Este foarte greu să defineşti viaţa în două cuvinte. Totuşi, e general acceptat că presupune a simţi, a fremăta, a te lăsa atins în întâlnirea cu sine ori cu ceilalţi. Chiar durerea este o trăire din plin. În antiteză, tot generic vorbind, moartea presupune a nu mai simţi nimic, a experimenta golul, a fi inert, a fi despărţit de sine şi de ceilalţi de un zid de netrecut. Sunt multe moduri în care viaţa şi moartea ni se arată, fiind de-ajuns să privim în noi înşine pentru a le identifica. Uneori simt că viaţa trece pe lângă mine, că trec săptămânile, iar eu nu am fost prezentă, ci doar am funcţionat. Dar, în toate evenimentele ce s-au succedat, eu unde am fost, unde au fost simţirile mele, lacrimile ori hohotele de râs? Ce anume m-a atins  în întâlnirile mele cu ceilalţi, cu mine, cu Isus? M-am rugat oare în această perioadă? Nu ştiu ce să-mi răspund – tăcere, nimic, gol. Cum se poate ca în timpul rugăciunii, în acel timp special al întâlnirii cu Isus, cu Viaţa în persoană, să nu fi simţit nimic, inima mea să nu fi fost mişcată de prezenţa lui? Oare m-am întâlnit cu el în mod autentic? Cu siguranţă că el a fost la întâlnire, şi atunci eu unde eram, pe unde rătăceam? Privindu-mă, m-am descoperit implicată într-o activitate care mă epuiza. Construiam cu tenacitate un zid din mândrie, principii şi prejudecăţi despre cum trebuie să fie viaţa mea, din critici, din aşteptări, din căutarea recompensei etc. Şi Isus unde era? L-am găsit dincolo de zid, vorbindu-mi şi aşteptându-mă să construiesc măcar o fereastră în zidul meu. Dar, stai, cine îmi adresează aceste întrebări şi cine-mi şterge şiroaiele de lacrimi? Unde este zidul meu şi cine a dat drumul soarelui să strălucească pentru mine? A fost suficient doar să mă las apelată de Isus? Atât i-a fost de-ajuns ca să mă readucă la viaţă?

Mădălina-Veronica Haidemak a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 3,31-36: În acel timp, Isus i-a spus lui Nicodim: „Cel care vine de sus este deasupra tuturor; cel care este de pe pământ este pământesc şi vorbeşte ca de pe pământ. Cel care vine din cer este deasupra tuturor. El dă mărturie despre ceea ce a văzut şi a auzit, dar nimeni nu primeşte mărturia lui. Cine însă primeşte mărturia lui adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul. De fapt, cel pe care Dumnezeu l-a trimis spune cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-i dă Duhul cu măsură. Tatăl îl iubeşte pe Fiul şi toate le-a dat în mâna lui. Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu vrea să creadă într-însul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne asupra lui”.

Despre autorul acestui articol: Mădălina-Veronica Haidemak (n.1971) este psiholog, cu formare în analiză existenţială şi logoterapie, şi licenţiată în ştiinţe juridice. Colaborator pro bono al mai multor organizaţii, este angajată în diferite proiecte de susţinere a vieţii şi promovare a valorilor creştine. În prezent acordă consiliere (individuală, de cuplu şi de grup) în cadrul Clinicii „Pro-Vita International”.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2). Întreg cuprinsul proiectului poate fi vizualizat aici.

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)

Anunțuri