Acest proiect a luat ființă din dorinţa de a continua tradiţia ca, în timp de sărbătoare, blogul „Deus meus in te confido” (Ps 25,2) să găzduiască învăţăturile unor preoţi pe marginea cuvântului evangheliei, tradiţie iniţiată în Săptămâna Sfântă 2011, cu „Reculegerea pe blog” concepută de pr. Dan Suciu CSJ. Aşa că anul acesta am propus câtorva preoţi diferiţi să scrie câte o meditaţie pe marginea evangheliei fiecărei duminici din Timpul Pascal, de la Înviere până la Rusalii. Invitaţia trimisă a fost acceptată cu multă disponibilitate, astfel încât, odată alocate textele, părea că nu mai e nimic de făcut. Dar Domnul ne pune la treabă mai ales atunci când noi ne cuibărim în locurile noastre călduţe în care încercăm să ne autoconvingem că am făcut destul, că „am bifat-o şi p-asta”. Aşa că m-am gândit să trimit aceeaşi invitaţie câtorva laici. Cei mai mulţi dintre ei au primit cu bucurie să scrie nu una, ci mai multe meditaţii. Proiectul a început astfel să acopere nu doar duminicile, ci şi zilele săptămânii, şi să capete conturul unui experiment privind interacțiunea cu evanghelia. Experiment care în cifre sună aşa: 63 de meditații, scrise de 11 preoți şi 16 laici şi desfăşurate pe 56 zile /peste 20.000 de accesări ale postărilor din cadrul proiectului / peste 400 de comentarii. Dar, fără nicio umbră de îndoială, mai presus de cifre a fost trăirea noastră, a tuturor, autori şi cititori deopotrivă, a îndemnului venit de la Isus: „Mergeți în toată lumea şi predicați evanghelia la toată făptura” (Mc 16,15). Am simţit, în tot acest timp binecuvântat de lucru la acest proiect, cum Domnul construieşte, prin noi, cuvinte, sentimente, punţi de comuniune. Am simţit blândețea lui Cristos care mângâie, vindecă, luminează, împacă. Am simțit Iubirea (Claudia Stan).

Oamenii pasionați nu obosesc niciodată în a-și pune viața pentru pasiunea lor. Mă găsesc mereu în admirație, dublată de o sfântă invidie, față de cei care reușesc să meargă cu încăpățânare în nebunia lor numită: pasiune pentru fotbal, pentru informatică, pentru muzică, pentru a colecționa sticle de bere, sau a crește struți, în sfârşit, pentru ceva… Nu sunt adepta unei vieți tihnite, echilibrate, pentru că suspectez că în spatele multor „echilibre” nu se ascunde decât o comoditate prea îmburghezită pentru gustul meu şi care nu e bună decât pentru a îngroșa rândurile mediocrității, în limbaj evanghelic – rândurile celor căldicei.  Fără să aduc alte argumente, voi spune pe scurt, că da, eu găsesc pasionații mai vii decât semenii lor, „oamenii normali”, şi îmi place să cred că multe din întâlnirile evanghelice i-au avut ca protagoniști tocmai pe cei care au îndrăznit prin felul lor de a fi, să iasă din mulțime, să se sustragă obișnuințelor și să fie vindecați în zi de Sabat! A avea îndrăzneala să vorbești pe marginea unor versete  ale evangheliei, când nu ești nici teolog, nici preot, ba mai ești și femeie, e o mică încercare de a ieși din rând… din rândul celor care vor spune că e un semn de smerenie să taci și să-ți vezi de copii, departe ce cei care poate vor să fie „preamăriți” prin comentariile postate și să se arate mai credincioși și mai deștepți decât alții. Dar mai puternică decât vocea celor din urmă a fost bucuria de a spune, şi eu,  ce cred  despre Cristos şi de a citi ce  mai spune lumea despre el, pentru că pasiunea mea e Cristos (Marie Şoucaliuc-Prager).

Am primit cu emoție invitația de a participa la proiect. Cu emoție pentru că m-am văzut nevrednic să mă număr printre toți cei care și-au deschis sufletul și au descris, în feluri particulare și sincere, miracolul atingerii lor de către Isus. Apoi, după publicare, m-am văzut nedemn de comentariile încurajatoare primite. Eu însumi m-am regăsit atât în experiențele îndrăzneților eseiști, cât și în feed-back-urile cititorilor. Am simțământul, puțin încercat până acum, că proiectul „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” a reușit să ne aducă pe noi, toți participanții într-un fel sau altul, mai aproape de ceea ce Mântuitorul a intenționat să fim: o singură turmă și-un singur păstor (Andrei Pătrîncă).

Când am fost întrebat dacă vreau să particip la acest proiect nu mi-a venit să cred. Din prima clipă am știut că am să accept chiar dacă, apoi, m-am temut să mă amestec printre atâția maeștri ai cuvântului. Dar mie îmi place să scriu și când mi se oferă ocazia să scriu pentru slava lui Dumnezeu nu mai stau la îndoială. Am avut emoții până la primirea textului de meditat, însă la vederea lui am știut că trebuie să scriu despre oamenii din jurul meu, cei cu care lucrez și care mă fac să mă simt împlinit. Apoi, la vederea reacțiilor cititorilor mi s-a umplut inima de bucurie. Nu mi-e dat să știu ce însemnătate au avut cuvintele mele în viața celor ce le-au primit, dar sunt sigur că de vreme ce Domnul dă unora prilej, atunci tot el va găsi și beneficiari (Ciprian Ciobanu).

Pe parcursul proiectului am învățat mult de la ceilalți martori vii ai Învierii de Azi! Am spus împreună, ca sfântul Petru: „La cine să mergem, Doamne? Doar tu ai ce ne dorim cel mai mult: Viața Veşnică!” Apoi, cred că dacă natura, țara au nevoie de proiecte ca „Let’s do it, Romania!”, şi sufletul, comunitatea au nevoie de proiecte de genul „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?”. E frumos să fim voluntarii Cuvântului! Merită toată atenția, tot timpul, toată slava şi închinarea noastră! (Iuliana Codreanu-Birtea).

Oamenii se nasc buni şi frumoşi. Şi suntem astfel –  oricâte orgolii, mâhniri, agresivitate ne-ar acoperi dorul neştiut  de Dumnezeu.  Proiectul acesta e fereastra deschisă spre bunătatea şi frumuseţea sufletului fiecăruia. Iar „cheia” e Isus. „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” înseamnă şi „Cum trăieşte Cristos cel înviat în mine?”. Proiectul ne trezeşte în aerul pur şi luminos al iubirii lui Isus. Şi construind punți de adevăr între suflete,  ne face să-i (re)cunoaştem pe cei de alături –  ca să simţim în aripile noastre pana de înger care „ne înalţă cerul la suflet” (Ecaterina Hanganu).

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.