Multă vreme această evanghelie mi s-a părut mai degrabă o repovestire a celei precedente, în care cei doi ucenici îl întâlnesc pe Isus pe drumul spre Emaus, decât un nou „rug aprins”. Însă printr-o întâmplare, ea m-a ajutat să fac un pas enorm, către Cel Înviat şi către mine… Dacă icoana primei evanghelii ne zugrăveşte o Liturghie în mişcare, cea de-a doua ne arată cum putem trăi „liturgic” în lume, cu surprizele, bucuriile şi atrocităţile ei. Ucenicii în drum spre Emaus au trăit o experienţă liturgică în trei timpi şi trei… lăsări: şi-au lăsat cuvântul pentru a-l asculta pe misteriosul Drumeţ ivit ca din întâmplare, au lăsat din ce aveau invitându-l să cineze cu ei şi s-au lăsat cuceriţi de el la frângerea pâinii. Sunt de fapt cele trei „lăsări” din Liturghia Cuvântului, Ofertoriu şi Împărtăşanie… Trecând la evanghelia întoarcerii acasă, regăsim aceleaşi trei „lăsări”: cei unsprezece îi lasă pe martori să vorbească, apoi lasă din peştele lor fript ca să-l poată crede pe Oaspetele Înviat, pentru a se lăsa în cele din urmă atinşi de Acela pe care l-au putut atinge… Şi eu am trăit odată „întoarcerea” de la Emaus, dar la Ploieşti, şi nu de Paşti, ci de Crăciun, imediat după Revoluţie. Patrulând în serviciul militar aproape de Prefectură, o doamnă a coborât dintr-un bloc ca să ne dea vin şi cozonac. Naiv şi înfometat, am întins mâna să le iau; am primit în schimb o palmă şi o înjurătură de la şeful patrulei care mi-a răcnit : „Tâmpitule, dacă-s otrăvite?” Atunci femeia, fără să zică nimic, a deschis cu gura dopul de plută al sticlei, l-a aruncat şi, vărsând vinul roşu peste bucata de cozonac, a muşcat-o gustând astfel din amândouă, după care ni le-a întins în faţa noastră, rămaşi fără cuvinte: nu ştiu dacă citise evanghelia de azi, dar ştiu că eu atunci am primit-o…

Pr. Marius Taloş a meditat Evanghelia după sfântul Luca 24,35-48: În acel timp, ucenicii, care s-au întors de la Emaus, au povestit celor unsprezece, care se aflau împreună cu ai lor, cele petrecute pe drum şi cum l-au recunoscut pe Isus la frângerea pâinii. Pe când vorbeau ei acestea, Isus a apărut în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” Cuprinşi de uimire şi de spaimă, credeau că văd un duh. Isus le-a zis: „De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Priviţi mâinile mele şi picioarele mele, că eu însumi sunt; pipăiţi-mă şi convingeţi-vă căci un duh nu are nici carne şi nici oase,precum mă vedeţi pe mine că am”. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele. Fiindcă, de bucurie şi uimire nu le venea să creadă, le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?” Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript. El a luat şi a mâncat înaintea lor. Apoi le-a zis: „Amintiţi-vă de cuvintele pe care vi le-am spus pe când eram încă împreună cu voi: Trebuia să se împlinească toate cele scrise despre mine în Legea lui Moise, în profeţi şi în psalmi”. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus: „Aşa este scris: Cristos trebuia să pătimească, să învie din morţi a treia zi şi să se propovăduiască în numele lui pocăinţa spre iertarea păcatelor, la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martori ai acestor lucruri”.

Despre autorul acestui articol: Marius Taloş (n. 1970) este preot iezuit, colaborator la traducerea în limba română a unor texte de referinţă pentru istoria şi spiritualitatea „Societăţii lui Isus”:  Ignaţiu de Loyola, „Istorisirea pelerinului. Jurnalul mişcărilor lăuntrice. Exerciţii Spirituale” şi William Bangert, „Istoria iezuiţilor”. Actualmente, pr. Marius este doctorand în Teologie spirituală la Universidad Pontificia Comillas din Madrid, cu o teză despre sfântul Grigore din Nyssa.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)