Cuvintele evangheliei de azi mă duc cu gândul la una din pildele binecunoscute – Urme pe nisip – în care, un om și Isus priveau la pașii făcuți de acel om în viața lui. Și omul a văzut cum la început de drum erau două perechi de urme, că la un moment dat a rămas o singură pereche, pentru ca mai apoi să reapară și a doua pereche de urme. Și omul l-a întrebat atunci pe Isus, de ce chiar în momentele când i-a fost mai greu, a fost lăsat singur… iar Isus îi răspunde că, de fapt, atunci când i-a fost greu, el l-a dus în brațe și de aceea apare doar o singură pereche de paşi. Nu de puține ori ni se întâmplă să auzim sau să ne auzim expresii precum: „sunt singur”, „nu e nimeni care să mă înțeleagă”, „ce rost (mai) am în această viață?”, „nu-mi găsesc calea”… Și totuși, câți dintre noi, după aceste zile pline de întrebări, de instabilitate, de îndoieli, chiar renunțăm la lupta de a merge mai departe, de a ne da un sens vieții noastre? Domnul nu ne dă mai mult decât putem duce! El, care și-a dat viața pentru noi, ne ridică pentru a merge mai departe, pentru a vesti bucuria învierii lui. Căci prin el, şi numai prin el, și noi suntem înviați! În fiecare zi… Doamne, astăzi ne pui la dispoziție încă o zi pentru a fi mai buni cu noi și cu cei din jurul nostru. Te rog, reamintește-mi că fiecare minut în care sunt tristă, supărată ori mânioasă înseamnă un minus din acele minute în care pot fi mai bună. Ajută-mă să fiu lumină acolo unde mă aflu, chiar și atunci când eu însămi abia întrezăresc lumina. Tu știi care e calea mea! Și știu că nu-mi dai mai mult decât pot duce. Dă-mi aceea putere să le duc bine, știind că nu sunt singură în drumul meu! Spun DA acestei zile și îți mulţumesc pentru ea!
Elena Petrea a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 16,20-23: În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: „Adevăr, adevăr zic vouă: Voi veţi plânge şi veţi suspina, în timp ce lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va întoarce în bucurie. Femeia, când trebuie să nască, se întristează, fiindcă i-a sosit ceasul; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, de bucurie că s-a născut un om în lume. Şi voi, acum, sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră; şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi. În ziua aceea nu veţi mai întreba nimic”.
Despre autorul acestui articol: Elena Petrea (n. 1986) este absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Economice şi deţine un Master în Administrarea Afacerilor în Turism. Este Director Executiv al Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României” şi trainer în cadrul Reţelei de formatori „Tineret în acţiune”.
© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.
Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Abonează-te la blog, comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)
Deus meus in te confido (Ps 25,2) 
„Te rog, reamintește-mi că fiecare minut în care sunt tristă, supărată ori mânioasă înseamnă un minus din acele minute în care pot fi mai bună. ”
Langa aceasta frumoasa rugaciune doresc sa alatur un intelept indemn al Sfantului Josemaria Escriva:
„Seninatate.
-De ce trebuie sa fii suparat daca suparandu-te il jignesti pe Dumnezeu, il deranjezi pe aproapele tau, treci tu insuti prin momente grele … iar pana la urma tot trebuie sa-ti treaca ?”
Dumnezeu sa va binecuvanteze cu Pacea Iubirea si Bucuria Sa!
Daca seninatatea si bucuria nu sunt intemeiate pe Cristos, nu merita sa ne schimonosim fetele si sufletul ca sa le mimam in ochiii lumii, ca sa se vada ca suntem crestini! Bucuria in sufletul locuit de Cristos, este o bucurie tainica, care nu suprima tristetile zilnice, mai mult sau mai putin consistente, nu suprima nici lacrimile, nici ingrijorarea, si in general nimic din ce este atat de sensibil in fiinta omului…Cristos s-a intristat si a plans! Acest gand trebuie sa ne aduca mai aproape de ce este atat de uman in noi, si in cei de langa noi, acceptand tristetile noastre si ale altora. Intelegem ca acolo, in adancul sufeltului, pe temelia credintei sta bucuria, chiar si atunci cand o tristete ne sfasie inima si ne intuneca chipul, si nu ne temem sa fim ceea ce suntem. Cristos nu a venit pe pamant ca sa faca din noi niste oameni veseli, ci ca bucuria noastra sa fie in El. Sa ne gandim si la Fericiri, la faptul ca da, in mod paradoxal, un crestin este un om fericit, dar si un om care plange, pentru ca un crestin, adica omul care traieste din ce in ce mai mult cu Cristos, descopera chemarea umanitatii sale la dumnezeire. Dumnezeu s-a facut om pentru a intalni omul, omul asa cum este: fragil, plin de slabiciuni, supus atator conditionari! Credinta in Cristos ma elibereaza; nu-mi mai este rusine ca sunt trista, ca plang, El ma primeste asa cum sunt, iar asta ma face bucuroasa!
Astept cu nerabdare ziua aceea cand, bucuria cu tine, Doamne nu o v-a mai lua nimeni de la mine! Suntem incurajati, suntem asigurati, ca nu vom mai fi tristi, ca vom traii bucuria cu Isus si, privind spre promisiunile facute de El, primim forte si puteri noi. Dumnezeu, o nesecata comoara de milostivire,”sa dat pe Sine ca izbavire pentru noi toti.”1Tim.2:5 „Dumnezeu sa facut om, pentru ca omul sa devina Dumnezeu.”Sf.Irineu Si ne asigura ca va venii din nou, ca ne va vedea pe fiecare in parte si ne va da viata. O viata plina de bucurie permanenta. Doamne ajuta-ne! Toate cele bune si sfinte!