Nu am crescut într-o familie religioasă. Îmi amintesc cu drag de Vinerea Mare, cam singura ocazie tradițională în care părinții ne duceau la biserică, pe mine și pe sora mea, ca să trecem pe sub epitaf. Primele căutări înflăcărate ale lui Dumnezeu s-au produs în perioada facultății mele, în noul oraș din Ardeal care pulsa puternic de spiritualitate, în moduri fermecător de diverse și de necunoscute mie până atunci. Nu știam că mulți dintre pelerinii spre Tronul de Har divin așteptau ca Domnul să le răspundă după nevoile lor imediate, materiale sau sufletești. Și nu știam că eu însumi, vreme îndelungată, l-am dorit pe Dumnezeu numai din aceleași considerente care nu băteau dincolo de viața aceasta: examene, stabilitate financiară, sănătatea mea și a celor apropiați mie. Vremea a trecut. În nemărginita-i grație, Dumnezeu mi-a arătat că a deschis spre el o singură cale, purtând sfântul nume al Domnului Isus. Am gustat din Isus întâi prin ceea ce el îmi oferea, asemenea mulțimii de la Marea Tiberiadei, căreia Domnul i-a zis: „Adevăr, adevăr vă zic: mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat pâine şi v-aţi săturat” (In 6,26). Și m-am trezit și eu, din partea lui, cu aceeași blândă, dar pătrunzătoare îndreptare: „Pentru ce mă cauți?”, „Lucrează nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru hrana ce rămâne spre viață veșnică și pe care ți-o va da Fiul Omului, el, pe care l-a pecetluit Dumnezeu Tatăl” (In 6,27). Știu că darul lui Dumnezeu în Cristos întrece cu mult năzuințele mele efemere, dar încă mă lupt puternic să-l doresc pe Isus pentru cine este el, nu pentru ceea ce oferă el.

Andrei Pătrîncă a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 6,22-29: Isus traversase marea mergând pe apă. A doua zi, mulţimea rămasă pe celălaltă parte a mării a văzut că nu era acolo decât numai o luntre mai mică şi că Isus nu intrase în luntre împreună cu ucenicii săi, ci plecaseră numai ucenicii lui. Totuşi alte bărci mai mici veniseră din Tiberiada în apropiere de locul unde ei mâncaseră pâine, după ce Domnul mulţumise. Când mulţimea a văzut că Isus nu este acolo, nici ucenicii lui, au intrat şi ei în bărcile cele mici şi au venit la Cafarnaum, căutându-l pe Isus. Şi găsindu-l dincolo de mare, i-au zis: „Învăţătorule, când ai venit aici?” Isus le-a răspuns: „Adevăr, adevăr vă zic: mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat pâine şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul Omului, el, pe care l-a pecetluit Dumnezeu Tatăl”. Atunci au zis: „Ce trebuie să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?” Isus a răspuns: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeţi în acela pe care l-a trimis el”.

Despre autorul acestui articol: Andrei Pătrîncă (n. 1981) este medic rezident psihiatru şi consilier în formare  în şcoala de analiză existenţială. Autodidact în materie de teologie şi susținător al apostolatului laic, este autorul unui blog de spiritualitate („Andrei Pătrâncă”) şi al unuia de psihoigienă („Tineri spre fericire”).

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)

Anunțuri