„Părinte sfânt, păstrează-i în credinţă faţă de numele tău pe cei pe care mi i-ai dat, ca ei să fie una ca şi noi”. Cum să trăim Învierea din morți a lui Cristos când suntem scandalizați de cei care ar trebui să ne întărească în credință? Nu pot să nu mă gândesc la cazurile de pedofilie din rândul clerului, care au fost atât de mediatizate în ultimii ani. Fiecare dintre noi, însă, se poate gândi la propria experiență cu Biserica și cu slujitorii ei (mai mult sau mai puțin vrednici). Istoria Bisericii este o istorie de păcat și de sfințenie. În fața scandalurilor unii s-au răzvrătit, iar alții s-au convertit. Îmi vin în minte Luther, pe de-o parte, și sfântul Francisc de Assisi, pe de altă parte. Ține de noi să urmăm exemplul unuia sau altuia din cei doi. Fie să întărim unitatea Bisericii prin convertire, fie să o destabilizăm prin răzvrătire. Isus s-a rugat Tatălui ca să ne păstreze în credință pentru a fi una. Lipsa de credință ne împrăștie, ne destramă. Atât Luther cât și sfântul Francisc au dorit sfințenia Bisericii. Însă perfecțiunea fără milostivire este satanică. Adevărata credință are inima și privirea lui Dumnezeu care este îndelung milostiv. Se întâmplă ca în relația cu Biserica privirea noastră să fie atrasă doar de Iuda și să nu-i mai focalizeze pe ceilalți unsprezece apostoli. Cum să trăim Învierea din morți a lui Cristos când suntem ispitiți în acest fel? Spălându-ne ochii cât mai des la izvorul iertării. Numai cine se simte iertat, vede bine și interpretează totul (chiar și scandalurile) după inima lui Dumnezeu.

Pr. Francisc Doboş a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 17,11-19: În acel timp, Isus şi-a ridicat ochii spre cer şi s-a rugat astfel: „Părinte sfânt, păstrează-i în credinţă faţă de numele tău pe cei pe care mi i-ai dat, ca ei să fie una ca şi noi. Cât timp am fost cu ei, eu i-am păstrat în credinţa faţă de numele tău, pe cei pe care mi i-ai dat; am vegheat asupra lor şi nu s-a pierdut nici unul dintre ei afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Acum însă vin la tine şi acestea le spun în lume, ca bucuria mea în ei să fie deplină. Eu le-am dat cuvântul tău şi lumea a început să-i urască, pentru că ei nu sunt din lume, după cum nici eu nu sunt din lume. Nu te rog să-i scoţi din lume, ci să-i păzeşti de rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici eu nu sunt din lume. Consfinţeşte-i în adevăr; cuvântul tău este adevărul. După cum tu m-ai trimis pe mine în lume, tot aşa îi trimit şi eu pe ei în lume. Pentru ei eu mă jertfesc pe mine însumi, ca ei să fie consacraţi în adevăr”.

Despre autorul acestui articol: Francisc Doboş (n. 1976) a fost hirotonit preot romano-catolic în 2002. După studii de comunicare la Roma, a fost numit Purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti. Pr. Francisc coordonează revista lunară „Actualitatea Creştină” şi este implicat în implementarea aplicaţiei iBreviary în limba română (Breviarul digitalizat pentru tablete şi telefoane mobile).   

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici). Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici).