„Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât în crucea Domnului nostru Isus Hristos”, spune Sfântul Apostol Pavel (Gal 6,14). Cum a ajuns acest Sfânt Apostol la o astfel de stare, că nu voia să se laude cu nimic, decât cu crucea lui Hristos? Crucea înseamnă tot felul de suferinţe, strâmtorări, umilinţe; cum să te lauzi cu ea? Dar iată că Apostolul Pavel se lăuda cu ea. Împreună cu el se lăudau, desigur, şi ceilalţi apostoli, şi, urmându-le lor, şi toti ceilalţi purtători ai crucii.

De ce, oare? Căci au înţeles bărbaţii cei înţelepţiţi de Dumnezeu adânca semnificaţie a crucii, au preţuit-o profund şi se lăudau că s-au învrednicit să o poarte. Ei vedeau în cruce, în loc de strâmtorare, deschidere, în loc de amărăciune, dulceaţă, în loc de umilire, înălţare, în loc de necinste, slavă; şi se lăudau cu ea, aşa cum se laudă alţii cu vreo podoabă minunată sau cu vreo distincţie.

O, de ne-ar dărui Domnul şi nouă o asemenea înţelegere şi o astfel de stare, încât să pricepem şi să simţim puterea crucii şi să ne lăudăm cu ea!

Iată o scurtă explicaţie generală a semnificaţiei crucii. Domnul a plinit mântuirea noastră prin moartea Sa pe Cruce; pe Cruce, El a rupt zapisul păcatelor noastre; prin Cruce, ne-a împăcat cu Dumnezeu şi cu Tatăl; prin Cruce a pogorât peste noi darurile harului şi toate binecuvântările Cerului. Aşa este Crucea Domnului prin ea însăşi. Fiecare dintre noi se face însă părtaş puterii ei mântuitoare numai prin propria sa cruce.

Crucea personală a fiecăruia, când se uneşte cu Crucea lui Hristos, atunci puterea, lucrarea acesteia din urmă trece asupră noastră, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră orice binefacere şi orice dar desăvârşit.

Prin urmare, crucile personale ale fiecăruia sunt la fel de necesare în lucrarea mântuirii pe cât este şi Crucea lui Hristos. Nu veţi întâlni niciun mântuit care să nu fi fost purtător de cruce. De aceea, fiecare este înconjurat din toate părţile de cruci, ca să nu se ostenească căutându-şi crucea şi ca să fie aproape de puterea mântuitoare a Crucii lui Hristos. Putem spune şi aşa: uită-te în jurul tău şi înlăuntrul tău, descoperă-ţi crucea, poart-o cum se cuvine, unită cu Crucea lui Hristos, şi vei fi mântuit.

Cu toate ca fiecare îşi poartă crucea şi fără să vrea şi, de cele mai multe ori, crucea nu este uşoară, ci anevoie de purtat, totuşi nu fiecare o priveşte în lumina Crucii lui Hristos; nu fiecare o pune în slujba lucrării mântuirii sale; de aceea, crucea nu este mântuitoare pentru fiecare. Să luăm la rând toate crucile posibile şi să vedem cum trebuie să o purtăm pe fiecare dintre ele, pentru ca ea să capete putere mântuitoare.

Sunt multe cruci, dar felurile lor sunt trei: primele sunt crucile exterioare, alcătuite din suferinţe şi necazuri şi, în general, dintr-o nefericită soartă pământească; a doua categorie o reprezintă crucile interioare, născute din lupta cu patimile şi cu poftele, pentru a câştiga virtuţile; a treia categorie o reprezintă crucile harice (de duh şi de har), care sunt primite prin totala predare în voia lui Dumnezeu.

(va urma)

(din Sf. Teofan Zăvorâtul, „Viaţa lăuntrică”, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, comandă aici)