Zilnic, vreun om se întreabă cum îl poate avea pe Dumnezeu în viaţa lui. Toate rugăciunile care izvorăsc din inimile oamenilor imploră, cer, pretind ca Dumnezeu să-şi manifeste prezenţa şi slava sa divină. Ne amintim că şi iudeii cereau să vadă minuni, dar aşa cum pentru prima lui venire, Mântuitorul a ales smerenia ca haina a întrupării, tot aşa a ales ca în intervalul de până la a doua lui venire, să fie prezent pe pământ într-un chip cu adevărat umil, aş îndrăzni să spun cât se poate de banal, de obişnuit. Căci ce poate fi extraordinar în a mânca pâine şi a bea vin? Este o activitate care se desfăşoară zilnic în toate colţurile pământului. Şi totuşi, sub acest înveliş obişnuit, are loc lucrarea de germinare a unei realităţi extraordinare, o realitate care poate fi accesată doar prin credinţă şi care devine inteligibilă doar prin credinţă. De fapt, tocmai de credinţă duceau lipsă iudeii, care nu au înţeles ceea ce avea să fie taina Bisericii: Sfânta Euharistie. Simt şi aş dori să împărtăşesc tuturor certitudinea că, în principal datorită acestui sacrament umil şi nespectaculos, lumea a dăinuit până acum, în pofida tuturor nenorocirilor care au marcat istoria. Îmi imaginez Biserica asemenea unui copac uriaş, prin ramurile căruia trece seva dătătoare de viaţă a trupului şi sângelui lui Cristos. La fel cum viaţa Tatălui se scurge în cea a Fiului ca un fluid vital, aşa şi viaţa Fiului se scurge în viaţa lumii, prin torentele sângelui său care alimentează cu viaţă toţi oamenii. Mai înainte, Dumnezeu interzisese cu asprime ca sângele să fie consumat în jertfă, pentru ca acum să-l reverse ca un val uriaş în inimile celor care îl doresc cu înfrigurare. Prin aceasta, credinţa creştină se descoperă ca o religie vie, concretă, capabilă să îl ridice pe om la înviere. Tot în Vechiul Testament ne amintim că iudeii au primit ca hrană în deşert mana. Nici mana nu i-a ţinut în viaţă, fiindcă  şi ea nu era decat o prefigurare a Pâinii cereşti care s-a oferit lumii spre viaţa veşnică. Prin urmare, nu avem nevoie să întrebăm unde este Cel de care lumea are nevoie, fără ca totuşi să o recunoască: este suficient să deschidem uşa unei biserici şi să intrăm.

Sorin-Cristian Troacă a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 6,52-59: În acel timp, iudeii se certau zicând: „Cum poate acesta să ne dea trupul să-l mâncăm?” Isus le-a zis: „Adevăr, adevăr zic vouă: dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de apoi. Trupul meu cu adevărat este mâncare şi sângele meu cu adevărat băutură. Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu rămân în el. Precum m-a trimis pe mine Tatăl cel viu şi eu trăiesc prin Tatăl, la fel şi cel care mă va mânca pe mine va trăi prin mine. Aceasta este pâinea care coboară din cer, nu ca aceea din care au mâncat părinţii voştri. Ei au murit; cine mănâncă din această pâine va trăi în veci”. Acestea le-a zis pe când învăţa în sinagoga din Cafarnaum.

Despre autorul acestui articol: Sorin-Cristian Troacă (n. 1973) este economist şi lucrează în domeniul financiar-contabil pentru o companie din Bucureşti. Frecventează mai multe comunităţi spirituale, atât ortodoxe, cât si catolice, iar principalul proiect personal este acela de a trece de la moarte la viaţă, prin Cristos.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)

Anunțuri