Vladimir Ghika

Vreme de opt zile, condeie iscusite ale culturii și spiritualităţii românești au scris pe blogul „Deus meus in te confido” gânduri dedicate Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2014, pornind de la apoftegma Fer. Vladimir Ghika „M-am făcut catolic ca să fiu un ortodox mai bun”. Ortodocși, catolici și un protestant au „citit” în acest gând o posibilă cale de înfăptuire a acelui „ca toţi să fie una” (In 17,21) propovăduit de Cristos Domnul, al cărui vrednic ucenic a fost avva Vladimir. Am propus acest proiect mânată de dorinţa de a pipăi în contemporaneitatea noastră urmele spiritualităţii sale vii, verticale, făcătoare de pace și de iubire, complet eliberată de povara cruntă a superiorităţii automântuitoare, spiritualitate respirată prin toţi porii, iar nu doar propovăduită, făcând corp comun cu întreaga existenţă a prinţului preot și martir Vladimir Ghika (1873-1954). Pilda sa de asumare interioară a acestei unităţi între Apus și Răsărit are a ne chema pe toţi creștinii la acea mărturisire întru iubire, iar nu întru ideologie a credinţei noastre într-o Persoană a cărei iubire ne-a mântuit pe toţi, indiferent de confesiunea căreia îi aparţinem și de care, prea des, ne folosim tocmai pentru a porni, oximoronic, cruciade împotriva iubirii.

Cu ce am rămas din meditaţiile citite? Ortodoxia și catolicismul sunt „convingeri pe care unii le pot numi diferite, alții complementare” (Pr. Francisc Ungureanu). „Pentru cine s-a obișnuit să privească cele două cuvinte ca determinări strict de natură confesională într-o continuă dialectică, într-o frământată antiteză şi într-o improbabilă compatibilitate, aforismul [lui Ghika] vine să ofere fascinaţia eclesiologiei Bisericii celei Una şi nedespărţite” (Pr. Eduard-William Fârtan). „Când folosim cuvintele «catolic», «ortodox», le cunoaștem în general semnificația, măcar pe cea mai uzuală. Dar se strecoară poate ceva – între gând și sentiment – de tipul «numai noi avem / numai eu am credința adevărată» sau «numai noi aducem cultul plăcut lui Dumnezeu». Sau, de altă parte, «numai noi avem/numai eu am credința întreagă, în totalitate, răspândită pe tot globul». Și când ne referim la «ceilalți», nu străbate oare niciodată un sentiment de «tabăra cealaltă»? (Maria Francisca Băltăceanu). „Îngrijorător de mulți însă dintre cei care își închipuie că mărturisesc creștinismul au drept centru de greutate propria persoană – de unde rezultă felurite specii de activism, înrudite cu cel practicat de partidelor politice, iar nu cu discursul tradiției creștine patristice. Activiști ortodocși, catolici, (neo)protestanți etc. – îi întâlnim zilnic pe stradă, în biserici și mănăstiri, în media, în spațiul virtual. La polul opus există mărturisitorii autentici, cei care sunt gata să-și sacrifice totul pentru iubirea întru Hristos” (Marius Vasileanu). „Migraţia de la prezent către începuturi, când creştinismul respira cu toţi plămânii e posibilă doar pentru aceia care reuşesc să treacă de diviziunile pe care timpurile, politicile şi hermeneutica măruntă, dar laborios prefabricată, au reuşit să ni le pună în cârcă” (Pr. Iulian Budău SJ). „Un ortodox bun în niciun caz nu este, nu poate fi cineva indiferent, nu poate fi pasiv și mecanic, lăsându-se purtat de o simplă inerție religioasă ori de o searbădă apartenență moștenită; nu poate fi căldicel, nu se mulțumește cu puțin, doar cu cele exterioare, cu simplele gesturi sau practici deprinse neimplicat, nu rămâne doar cu ceea ce știe despre Dumnezeu din auzite doar, ci este, neîndoielnic, unul în căutare, în conștiința permanentă că «pe Dumnezeu trebuie să-l cauți mereu, mai ales după ce l-ai găsit», după cum spunea Monseniorul” (Pr. Cristian-Vladimir Langa). „Confesiunile noastre nu sunt concurente. Discreția este veșmântul convertirii. Vorbăria este opusul rugăciunii și creșterii duhovnicești. Aproapele nostru nu-i câmpul de luptă al încăpățânării mărturisitoare” (Pr. Constantin-Valer Necula). Căci, „până la urmă cui folosește a spune că ești drept-credincios fără acea dragoste cu impact universal, mai presus de fire, care se face pentru toți călăuză în noapte și oază în pustiul vieții?” (Andrei Pătrîncă).

Consider că nu există o încheiere mai potrivită a acestui proiect decât un gând al Papei Francisc, care poate funcţiona ca leac smerit și eficace pentru toate posibilele noastre cutremurări ecumeniste: „Avem nevoie să ne amintim mereu că suntem pelerini, călătorim împreună. În acest scop trebuie să ne încredinţăm inima tovarășului de drum fără suspiciuni, fără neîncrederi şi să privim înainte de toate la ceea ce căutăm cu toţii: pacea pe chipul unicului Dumnezeu” (Evangelii Gaudium, 244).

© „Vladimir Ghika, un catolic ortodox” este un proiect Claudia Stan, „Deus meus in te confido” (Ps 25,2).

Presă:

ARCB

Catholica

Semnele Timpului

Anunțuri