Isus îi trimite pe ucenicii săi în misiune. Și pe noi odată cu ei. Chiar primele cuvinte rostite de Isus spun că vom fi urâți de toți. Dar cine sunt acești toți? Oare noi să nu avem parte chiar de nici un dram de iubire de la nici un pământean în viață? Putem, oare, oferi iubire la nesfârșit fără să primim înapoi măcar înjumătățit? Să vrea Isus să ne prezentăm în fața sa cu o inimă cârpită, cu găuri lăsate din sete de iubire neprimită din partea celor în a căror cetate ne-am oprit? La cine se referă el când rostește cuvântul „toți”? Poate acești toți sunt oamenii „normali” care nu duc lipsă de nimic, cei care cred că nu au nevoie de iubire, de orientare în viață, de chestii ciudate cum sunt mortificarea, sacrificiul, dezvăluirea slăbiciunilor. Dacă ne amintim bine, nu cu mult înainte Isus îi și prezintă pe moștenitorii împărăției cerurilor, pe cei mai iubiţi dintre pământeni: cei care plâng, cei umiliți, cei slabi și mici, cei nedreptățiți… Într-un cuvânt, toți cei „nenormali” în ochii lumii acesteia, cei care nu se pot descurca singuri, cei cărora pare că le lipsește ceva. Iar acest ceva ei îl pot înlocui doar cu iubire. Aceștia ne vor accepta în viața lor. Iar noi vom fi arătați cu degetul și marginalizați, loviți în slăbiciunea noastră și chiar răniți. Vor râde de noi pentru că suntem visători și nu luăm în seamă planurile de marketing care te fac bogat și fericit în 5 pași; că sacrificăm plăcerile egoiste pe care lumea ni le oferă sub formă de „fericire”, alegând o formă aparent atât de slabă a manifestării puterii: iubirea. Ni se va părea că nu vom avea liniște nicăieri pe acest pământ și nu vom avea oare dreptate? Căci, ca să ne găsim liniștea, ar trebui să ne facem iubiți de acei „toţi”. Însă, astfel, cum vom mai moșteni împărăția sa? Dacă din crucea care ne-a fost dat să o ducem am tăia chiar și câțiva centimetri, cum vom mai fi siguri că va fi destul de lungă și durabilă cât să ne folosească ca punte peste prăpastia morții dinaintea porții cerului? Cum ne vom prezenta în fața lui Dumnezeu cu o cruce ciuntită atunci când Fiul său a purtat o cruce întreagă? Cea mai frumoasă cruce nu o au oare cei suferinzi în această lume? Cei care sunt chemaţi să poarte povara unei boli grele sau a unui defect fizic? Cei cărora le sunt suprimate drepturi primare și care „nu sunt de folos” societății? Ei, nici dacă ar dori, nu ar putea să se facă iubiți de „toți” și atunci nu le-ar mai rămâne decât să se înece în propria suferință și să urască viața. Sau să își poarte crucea alături de Cristos și, așa cum Stăpânul și-a dat viața ca să învie pentru slujitori, slujitorii să își lase viața în mâinile Stăpânului și să învie în gloria sa!

Ciprian Ciobanu a meditat Evanghelia după sfântul Matei 10,22-25: În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: „Veţi fi urâţi de toţi, din cauza numelui meu, dar cel care va răbda până la sfârşit va fi mântuit. Când vă vor prigoni într-un oraş, fugiţi în altul. Vă spun adevărul: Nu veţi fi isprăvit de străbătut oraşele lui Israel, până va veni Fiul Omului. Ucenicul nu este mai presus de Învăţătorul său şi nici slujitorul mai presus de stăpânul lui. Ucenicul să fie mulţumit dacă este ca învăţătorul său, iar servitorul, dacă este ca stăpânul său”.

Despre autorul acestui articol: Ciprian Ciobanu (n. 1988), licențiat în Tehnologia Informației și a Calculatoarelor, în prezent este implicat în proiectul Jesuit Volunteer Community (Marea Britanie), ce își propune explorarea valorilor spirituale într-o comunitate multireligioasă, acceptarea unui stil de viață simplu și implicarea în justiția socială. În trecut a activat în Organizația Națională „Cercetașii României ca lider la ramura de vârstă 7-12 ani și a participat ca voluntar în câteva proiecte organizate de Yana Charitable Foundation.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)