Exerciții spirituale după Ignațiu de Loyola… Adică retragere, linişte, dialog cu Dumnezeu. Anul acesta, primele două săptămâni din luna de exerciții „ca la manual” (adică după Cartea Exercițiilor). Un timp privilegiat pentru a-l întâlni pe Isus… rugăciune, contemplație, meditație, slujire, consolare, dezolare, comuniune… adică drumul anevoios, dar plin de bucurie, al uceniciei…

Dar şi un loc special, viu, care cheamă pacea pe nume…

Ce „miros de gust” are Ghimeşul, cu cabana lui din vârf de deal?

Ghimeşul are ochi de iarbă translucidă ca o panglică de organza, de covoare de flori galbene şi violete, de albastru orbitor al cerului mâzgălit cu nori pufoşi ori cenuşii, de curcubeu ițit după potop, de fluturi zburdalnici, de cer înstelat ca într-un Van Gogh, de asfințit rătăcit printre vârfuri de brad…

Ghimeşul are sunetul bătăilor de toacă, al liniştii care străpunge cerul şi pământul, al greierilor şi al păsărilor guralive, al țipetelor sfâşietoare de şoim, al foşnetului fin al frunzelor… Şi al picurilor de ploaie care bat darabana pe acoperişul cabanei… şi al foşgăitului ager de şopârle ce fug din paşii pelerinului…

Ghimeşul are gust de mămăligă la ceaun, cu urdă şi caş, cu slană afumată şi ceapă roşie. Are gust de apă de izvor înghețată de măruntaiele muntelui, în care se oglindeşte cerul… de zmeură şi mure furate din calea ursului, şi de ceai de plante cum nu se face la Plafar, şi de pâine țărănească pe vatră…

Ghimeşul are miros înțepător de fân proaspăt cosit, de pământ biciuit de ploaie, de mir care îți rămâne sub piele după Liturghie, de cetină acrişoară şi de răşină lipicioasă…

Ghimeşul are atingerea aspră a scoarței de copac bătrân, țepii fini ai brăduților cruzi strecurați printre gardurile fânețelor… mângâierea adierii blânde de vânt ori cruzimea arşiței din miez de zi… răcoarea stropilor uriaşi de rouă aninați de frunze dimineața…

Ghimeşul are cărările pe care Isus i-a condus pe ucenici către predica de pe munte, are şi singurătatea ispitirii din pustiu, şi bucuria slujirii celor mici, are Fericirile şi prinderea de mână a lui Petru în mijlocul furtunii… are iertarea lui David şi răspunsul la întrebarea adresată de Domnul paraliticului: „Vrei să te vindeci?” Are un dor mistuitor de El, întâlnirea cu bunătatea Lui fără margini, făgăduințe, lacrimi, binecuvântări, regăsiri, surâsuri şi frângerea pâinii…

Vegheate, colo sus, în deal, de semnul lui Cristos veşnic prezent între noi, chemându-ne să îndrăznim a-L căuta şi a-L găsi în toți şi în toate, ca să-L iubim mai mult, să-L slujim mai fidel, să fim cu El şi ca El…