Într-o seară, în deşert, am întâlnit un om care tremura de frig. Pare ciudat să vorbeşte despre frig în deşert, dar de fapt aşa e; de unde şi definiția deşertului Sahara: „ținut rece unde e foarte cald atunci când e soare”.

Iar soarele apusese şi bătrânul tremura.

Eu aveam cu mine două pături, ale mele, singurele lucruri indispensabile pentru o noapte sub cerul liber. Dacă i le-aş fi dat lui, aş fi tremurat eu.

Mi-a fost frică şi am ținut cele două pături pentru mine.

Nu am tremurat din cauza frugului nopții, dar a doua zi am tremurat de teama judecății lui Dumnezeu. Într-adevăr, am visat că murisem într-un accident, strivit de bolovanul sub care mă culcasem.

Cu trupul imobilizat sub tone de granit, dar cu sufletul viu – oh, şi cât de viu! am fost judecat.

Am fost găsit nepregătit pentru împărăție. Totul era clar. Eu, care refuzasem fratelui meu, o pătură pentru că îmi fusese frică de frigul nopții, încălcasem porunca lui Dumnezeu: „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuți”. În realitate, am tinut mai mult la pielea mea decât la a lui.

Şi, mai mult decât atât. Eu, care acceptasem să-l imit pe Isus până la a deveni membru al Ordinului Micilor Frați – eu care avusesem revelația faptului că iubirea lui Isus nu înseamnă doar să­-ți iubeşti aproapele ca pe tine însuți, ci depăşeşte infinit acest lucru, căci Isus şi-a iubit aproapele până la „a muri pe cruce” pentru el – eu nu mi-am făcut datoria de a-l urma.

Cum puteam intra în împărăția iubirii în aceste condiții?

Şi aşa intrasem în purgatoriul meu.

Trebuia să învăț să-mi dăruiesc amândouă păturile. Prima ca să arăt că-mi iubesc aproapele ca pe mine însumi; a doua ca să arăt că, imitându-l pe Isus, sunt capabil să iau pe umerii mei şi durerile altora.

(din Carlo Carretto, „Iubire în tăcere. Gânduri pentru fiecare zi”, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, Bucureşti, 2010, comandă aici).

Carlo Carretto (1910-1988) s-a născut într-o familie de țărani din nordul Italiei. Licențiat în filosofie, i se interzice să profeseze din cauza opoziției sale față de fascism. Lider al Acțiunii Catolice, la 44 de ani ascultă de chemarea lui Dumnezeu, lasă totul şi devine călugăr în Sahara, în Congregația Micilor Frați ai lui Isus, inspirată de Charles de Foucauld, „Pustnicul Saharei”, supranumit şi „Ultimul Părinte al Deşertului”. Vreme de zece ani, trăieşte o viață contemplativă în singurătatea deşertului, după care revine în Italia şi întemeiază la Spello, lângă Assisi, comunitatea Jesus Caritas. Va rămâne aici până la moarte, survenită în ziua de 4 octombrie, în sărbătoarea sfântului Francisc de Assisi, al cărui neobosit biograf a fost. Carlo Carretto este autor al mai multor titluri de spiritualitate, printre care cele mai cunoscute sunt „Scrisori din pustiu”, „Numele lui Dumnezeu e Iubire”, „Jurnalul deşertului”.

Anunțuri