„E adevărat că există chin la începuturile evlaviei, dar acest chin nu vine din evlavia care începe să existe în noi, ci din necredinţa care încă mai există acolo. Dacă simţurile noastre nu s-ar opune căinţei şi dacă stricăciunea noastră nu s-ar opune purităţii lui Dumnezeu, n-ar fi nimic chinuitor în asta. În ce ne priveşte, nu suferim decât în măsura în care viciul, care ne este firesc, opune rezistenţă harului suprafiresc; inima noastră se simte sfâşiată între aceste forţe opuse, dar ar fi foarte nedrept să punem această violenţă pe seama lui Dumnezeu, care ne atrage, în loc s-o atribuim lumii, care ne reţine” (Blaise Pascal, 1623-1662).