Omul care, după primii paşi în viaţa spirituală, se lansează în bătălia rugăciunii şi a uniunii cu Dumnezeu, este uimit de ariditatea drumului.

Cu cât avansează, cu atât se face mai întuneric în jurul lui; pe măsură ce merge, totul în jur devine mai amar. Trebuie chiar, pentru a afla un pic de alinare, să-şi reamintească vechile bucurii, cele de la început, pe care Dumnezeu i le dădea ca să-l atragă la el.

Câteodată e tentat chiar să strige: „Dar, Doamne, dacă ne-ai ajuta un pic mai mult, ai avea mai mulţi ucenici care să te caute”.

Dar Dumnezeu nu ascultă astfel de invocaţii, mai mult, în locul plăcerii, sporeşte plictiseala; şi în loc de lumină, pune întuneric. Şi asta tocmai când suntem la jumătatea drumului, când nu ştim dacă să mergem mai departe sau să ne întoarcem înapoi; ba chiar… simţim că mergem înapoi.

Dar abia atunci atunci începe adevărata bătălie şi lucrurile devin serioase. Da; devin serioase, înainte de toate pentru că devin adevărate. Începem să descoperim câte parale facem: zero sau puţin peste. Credeam, duşi de sentimente, că suntem generoşi; şi ne descoperim egoişti. Gândeam, la lumina falsă a estetismului religios, că ştim să ne rugăm; şi descoperim că nu mai suntem în stare să spunem: „Tată”. Eram convinşi că suntem umili, săritori, ascultători; şi descoperim că întreaga noastră fiinţă este invadată de orgoliu, până în rădăcinile ei cele mai profunde. Rugăciunea, raporturile cu oamenii, activitatea, apostolatul: totul e corupt în noi.

E timpul să dăm socoteală de ce-am agonisit; şi suntem aproape lefteri.

(din Carlo Carretto, „Iubire în tăcere. Gânduri pentru fiecare zi”, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, Bucureşti, 2010, comandă aici).

Carlo Carretto (1910-1988) s-a născut într-o familie de țărani din nordul Italiei. Licențiat în filosofie, i se interzice să profeseze din cauza opoziției sale față de fascism. Lider al Acțiunii Catolice, la 44 de ani ascultă de chemarea lui Dumnezeu, lasă totul şi devine călugăr în Sahara, în Congregația Micilor Frați ai lui Isus, inspirată de Charles de Foucauld, „Pustnicul Saharei”, supranumit şi „Ultimul Părinte al Deşertului”. Vreme de zece ani, trăieşte o viață contemplativă în singurătatea deşertului, după care revine în Italia şi întemeiază la Spello, lângă Assisi, comunitatea Jesus Caritas. Va rămâne aici până la moarte, survenită în ziua de 4 octombrie, în sărbătoarea sfântului Francisc de Assisi, al cărui neobosit biograf a fost. Carlo Carretto este autor al mai multor titluri de spiritualitate, printre care cele mai cunoscute sunt „Scrisori din pustiu”, „Numele lui Dumnezeu e Iubire”, „Jurnalul deşertului”.

Anunțuri