Ce poate fi mai dătător de speranţă decât faptul de a fi asigurat de Dumnezeu că el ascultă rugăciunea credinciosului? Şi nu numai o simplă rugăciune de cerere o ascultă, ci chiar orice vom cere vom fi auziţi şi ni se va răspunde. Pe marginea acestui subiect, credincioşii încearcă o multitudine de experienţe care nu în mod necesar sunt asemănătoare. Fiecare dintre noi cerem sau am cerut ceva de la Dumnezeu. Chiarşi cei care nu merg la biserică în mod obişnuit, în anumite situaţii din viaţă, poate că au fost forţaţi să ceară ceva de la Dumnezeusau au făcut-o din propria voie. Cu toţii cerem de toate: sănătate, prosperitate, fericire, o viaţă binecuvântată. Unii primesc mai devreme sau mai târziu, mai mult sau mai puţin, mai direct sau mai pe ocolite. Dumnezeu răspunde când, cât şi cum consideră bunătatea lui. Unii dintre noi se declară mulţumiţi de ceea ce primesc, alţii nu. Totuşi şi unii şi alţii primesc ceva din chiar experienţa intimităţii pe care o fac cu Dumnezeu, chiar numai şi pentru câteva minute. „Niciun om care îşi pune încrederea în el nu va fi ruşinat”, se spune într-un psalm, iar Isus o spune şi mai limpede: „Dacă veţi cere ceva în numele meu, o voi face”. Un singur lucru pretinde Dumnezeu pentru ca, aşa cum spune Cristos, „Tatăl să fie preamărit în Fiul”: credinţa. Credinţa poate totul: poate muta munţii din loc, poate face fapte mari, poate conduce la viaţa veşnică. Prin credinţă îl vedem pe Tatăl în Fiul, bucuria în mijlocul disperării, lumina atunci când suntem în întuneric. „Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evr 11,1), cum spune apostolul Paul. Dacă reuşim să ne aşezăm viaţa de fiecare zi sub semnul credinţei, atunci vom spera într-adevăr ca viaţa noastră să reflecte noi sensuri, mai frumoase şi mai luminoase, atunci vom spera că îl vom putea cunoaşte pe Tatăl prin Duhul Sfânt şi că nu vom fi nevoiţi să vorbim altora despre Dumnezeu: viaţa noastră o va face.

Sorin-Cristian Troacă a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 14,7-14: În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: „Deoarece mă cunoaşteţi pe mine, îl cunoaşteţi şi pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoaşteţi şi l-aţi văzut”. Filip i-a zis: „Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de ajuns”. Isus i-a răspuns: „De atâta vreme sunt cu voi şi tu nu m-ai cunoscut, Filipe? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut şi pe Tatăl. Cum poţi spune: «Arată-ni-l pe Tatăl?» Nu crezi tu că eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la mine, ci de la Tatăl, care rămâne în mine şi care săvârşeşte şi faptele. Credeţi ce vă spun: Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine; iar de nu credeţi cuvântul meu, credeţi-mă pentru faptele mele. Adevăr, adevăr zic vouă: cel care crede în mine va face şi el faptele pe care le fac eu şi va face mai mari decât acestea, pentru că eu mă duc la Tatăl. Şi orice veţi cere în numele meu de la Tatăl, o voi face, ca Tatăl să fie preamărit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în numele meu, o voi face”.

Despre autorul acestui articol: Sorin-Cristian Troacă (n. 1973) este economist şi lucrează în domeniul financiar-contabil pentru o companie din Bucureşti. Frecventează mai multe comunităţi spirituale, atât ortodoxe, cât si catolice, iar principalul proiect personal este acela de a trece de la moarte la viaţă, prin Cristos.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)