Azi dimineață am găsit în cutia poştală o revistă „Regina păcii”. Pentru cine nu ştie, acesta este „oficiosul” pretinselor apariții mariane de la Medjugorje. Brusc, mi-am pus întrebarea: începe şi catolicismul să se vestească prin metode iehoviste?

Cunosc câțiva creştini practicanți (ce-mi place atributul ăsta, oare ce înseamnă în mod serios „practicant”?) efectiv obsedați de fenomenele supranaturale: viziuni, apariții, apocalipsă, icoane înlăcrimate. Una dintre aceste persoane şi-a alcătuit deja o mini-sectă care îi împărtăşeşte ideile, persoana cu pricina şi toți adepții ei continuând să participe la Sacramentele Bisericii Catolice. Deunăzi auzeam de altă persoană obsedată într-atât de nişte pretinse apariții încât să afirme că „i s-a arătat” ei că Papa e Anticristul; atenționată de preot că propovăduieşte învățături contrare Bisericii şi, din cauza aceasta, nu îi mai este permis accesul la Împărtăşanie, a revenit la gânduri la bune. Prin biserici se împart sute de cărțulii care vestesc sfârşitul lumii, abracadabrând cu foc şi pucioasă spre îndreptarea nedrepților. Despre toate astea am mai scris în postarea:În ce mai cred cei care cred că cred” şi nu revin.

Acum aş vrea să clarific de ce eu personal (subliniez, este o opinie şi o opțiune personală) nu cred în toate lucrurile astea şi de ce cred că nu, nu produc roade bune şi trebuie lăsate în pace, că uite aşa, oamenii se roagă mai mult bla-bla-bla…

Am cel puțin trei motive clare pentru care nu cred în revelațiile private, marketingul spiritual prin viziuni şi profeții & profețiile apocaliptico-amenințătoare de care e plină lumea zilele astea:

Motivul nr. 1 e de la „Şefu’”: „Dacă vă va spune cineva: «Iată, aici este Cristos!» sau «Acolo», să nu credeţi, căci se vor ridica cristoşi falşi şi profeţi falşi şi vor face semne mari şi lucruri minunate pentru a-i înşela, dacă se poate, şi pe cei aleşi” (Mt 24,23-24).

Motivul nr. 2 e tot de la „Şefu’”: „Despre ziua şi ceasul acela [al sfârşitului lumii] nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci doar Tatăl” (Mt 24,36).

Motivul nr. 3 e de la Sfânta Biserică, care a stabilit următoarele criterii pentru recunoaşterea ca autentică a unei revelații particulare / minuni:

–         criterii pozitive: certitudinea morală, evaluarea calităților personale ale persoanei în cauză (echilibrul mental, onestitatea, viața morală, ascultarea față de autoritatea bisericească, disponibilitatea de a practica credința în mod obişnuit etc.), evaluarea conținutului revelației în sine (astfel încât să nu contravină credinței şi moralei Bisericii şi să fie liberă de erori teologice), faptul că revelația conduce la devoțiunea sănătoasă şi la roade spirituale în viețile oamenilor (mai multă rugăciune, mai multă convertire a inimii, fapte de milostenie etc.)

–         criterii negative: erori flagrante, erori doctrinare atribuite lui Dumnezeu, Sfintei Fecioare ori Duhului Sfânt, urmărirea unor scopuri financiare relaționate cu respectivul eveniment, fapte de imoralitate gravă comise de persoanele implicate ori de persoanele asociate cu ele la momentul respectiv, tulburări psihologice din partea persoanelor implicare ori asociate cu ele.

Acum, cine vrea să mă contrazică, prima dată trebuie să mă lămurească că atât „Şefu’”, cât şi Sfânta lui Biserică bat câmpii (Doamne, iartă-mă!). Nu sunt teolog, nu dau verdicte de supranaturalitate au ba, dar vorba lui Steinhardt, cum „nicăieri nu ne-a cerut Cristos să fim tâmpiți” mi-e greu să nu remarc câteva locuri în care, dacă e să mă limitez doar la Medjugorje, situația e cel puțin bizară vizavi de cele enunțate mai sus:

–         e greu de înțeles cum, după ce o vezi ani la rând pe Sfânta Fecioară, nu alegi să o imiți în sărăcie, castitate şi ascultare, ba, mai mult, te însori cu o Miss şi locuieşti într-o vilă cu piscină, aşa cum a făcut unul din „vizionari”;

