Prin sărăcie se înțelege să ai sau nu bani, să ai sau nu păduchi. Sărăcia nu-i ceva material. Eo fericire: „Fericiți cei săraci cu duhul”. E un fel de a fi, de a gândi, de a iubi; e un dar al Duhului.

Sărăcia e detaşare, libertate şi, mai ales, adevăr.

Intrați în casele celor bogați, fie ei şi creştini, şi vă veți convinge că există această „fericire” a sărăciei. Mobilele, obiectele, ansamblul este înspăimântător de asemănător în toate casele; totul e determinat de modă, de lux; nu de nevoie şi de adevăr.

Această lipsă a libertății, mai bine spus, această sclavie față de modă e unul dintre diavolii care ține strâns în gheare un mare număr de creştini.

Să fii sărac cu duhul înseamnă înainte de toate să fii liber de tot ce se numeşte modă, înseamnă libertate.

Nu cumpăr o pătură pentru că e la modă; cumpăr o pătură pentru că fără ea copilul meu tremură în pat.

Pâinea, pătura, masa, focul sunt lucruri necesare în sine. Menirea lor este să realizeze planul lui Dumnezeu. „Tot restul vine de la cel rău”, s-ar putea spune parafrazând un cuvânt al lui Isus cu privire la adevăr. Acest „rest” e moda, obişnuința, luxul, îmbuibarea, bogăția, sclavia, lumea.

Nu vom ajunge însă dintr-o dată la această dulce fericire a sărăciei. Nu ne ajunge o viață de om ca să o realizăm pe deplin; dar e necesar să ne gândim la ea, să ne rugăm.

Isus, Dumnezeul imposibilului, ne va ajuta; va împlini dacă e nevoie minunea de a face cămila din parabolă să treacă prin urechea acului, prin urechea strâmtă şi ruginită a bietului nostru suflet bolnav.

(din Carlo Carretto, „Iubire în tăcere. Gânduri pentru fiecare zi”, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, Bucureşti, 2010, comandă aici).

Carlo Carretto (1910-1988) s-a născut într-o familie de țărani din nordul Italiei. Licențiat în filosofie, i se interzice să profeseze din cauza opoziției sale față de fascism. Lider al Acțiunii Catolice, la 44 de ani ascultă de chemarea lui Dumnezeu, lasă totul şi devine călugăr în Sahara, în Congregația Micilor Frați ai lui Isus, inspirată de Charles de Foucauld, „Pustnicul Saharei”, supranumit şi „Ultimul Părinte al Deşertului”. Vreme de zece ani, trăieşte o viață contemplativă în singurătatea deşertului, după care revine în Italia şi întemeiază la Spello, lângă Assisi, comunitatea Jesus Caritas. Va rămâne aici până la moarte, survenită în ziua de 4 octombrie, în sărbătoarea sfântului Francisc de Assisi, al cărui neobosit biograf a fost. Carlo Carretto este autor al mai multor titluri de spiritualitate, printre care cele mai cunoscute sunt „Scrisori din pustiu”, „Numele lui Dumnezeu e Iubire”, „Jurnalul deşertului”.