„Rămâneți în dragostea mea”… În mulți dintre noi este înrădăcinată convingerea că a rămâne în Cristos echivalează cu multe renunțări, cu multe sacrificii pe care le facem cu mult efort, atât de intens câteodată încât ajungem să facem hernie spirituală. Ne concentrăm atât de mult asupra gătitului încât uităm să ne mai așezăm la masă. Când mă uit uneori la cei care vin la Liturghie (iar alteori când privesc în oglindă, sic!) pot observa ușor fețele persoanelor care îl caută pe Cristos, dar care dau impresia că nu au trecut niciodată de Vinerea Sfântă. Diagnosticul: hernie spirituală cronică. De ce? Prea mult accent pe efortul personal și prea puțin pe vizita și prezența lui Cristos înviat din morți. „Rămâneți în dragostea mea ca bucuria mea să fie în voi și ca bucuria voastră să fie deplină”. Ah, bucuria… cine se mai gândește la ea? Cel care e ocupat să se sfințească mai cu seamă prin propriul efort nu prea are timp să-și ridice privirea și să se bucure de Domnul. Fiecare dintre noi a fost și poate încă mai este răstignit în propria-i viață. Uităm însă să mai coborâm de pe cruce pentru a trece prin „dospirea mormântului” în timp ce ne hrănim cu drojdia Cuvântului. Nu ne înviem noi din morți, dar dacă dospim bine în multele morminte ale zilelor noastre va fi suficient să sufle un Suflu de viață ca să trăim: „Primiți pe Duhul Sfânt”. Bucuria este culoarea iubirii care trăiește din reciprocitate: se bucură doar cine iubește și e iubit. Provocarea este ca să nu mai punem atât de mult accent pe efortul nostru spiritual, ci să schimbăm dioptria/inima pentru a vedea iubirea și prezența lui Isus în viața noastră. Numai atunci vom simți gustul bucuriei adevărate.

Pr. Francisc Doboş a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 15,9-17: În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: „Precum m-a iubit pe mine Tatăl, tot aşa şi eu vă iubesc pe voi. Rămâneţi în dragostea mea. Dacă păziţi poruncile mele, veţi rămâne în iubirea mea, după cum şi eu am păzit poruncile Tatălui meu şi rămân în iubirea lui. Acestea vi le-am spus ca bucuria mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină.  Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit şi eu pe voi. Nimeni nu are o mai mare dragoste decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai numesc slugi, pentru că sluga nu ştie ce face stăpânul său, dar v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl meu vi le-am făcut cunoscute. Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roade, iar roadele voastre să rămână, ca Tatăl să vă dea tot ceea ce veţi cere în numele meu. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unii pe alţii”.

Despre autorul acestui articol: Francisc Doboş (n. 1976) a fost hirotonit preot romano-catolic în 2002. După studii de comunicare la Roma, a fost numit Purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti. Pr. Francisc coordonează revista lunară „Actualitatea Creştină” şi este implicat în implementarea aplicaţiei iBreviary în limba română (Breviarul digitalizat pentru tablete şi telefoane mobile).   

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)