Lumina lunecând prin petale de cireş – flori fără număr în cerul înalt şi senin. Bucuria urca din pământ, iubirea cobora  înmiresmată, cu zumzet de albine şi zvon de vieţi mărunte din soarele dimineţii  –  şi-n  iarba crudă, ouă încrestite ascunse de cei mari ca să fie găsite de copii, luceau de rouă… E Paşti. Iar  iubirea are forma crucii pentru fiecare dintre noi. Şi creşte odată cu noi. Ceea ce-i e dat copilului  de la Tata, adultul trebuie să înveţe mereu: să împartă iubirea ca s-o păstreze; trăind, să simtă iubirea, ca el însuşi să devină iubire  şi alergând în braţele Tatei, să se facă din nou copil, ca să rămână acolo. Copilul păzeşte poruncile lui Isus, fiindcă nici nu ştie că sunt porunci – el e doar iubire şi bucurie şi în jurul lui, totul se face iubire şi bucurie. Adultul , uitându-se pe sine, a învăţat  să ceară. Dar pe acelaşi braţ vertical al crucii, îl întâlneşte pe Isus. Şi învaţă că jertfa lui e viaţa cea de fiecare zi, aşa cum trupul lui Isus e pâinea noastră cea de toate zilele. Şi fiindcă orice jertfă e dăruirea de sine, de aceea viaţa noastră are forma crucii. Poate că nu-l putem privi pe Isus în faţă, fiindcă, adulţi fiind, nu înţelegem. Nu înţelegem jertfa. Şi nu avem bucurie, fiindcă nu mai înţelegem iubirea. Iubirea proaspată de copil în dimineaţa de Paşti, când alergam, prin iarba înaltă, să culegem ouăle încrestite şi să le ducem la altar fratelui nostru mai mare, care se numeşte Isus. Şi care aşteaptă mereu, roadele noastre. Adică, iubirea şi bucuria noastră faţă de toţi şi toate şi faţă de noi înşine. Şi mai ales, să facem din fiecare zi a vieţii noastre, Prima zi de Paşti în lumină, fiindcă noi suntem cei aleşi!

Ecaterina Hanganu a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 15,9-17: În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: „Precum m-a iubit pe mine Tatăl, tot aşa şi eu vă iubesc pe voi. Rămâneţi în dragostea mea. Dacă păziţi poruncile mele, veţi rămâne în iubirea mea, după cum şi eu am păzit poruncile Tatălui meu şi rămân în iubirea lui. Acestea vi le-am spus ca bucuria mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină.  Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit şi eu pe voi. Nimeni nu are o mai mare dragoste decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai numesc slugi, pentru că sluga nu ştie ce face stăpânul său, dar v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl meu vi le-am făcut cunoscute. Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roade, iar roadele voastre să rămână, ca Tatăl să vă dea tot ceea ce veţi cere în numele meu. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unii pe alţii”.

Despre autorul acestui articol: Ecaterina Hanganu (n. 1948) este medic primar Medicină Internă şi Hematologie Clinică, doctor în Ştiinţe Medicale. În prezent este Şeful Clinicii de Hematologie din Institutul Oncologic Regional Iaşi şi Şef al Disciplinei de Hematologie Clinică de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi. În afara lucrărilor ştiinţifice şi de monografiile de specialitate publicate, este autoare a patru volume de povestiri-reflecţii şi meditaţii asupra evangheliei zilnice („Potecile Cerului” – 2009, „Pe aripi de Înger” – 2010, „Meşterul” –  2010, „Poiana cu Îngeri” – 2011), editate la „Junimea”, Iaşi. De asemenea, a coordonat volumul „Ioan-Paul al II-lea, Apostol al Milostivirii Divine”, Presa Bună, Iaşi, 2011.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)