La căpătâiul celui care pleacă, vorbele sunt de prisos. Apostolii stăteau în faţa celui care pleca – iar vorbele păreau de prisos. Isus, om întreg şi Dumnezeu întreg, pleca. Şi nimeni nu îndrăznea să repete întrebarea pe care Simon-Petru i-o adresase, când se oferise să-l urmeze, afirmând că-şi va da chiar şi viaţa pentru el. Isus îi prevestise martiriul, dar şi renegarea. Iar acum apostolii tac. Mâhnirea omului Isus se reverberează în jalea apostolilor. Sigur, el le spusese că nu-i va lăsa orfani – dar ce Apărător le putea trimite Isus, când el, Dumnezeu însuşi,  pleca de la ei? Întristarea le copleşise inima – fiindcă, între suflarea de viaţă pe care Dumnezeu o pusese în Adam şi Calea, Adevărul şi Viaţa pe care le reprezenta Isus, trecuseră toate generaţiile Pământului aşteptând Mântuitorul. Iar acum Mântuitorul pleca. El însuşi urma să moară. Iar moartea lui avea să le fie de folos, dar în acea clipă ei nu pricepeau folosul promis. Acelaşi cer de jale îl cuprindea pe Isus-om adevărat şi pe apostoli: Isus îşi începuse abia de trei ani misiunea, mai avea multe de înfăptuit, multe de spus apostolilor – oameni simpli, ca noi, fiecare cu defectele lor dintre care nu lipsea nici orgoliul, nici dorinţa de răzbunare – iar moartea care-l aştepta era cruntă şi ruşinoasă. Dar în acelaşi timp, Dumnezeu adevărat, Isus mai priveşte o dată spre pământ, arătându-le apostolilor întreita greşeală a lumii, cu privire la păcat, la dreptate şi la judecată. La căpătâiul celui care pleacă nu aştept cuvintele lui, nici el nu aşteaptă cuvintele mele. Vorbele sunt de prisos. Întreita greşeală a lumii se sfârşeşte acolo, pe patul morţii, fiindcă din adâncurile fiinţei ţâşneşte atunci speranţa supremă: credinţa în Isus-Mântuitorul, credinţa că el s-a dus la Tatăl şi certitudinea că stăpânul lumii a fost judecat şi aruncat afară.

Ecaterina Hanganu a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 16,5-11: În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: „Acum mă duc la cel care m-a trimis şi nimeni dintre voi nu mă întreabă: Unde te duci? Dar pentru că v-am spus acestea, întristarea v-a copleşit inima. Totuşi vă spun adevărul: Este în folosul vostru ca să mă duc; căci dacă nu mă duc, Apărătorul nu va veni la voi, iar dacă mă duc vi-l voi trimite. Când va veni va da pe faţă greşeala lumii cu privire la păcat, la dreptate şi la judecată. Cu privire la păcat, pentru că nu cred în mine; cu privire la dreptate, pentru că mă duc la Tatăl meu şi nu mă veţi mai vedea; cu privire la judecată, pentru că stăpânul acestei lumi a fost judecat”.

Despre autorul acestui articol: Ecaterina Hanganu (n. 1948) este medic primar Medicină Internă şi Hematologie Clinică, doctor în Ştiinţe Medicale. În prezent este Şeful Clinicii de Hematologie din Institutul Oncologic Regional Iaşi şi Şef al Disciplinei de Hematologie Clinică de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi. În afara lucrărilor ştiinţifice şi de monografiile de specialitate publicate, este autoare a patru volume de povestiri-reflecţii şi meditaţii asupra evangheliei zilnice („Potecile Cerului” – 2009, „Pe aripi de Înger” – 2010, „Meşterul” –  2010, „Poiana cu Îngeri” – 2011), editate la „Junimea”, Iaşi. De asemenea, a coordonat volumul „Ioan-Paul al II-lea, Apostol al Milostivirii Divine”, Presa Bună, Iaşi, 2011.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)