Adelina a revenit în spital ieri, singură, ca de obicei, adusă de o ambulanţă de la Constanţa. Aseară am fost la ea, însoţită de bunii mei colegi Mari și Alex. Mari a adus jucării și medicamente, Alex hrană spirituală și medicamente, plus că ne-a ajutat să transportăm cu mașina lui câteva provizii urgente pentru mama Durac (cartofi, roșii, detergenţi etc). Am dus cărticele și puzzle-uri cu povestea Nașterii lui Isus și iconiţe. Am dus Corsodyl, pentru Fidan, Ana Maria, Ema și Alex Durac, Hexoralette pentru Adelina (care avea febră mare și o durea gâtul). [Pe această cale, îi rog pe cei care pot dona constant apă de gură Corsodyl pentru aftele provocate de citostatice și să nu ezite să ajute; o sticlă de Corsodyl costă aproximativ 30 de lei și se consumă cam într-o săptămână…]

Adelina noastră e slăbită și aseară am găsit-o zăcând singurică într-un pătuţ (de data asta, nu a mai fost pat liber în rezerva lui Alex Durac). S-a bucurat mult să ne vadă și s-a lipit de colega mea Mari, care i-a dat să mănânce și s-a jucat cu ea.

Duminică vom merge să ducem tuturor copiilor cadourile pe care le-au cerut lui Moș Crăciun: păpuși, mașinuţe, tablete. Cine dorește să ni se alăture e binevenit.

Dragi îngeri pâzitori, vă rog să nu uitaţi de Adelina și de copilașii noștri, nu doar acum, de Crăciun, pentru că ei au nevoie de noi în toate cele 365 de zile ale anului. Orice ajutor e binevenit, dar sunt apreciate în mod special  medicamentele, fructele, banii (pentru necesităţile și urgenţele zilnice). Ajutaţi-ne cu o mașină să mai transportăm alimente sau copii (când e nevoie), ajutaţi-ne cu ceva bun de mâncare gătit în casă, ajutaţi-ne cu o poveste citită unui copilaș, cu o rugăciune, cu orice puteţi fiecare. Oricine poate ajute și orice sprijin e nepreţuit, oricât de mărunt vi s-ar părea.

Toate articolele despre Adelina și copiii de la Oncologia Spitalului “Marie Curie”, aici:

https://klaudiastan.wordpress.com/2013/12/06/inscrieri-in-clubul-ingerilor-pazitori/

https://klaudiastan.wordpress.com/2013/12/10/din-nou-despre-clubul-ingerilor-pazitori-ai-adelinei/

https://klaudiastan.wordpress.com/2013/12/12/ingerii-pazitori-fara-adelina/