Aseară am găsit la gunoi o carte de rugăciuni. Nu sectară (ca să bănuiesc vreun fundamentalist că a aruncat-o ca, vai, să nu-i fie casa blestemată). Nu jerpelită (ca să îi găsesc aruncătorului scuza stării deplorabile a cărții). O carte de rugăciuni ortodoxă, nou-nouță, legată în coperți lucioase, cartonate. Zăcea la ghenă, pe pardoseală, printre sticle goale, resturi de mâncare, saci de gunoi şi alte mizerii. Imaginea chipului lui Cristos de pe copertă, amestecat în gunoi, mi-a dat prilej de meditație asupra unei realități crude: Isus, în blândețea lui, se lasă iarăşi scuipat şi batjocorit, dându-ne nouă libertatea liberului arbitru de a alegem între „binecuvântare şi blestem” (cf. Deut 30,19). Am ridicat cartea din gunoi şi am dus-o în casă, cu nădejdea că am oblojit câtuşi de puțin rana lui Isus provocată de acest gest de laşitate spirituală.

În Biserica Catolică, ieri a fost Solemnitatea lui Cristos, Regele Universului. Şi asta e vestea cea bună: Cristos rămâne rege, în ciuda mizeriei noastre umane care ne determină să-l aruncăm la gunoiul istoriei şi al existenței noastre. Christus regnat!