Cuvintele de azi ale Mântuitorului au o semnificaţie pe care se pare că marea masă a credincioşilor o uită sau o ignoră: continuitatea revelaţiei este esenţială pentru dorinţa fiecărui creştin de a-şi explica, înţelege, cuprinde şi crede mesajul lui Cristos. Cu toţii avem tendinţa de a lua Scriptura, revelaţia şi mesajul evanghelic ca elemente fixe, inamovibile: bunuri date spre neschimbare. Toate acestea sunt interpretate de cele mai multe ori nu ca o veste bună, ci ca o sentinţă definitivă şi irevocabilă. Cred că Domnul a dat cel mai bun argument celor care nu îmbrăţişează necondiţionat aceste convingeri restrictive. Trecerea informaţiilor şi interpretărilor evangheliei prin filtrul personal, aplecarea asupra amănuntelor şi detaşarea de rigiditate ar trebui să fie un punct pe agenda noastră, a tuturor, mai ales când retrăim, ca martori, timpul sacru al Învierii lui Cristos. Putem spune că mesajul lui de despărţire ne este adresat tuturor, pentru pentru a ne ajuta să „înţelegem tot adevărul”. Evanghelia de azi generează controverse dogmatice între Bisericile surori, Ortodoxă şi Catolică. Dar lucrurile sunt uimitor de simple. Cristos menţionează ambele ipoteze în acelaşi timp: Duhul purcede de la Tatăl, dar în acelaşi timp şi de la Tatăl şi Fiul. În acest sens, Fiul şi Duhul sunt strâns relaţionaţi cu Tatăl, „sunt una”. Relaţia este una de identitate interpersonală şi spirituală. E o mare ironie a interpretarii evangheliei faptul că această pericopă a apostolului Ioan, pe care el l-a dorit a fi o subliniere a unităţii Sfintei Treimi, a devenit sursa unui diferend, când ambele poziţii teologice ale purcederii descriu o dimensiune a textului. Duhul ne permite să transmitem mai departe mesajul Domnului, iar mesajul este auzit de la Tatăl; tot ce are Tatăl este al lui Cristos şi se va lua din ceea ce este al lui şi ne va face nouă cunoscut. Cristos ne vorbeşte tuturor chiar acum, alături de Tatăl şi de Duhul Sfânt.
Răzvan Petrescu a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 16:12-15: În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: „Multe lucruri aş mai avea de spus, dar acum nu le puteţi înţelege. Însă când va veni Duhul adevărului, el vă va ajuta să înţelegeţi tot adevărul. De fapt, el nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi şi vă va face să cunoaşteţi cele viitoare. El mă va preamări pe mine, pentru că va lua din ceea ce este al meu şi vă va face cunoscut vouă. Tot ce are Tatăl este al meu; de aceea am spus că va lua din ceea ce este al meu şi vă va face cunoscut vouă”.
Despre autorul acestui articol: Răzvan Petrescu (n. 1981) este absolvent al Facultății de Drept, pasionat de teologie, de muzica bună şi de lectură, în general. În prezent, conduce direcția jurică a unei importante corporații româneşti. Un amănunt mai puțin obişnuit al biografiei personale este descendența din familia princiară Lackfi de la curtea austro-ungară.
© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.
Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)
Deus meus in te confido (Ps 25,2) 
Interesanta aceasta privire asupra Evangheliei, care desi este Veste Buna nu este o sentinta nici definitiva si nici irevocabila, pentru ca, din fericire, Evanghelia nu este nicidecum o sentinta. Dar e adevarat ca multi o citesc asa, precum o sentinta, chiar si mai grav, ca pe o sentinta pe care o dau ei insisi cu o putere pe care n-au primit-o de nicaieri, dar pe care se simt indreptatiti sa o exercite in numele Lui, uitand ca cel ce indreptateste, pe fiecare in parte, este doar Duhul adevarului. Acest cuvant al lui Cristos, atat de limpede rostit, ne aminteste mereu ca detinatorii adevarului nu suntem noi, ci Duhul! Si ca a avea Scriptura pe maini, nu inseamna deloc a intra in posesia adevarului, ci a ramane mereu deschisi la lucrarea Duhului.
De aici vedem bine ca Mantuirea nu este spectacolul la care sa asistam din bancile bisericii, ca unii care stiu deja „ce spune Evanghelia”, ci este dispozitia noastra existentiala la glasul Duhului, ca fiind singura noastra sansa de a participa la viata lui Dumnezeu, inca de aici, de pe pamant. Fara aceasta viata in Duh, ramanem doar chimvalele zanganitoare, oricat de mult am cita Evanghelia. Pentru ca ea, Evanghelia, trebuie nu doar citita sau citata, ci traita in Duh si adevar.
Dl. Petrescu a ocolit avocateste controversele dogmatice dintre cele doua Biserici surori si ne arata ca rigiditatea (se poate citi si fanatismul, cred!) nu isi gaseste locul in descoperirea Cuvantului; caci altfel cum am putea vorbi de revelatia continua a Cuvantului?
Imi place mult un gand al sfantului Vasile cel Mare: „Teologia fara rugaciune indraceste”. Suntem cu totii, cu prea mare usurinta, teologi. Si adesea ne pierdem pacea sufletului in controverse dogmatice si teologice neziditoare. Razvan a aratat ca trairea cu evanghelia (nu doar citirea ei, cum bine subliniaza Marie) e viata, nu litera moarta.
Intr-adevar, viziunea asupra acestei evanghelii este atat de actuala!
Afirmatia „Tot ce are Tatăl este al meu” ne elibereaza… pana la lacrimi! Si Isus este demn de increderea noastra!
In timpul liceului am lucrat ca ospatar. Eram responsabila cu „separeul”. Acolo luau masa „cei mai mari dintre cei cazati”. Meniul era acelasi!, diferenta facand-o aranjamentul. Intr-o dimineata, am vrut sa pun boboci de trandafiri si la celelalte mese, dar mi s-a spus ca acestia sunt destinati „doar separeului”. Multi dintre ei, nefolositi, s-au vestejit…
Imi pare rau ca uneori suntem constransi „sa infrumusetam” doar un loc din sala de mese.
Sau ca ne consideram demni doar pentru „masa de la separeu”, care, de fapt, are acelasi meniu. Sau poate, adesea, alegem noi pe cine „sa conducem” spre aceasta masa speciala, uitand ca unul este „Sefu'” care sa decida lucrul acesta. Si paralela poate continua sub diferite aspecte…
Mie si sunt convinsa ca multora dintre fratii mei „ne este sete” sa participam alaturi de toti prietenii si colegii, mai ales cei ortodocsi, la liturghii complete, fie ca ei isi boteaza copilul, se casatoresc, fie ca in familiile noastre sunt astfel de momente. Adica sa ne impartasim toti din El la aceeasi masa in jurul careia suntem chemati/adunati cu totii… asa cum un singur si acelasi Cristos ne ofera iertarea in Taina Spovedaniei.
Dar pe cata dorinta este, pe atata si speranta!
Mie Isus mi-a demonstrat-o! M-a binecuvantat cu un sacrament in care sa traiesc aceasta unitate:casatoria. Doar El putea raspunde unei dorinte interiorizate si arzatoare!
Astfel, sunt sigura ca Invierea Lui Glorioasa este Lumina pentru orice intuneric, cat de mic! Al meu, sau al altora… Aleluia!