Sunt numeroase locurile din evanghelie, în care Isus ne spune despre iubirea pe care Dumnezeu o are pentru noi, și în multe moduri: asemănări, parabole, pilde, referiri la Vechiul Testament. În mod deosebit aceste versete din Ioan au darul de a ne introduce în intimitatea de iubire a lui Dumnezeu, pentru că ele sunt rugăciune a lui Isus către Tatăl, rugăciune în care aflăm cine spune Isus că suntem noi. Aflăm cât de mult suntem iubiți, căci el se identifică cu noi purtîndu-ne înaintea Tatălui într-o comuniune profundă, până la a o suprapunere a identității pe care omul doar o poate nădăjdui și numai iubirea lui Cristos o poate împlini. De multe ori, noi primim iubirea lui Dumnezeu doar cu propria noastră măsură și nu înțelegem să ne lăsăm cuprinși de iubirea lui Cristos, singura cale de a ajunge să înțelegem iubirea lui Dumnezeu cu noi. Doar consfințirea Fiului ne aduce propria consfințire… am spus „propria”, dar citind cu atenție, vedem că numai prin împărtășire cu Cristos, intrăm în bucuria deplină a lui. Pentru un ucenic al lui Cristos, adică pentru oricare om care a primit cuvântul său, viața nu este trăită în mod personal, ci este trăită în persoana lui Cristos. Fără a diminua cu nimic ce este propriu fiecăruia, dar asumând tot ce este decăzut și dezbinat în om, Cristos unifică persoana și o face capabilă de acel „să fie una precum noi”.  Încercarea mea de a scrie câte ceva pe marginea acestei evanghelii, mi-a luat mult timp. A fost un timp pe care l-am trăit cu multă bucurie, iar punctele de suspensie pe care le-am ales ca titlu, vor să exprime tot ce n-am putut exprima eu, și poate mai ales contemplația la care cheamă acest text.

Marie Şoucaliuc-Prager a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 17,11-19: În acel timp, Isus şi-a ridicat ochii spre cer şi s-a rugat astfel: „Părinte sfânt, păstrează-i în credinţă faţă de numele tău pe cei pe care mi i-ai dat, ca ei să fie una ca şi noi. Cât timp am fost cu ei, eu i-am păstrat în credinţa faţă de numele tău, pe cei pe care mi i-ai dat; am vegheat asupra lor şi nu s-a pierdut nici unul dintre ei afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Acum însă vin la tine şi acestea le spun în lume, ca bucuria mea în ei să fie deplină. Eu le-am dat cuvântul tău şi lumea a început să-i urască, pentru că ei nu sunt din lume, după cum nici eu nu sunt din lume. Nu te rog să-i scoţi din lume, ci să-i păzeşti de rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici eu nu sunt din lume. Consfinţeşte-i în adevăr; cuvântul tău este adevărul. După cum tu m-ai trimis pe mine în lume, tot aşa îi trimit şi eu pe ei în lume. Pentru ei eu mă jertfesc pe mine însumi, ca ei să fie consacraţi în adevăr”.

Despre autorul acestui articol: Marie Şoucaliuc-Prager (n. 1972) este mamă a patru copii. A absolvit Institutul Teologic „Sfânta Tereza” din Bucureşti şi lucrează ca desenator. În ultimii ani a descoperit, cu bucurie, gândirea părintelui Marie-Dominique Philippe, călugăr dominican, fondator al Comunităţii „Sf. Ioan”, de care se simte profund legată spiritual.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv Claudia Stan, „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici). Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici).