Vreți să ştiți secretul adevăratei fericiri? Al păcii autentice şi profunde? Vreți să rezolvați dintr-o lovitură orice dificultate în raporturile cu aproapele?

Hotărâți-vă, din acest moment, să iubiți lucrurile şi oamenii aşa cum a iubit Isus, adică până la jertfa de sine.

Iubiți fără contabilitate.

Dacă un om e frumos şi simpatic, iubiți-l, dar iubiți la fel de tare şi pe cel antipatic.

Dacă un om vă salută şi vă zâmbeşte, salutați-l şi voi, zâmbiți-i, dar zâmbiți-i şi celui care vă calcă pe bătături. Dacă un om vă face bine, mulțumiți-i Domnului, dar dacă un altul vă calomniază, vă persecută, vă blestemă, plecați-vă capul, mulțumiți-i de asemenea şi mergeți înainte.

Nu mai spuneți: „Eu am dreptate”, ci doar: „Eu iubesc şi trebuie să iubesc”. Asta e iubirea pe care Isus a vrut să o învățăm, iubirea care toate le transformă, le înviorează, le face să rodească, toate le rezolvă.

Sigur că să iubeşti nu-i uşor şi aş vrea să le spun celor care aleg această cale: „Faceți-vă curaj şi fiți de neclintit”, pentru că drumul va fi lung şi vă va solicita până la sânge.

Fericit cel care va ajunge la țintă cu câteva minute înainte de a muri. Acesta este harul pe carel cer cu ardoare Domnului în fiecare zi: să iubesc şi să învăț să iubesc aşa cum a iubit el!

Să iubesc aşa cum a iubit Isus la Betleem, preferând să fugă în exil mai degrabă decât să se folosească de atotputernicia sa divină pentru a-l ucide pe Irod.

Să iubesc ca Isus la Nazaret, unde a trăit ca ultimul dintre oameni, fără să-şi arate dumnezeirea întrupată şi ascunsă.

Să iubesc ca Isus în fața mulțimii înfometate, ca Isus în Ghetsemani sau la judecată.

Să iubesc precum Isus pe muntele Calvar când, deja sufocat de spasmele morții, va mai striga ultima sa rugăciune către cer: „Tată, iartă-i”.

Aceasta e capodopera vieții, fie ea umană sau eternă: să iubeşti dincolo de orice limite.

(din Carlo Carretto, „Iubire în tăcere. Gânduri pentru fiecare zi”, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, Bucureşti, 2010, comandă aici).

Carlo Carretto (1910-1988) s-a născut într-o familie de țărani din nordul Italiei. Licențiat în filosofie, i se interzice să profeseze din cauza opoziției sale față de fascism. Lider al Acțiunii Catolice, la 44 de ani ascultă de chemarea lui Dumnezeu, lasă totul şi devine călugăr în Sahara, în Congregația Micilor Frați ai lui Isus, inspirată de Charles de Foucauld, „Pustnicul Saharei”, supranumit şi „Ultimul Părinte al Deşertului”. Vreme de zece ani, trăieşte o viață contemplativă în singurătatea deşertului, după care revine în Italia şi întemeiază la Spello, lângă Assisi, comunitatea Jesus Caritas. Va rămâne aici până la moarte, survenită în ziua de 4 octombrie, în sărbătoarea sfântului Francisc de Assisi, al cărui neobosit biograf a fost. Carlo Carretto este autor al mai multor titluri de spiritualitate, printre care cele mai cunoscute sunt „Scrisori din pustiu”, „Numele lui Dumnezeu e Iubire”, „Jurnalul deşertului”.