Desigur, au existat multe intervenţii concrete ale lui Isus în viaţa mea, trăind pe viu căldura î­nmulţirii pâinilor. După fiecare astfel de experienţă, simţeam că pot mişca munţii, că nu există un obstacol atât de mare încât să nu poată fi depăşit, că „pot totul în Cristos care mă întăreşte” (Fil 4,13). Convinsă fiind că nu mă voi mai îndoi şi nici nu mă voi mai teme de ziua de mâine, că Domnul îmi poartă de grijă în cele mai mărunte şi mai ascunse cotloane ale inimii, mă întorc, mereu, la viaţa mea cotidiană. Cu cât trece timpul, însă, datorită „valurilor” zilnice,  încep să nu mai disting modalitatea în care Isus îşi face simţită prezenţa în viaţa mea şi aştept, ca încurajare, încă o „înmulţire a pâinilor”. Aştept să simt din nou acea căldură, acea consolare, dar… nimic. Cum de-am ajuns să mă tem din nou? Cum de-am putut să pierd bucuria şi pacea pe care le dobândisem cu doar câteva ore înainte? Unde este Isus? De ce nu-mi răspunde aşa cum eu mă aştept şi cum am mai experimentat? Am ajuns, oare, să limitez prezenţa lui Isus la „înmulţirea pâinilor” în viaţa mea? El, însă, dorea să mă înveţe să-i disting glasul şi să merg către el prin credinţă şi ascultare, chiar când totul pare că se scufundă, în cea mai întunecată dezolare. Astfel, m-a lăsat să aleg între a merge după glasul lui sau după concretul raţiunii şi al experienţelor mele. Ce am ales? Când am ales raţiunea mea, am vâslit disperată către naufragiu, către eşec. Când am ales să-l ascult, deşi temătoare şi năucită de neprevăzut, Isus m-a tras către el, s-a urcat în „barca” mea, a preluat cârma, redându-mi siguranţa, bucuria şi pacea. Ce mi-aş dori să aleg data viitoare ştiu. Dar ce voi face de fapt?

Mădălina-Veronica Haidemak a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 6,16-21: După înmulţirea pâinilor, când s-a făcut seară, ucenicii lui Isus au coborât la ţărmul mării, au intrat în luntre, îndreptându-se spre Cafarnaum, dincolo de mare. Se întunecase şi Isus tot nu venise la ei. A început un vânt puternic şi marea era agitată. După ce au vâslit cam cinci kilometri, l-au văzut pe Isus umblând pe mare şi apropiindu-se de luntre. Atunci au fost cuprinşi de frică. Însă el le-a zis: „Eu sunt! Nu vă temeţi!” Ucenicii voiau deci să-l ia în luntre şi îndată luntrea a ajuns la locul spre care mergeau.

Despre autorul acestui articol: Mădălina-Veronica Haidemak (n.1971) este psiholog, cu formare în analiză existenţială şi logoterapie, şi licenţiată în ştiinţe juridice. Colaborator pro bono al mai multor organizaţii, este angajată în diferite proiecte de susţinere a vieţii şi promovare a valorilor creştine. În prezent acordă consiliere (individuală, de cuplu şi de grup) în cadrul Clinicii „Pro-Vita International”.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)