Toata istoria sacră ajunsă la noi prin cărţile Vechiului Testament ni-l arată pe „Tatăl Atotputernicul, Creatorul cerului şi al pământului, al tuturor văzutelor şi nevăzutelor”. Îl vedem pe Tatăl prin lucrările lui nenumărate şi iubitoare în favoarea creaturilor sale, dar, cu toate că diversele teofanii veterotestamentare ne dau câte o idee despre Tatăl, îl vedem ca prin ceaţă, oarecum departe, misterios… Abia la venirea lui Isus printre noi, Dumnezeu ia un Chip pe care-l putem vedea. Toata viaţa lui Isus este orientată spre a ni-l face cunoscut pe Tatăl. Cu ocazia diverselor minuni pe care Isus le face, el nu uită să ne spună că toate sunt spre „gloria lui Dumnezeu” (In 11,4). În timpul vieţii sale publice Isus ni-l tot arată pe Tatăl. Ne învaţă cum să ne rugăm lui, cum să-l iubim, cum să-l preamărim. Într-un crescendo, ca un „zoom” pus pe Dumnezeu Tatăl… Dar în discuţia cu ucenicii săi, Isus atinge o culme a revelaţiei, prin care Tatăl primeşte un Chip: Cristos. Cei doi (şi mai târziu vom afla şi despre a Treia Persoană Divină, Duhul Sfânt) sunt una:  „Eu şi Tatăl una suntem” (In 1o,30). Dar Isus nu se opreşte aici. Arătându-ni-l pe Tatăl, arătându-ne iubirea care-i leagă atât de intim, Cristos ne cheamă pe noi, oamenii, la această unitate, la această intimitate de iubire. Pune însă o condiţie: credinţa, iubirea şi, din iubire, ascultarea. Ascultarea şi respectarea poruncilor ca dovadă de iubire: „Dacă mă iubiţi veţi ţine poruncile mele” (In 14,15). Toată această discuţie cu ucenicii, această revelaţie a iubirii şi unirii intime a lui Isus cu Tatăl îi pregăteşte pe ucenici pentru marea încercare a Crucii. Cu siguranţă, colocviul acesta atât de profund cu Domnul a lăsat o amprentă durabilă în sufletele apostolilor, în special al lui Ioan, ale cărui scrieri vor purta peste secole mesajul iubirii nesfârşite a lui Isus pentru Tatăl. Pentru întărirea credinţei noastre… Pentru mărirea iubirii noastre…

Maria-Emanuela Zaharia a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 14,6-14: În acel timp, i-a spus Isus lui Toma: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl meu decât prin mine.  Deoarece mă cunoaşteţi pe mine, îl cunoaşteţi şi pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoaşteţi şi l-aţi văzut”. Filip i-a zis: „Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de ajuns”. Isus i-a răspuns: „De atâta vreme sunt cu voi şi tu nu m-ai cunoscut, Filipe? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut şi pe Tatăl. Cum poţi spune:  «Arată-ni-l pe Tatăl?». Nu crezi tu că eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la mine, ci de la Tatăl, care rămâne în mine şi care săvârşeşte şi faptele. Credeţi ce vă spun: Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine; iar de nu credeţi cuvântul meu, credeţi-mă pentru faptele mele. Adevăr, adevăr zic vouă: cel care crede în mine va face şi el faptele pe care le fac eu şi va face mai mari decât acestea, pentru că eu mă duc la Tatăl. Şi orice veţi cere în numele meu de la Tatăl, o voi face, ca Tatăl să fie preamărit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în numele meu, o voi face”.

Despre autorul acestui articol: Maria-Emanuela Zaharia (n. 1949) este medic, membră a Institutului Secular „Sf. Tereza a Pruncului Isus” şi fondatoare a Asociaţiei „Iubiţi copiii” din Câmpina.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)