–         mi-e foarte greu să mi-o imaginez pe Sfânta Fecioară dând cu flit în trei vorbe învățăturii lui Isus şi afirmând: „Musulmanii şi ortodocşii, asemenea catolicilor, sunt egali în fața Fiului meu”. În cazul ăsta, cum rămâne cu: „Cine crede şi va fi botezat se va mântui” (Mc 16,16)?;

–         mi-e şi mai greu greu să mi-o închipui pe Maica Smereniei, Blândeții şi Iubirii tunând şi fulgerând aşa ceva: „Spune-i episcopului Zanic că îi cer să creadă imediat în cele ce se întâmplă la Medjugorje… Aceasta este penultimul meu avertisment. Dacă nu se converteşte, judecata mea, precum şi aceea a Fiului meu Isus, se va abate asupra lui”. În cazul ăsta, Magnificat e contrafăcut? „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul […] pentru că a privit la umilinţa slujitoarei sale” (Lc 1,46-48);

–         şi, bomboana de pe colivă: în 1982, Sfânta Fecioară îndeamnă la nespunere față de Biserică, afirmând că preoții caterisiți pot continua să celebreze Liturghia şi să asculte spovezi, în ciuda interdicției din partea Papei de a face asta („Papa n-are decât să spună ce vrea”, a afirmat Vicka, „vizionara” de serviciu la această revelație). Atunci cum rămâne cu: „Tot ce veţi lega pe pământ va fi legat şi în cer şi tot ce veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în cer” (Mt 18,18)?

NB: Tomislav Vlasic, unul din îndrumătorii spirituali al „vizionarilor”, a fost redus la starea laicală ca urmare ca „doctrinei îndoielnice, manipulării conştiințelor, misticism suspect şi neascultare”, fiind acuzat de imoralitate sexuală cu o călugăriță, imoralitate pe care a muşamalizat-o, încercând să explice cum copilul rezultat în relația lor a fost zămislit pe cale mistică!

Vă las să deduceți singuri unde dă cu zecimale în toate astea, raportat la cele trei motive de mai sus. Şi reamintesc că, nici măcar după autentificarea Bisericii, o revelație particulară nu devine adevăr fundamental de credință, ci doar o propunere facultativă. Lectură suplimentară: opinia privitoare la Medjugorje a Cardinalului Jose Saraiva Martins, fost Prefect al Congregației pentru Cauzele Sfinților şi expert recunoscut în aparițiile mariane.

Deci, iată de ce eu personal nu cred în altceva decât zice Crezul, evanghelia, Biserica mea. Call me crazy, dar, ce să-i faci, îl prefer pe Isus şi pe sfinții lui „pe bune”… Şi pare-mi-se că n-am isprăvit de relaționat serios cu vreunul din ei, ca să am timp să ascult vizionarii de serviciu…

Închei cu un gând fabulos al dragului de Vlad (Fer. Vladimir Ghika), el însuşi foarte reticent la viziuni, minuni et alia: „O minune nu dovedeşte divinitatea sursei. Numai acele minuni care sunt confirmate de Biserică trebuie acceptate, pentru că numai Biserica are puterea legitimă şi competenţa corespunzătoare să o facă. O singură armă avem la îndemână pentru a nu fi înşelaţi: ascultarea de Biserică. De altfel, minunea şi stările excepţionale nu trebuie să le dorim, ci dimpotrivă, să ne ferim de ele, pentru că în spatele lor se ascund deseori mari primejdii. Nu cu minuni ne sfinţim; sfinţirea noastră o realizăm prin îndeplinirea îndatoririlor stării în lumea căreia îi aparţinem şi cu rostul nostru firesc în ea”.

PS: N-a trecut o oră de la publicarea postării de față şi am dat peste două articole care explică ferm poziția recentă a Vaticanului cu privire la fenomenul Medjugorje. Vă invit să le citiți aici şi aici. Pe scurt, Sfântul Scaun a atras atenția asupra participării la o conferință programată în SUA de „vizionarul” Ivan Dragicevici, la finalul lunii octombrie a.c., avertizând: „Clericilor şi credincioşilor nu le este permis să ia parte la întâlniri, conferințe ori celebrări publice în care credibilitatea acestor «apariții» să fie considerată drept certă”.

Update 15 nov. 2013: În omilia de joi, 14 noiembrie 2013, Papa Francisc a afirmat că “presupusele viziuni ale Mariei îi pot îndepărta pe oameni de Dumnezeu”. Vă invit să citiți întreg textul, este foarte lipsit de echivoc în privința oportunismului religios reprezentat de foarte periculosul fenomen pe care l-am numit “vizionarism de serviciu”.