nu se folosesc cum se cuvine de crucile care le sunt trimise şi pierd, astfel, momentul prielnic şi ziua mântuirii.

Domnul le dă în mâini conlucrarea mântuirii, iar ei o resping. I-a ajuns necazul şi suferința. Oricum, îți porți deja crucea. Fă, aşadar, ca aceasta purtare să-ți fie spre mântuire, iar nu spre pierzanie. Pentru aceasta nu trebuie să muți munții din loc, ci să aduci o mică schimbare în mişcarea gândurilor şi în stările inimii tale.

Deşteaptă-ți recunoştința, smereşte-te sub mâna puternică, pocăieşte-te, îndreptează-ți viața. Dacă te-a părăsit credința în pronia Lui Dumnezeu, readu-ți-o în suflet şi vei săruta dreapta lui Dumnezeu. Dacă ți-ai pierdut simțul legăturii cu propriile păcate, ascute-ți ochiul conştiinței şi le vei vedea, vei plăti păcatul şi vei umezi uscăciunea necazului cu lacrimile pocăinței.

Dacă ai uitat că amarul soartei pământeşti răscumpără şi mai amarnica soartă veşnică, înviază-ți în minte acest gând şi, cu inima împăcată îți vei dori suferințe, pentru ca, pentru micile suferințe de aici, să te întâmpine acolo milostivirea veşnică a Domnului.

Este mult oare? Este greu? Dar, în acelaşi timp, aceste gânduri şi sentimente sunt legăturile care leagă crucea noastră de Crucea lui Hristos, din care se revarsă pentru noi puteri mântuitoare. Fără acestea, crucea rămâne tot în spatele nostru şi ne apasă, dar nu are putere mântuitoare, fiind despărțită de Crucea lui Hristos. Atunci nu mai suntem purtătorii de cruce care se mântuiesc şi nu ne mai putem lăuda în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos.

Spunând puține despre crucile din afară, va invit, fraților, să umblați în înțelepciune, răscumpărând timpul suferinței şi al necazurilor printr-o senină, mulțumitoare şi pocăită răbdare. Atunci vom simți puterea mântuitoare a crucilor suferințelor noastre şi ne vom bucura, supunându-ne lor, întrevăzând prin ele lumina slavei, şi vom învăța să ne lăudăm cu ele nu numai pentru roadele lor viitoare, ci şi pentru cele de acum.

(va urma)

(din Sf. Teofan Zăvorâtul, „Viaţa lăuntrică”, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, comandă aici)