Zilele trecute semnalam într-un articol desuetudinea în care presa autohtonă duce sărbătorile creştine (acum, cele Pascale). Pe lângă editorialul onest al lui Cristian Câmpeanu (pe care îl citam cu acel prilej), azi pe care vă invit să lecturaţi integral încă două articole de aceeaşi factură, din care vă împartăşesc aici, pe scurt, doar două gânduri:

Legătura noastră cu Dumnezeu a devenit una de circumstanţă – numai atunci când avem nevoie -, chiar dacă Cel căruia Îi cerem ajutorul nu ne pretinde altceva decât o stare de permanenţă […] Postul şi rugăciunea sunt alegeri personale care nu îi implică pe alţii în procesul de interiorizare a lor („De ce postim?” de George Rădulescu).

Există locuri unde „Hristos a Înviat!” nu este o vorbă goală, folosită ostentativ pentru a masca mitocănia unor creştini de paradă, ci o superbă stare de spirit („Paştele la Brădiceni” de Grigore Cartianu).

NB: Cât despre pastorala ÎPS Laurenţiu Streza (care a „curentat” mai toată presa seculară a săptămânii trecute), pare-mi-se că textul cu pricina a pus punctul pe „i” aici: Noi ne purtăm urât cu Hristos, uităm repede ceea ce a făcut El pentru noi şi, prinşi în iureşul materiei şi al poftelor lumii acesteia, Îl batjocorim, Îl hulim şi doar atunci când avem nevoie alergăm la El. Legătura noastră cu Hristos este una de circumstanţă. Alergăm la biserică doar atunci când avem nevoie, iar creştinismul nostru formal este cauza a tot răul material şi spiritual ce vine asupra noastră […] Să cultivăm legătura noastră strânsă cu Dumnezeu, să ne îngrijim de frumuseţea noastră interioară, să dăm Chipului pe cel după chip, să fim împlinitori ai cuvântului lui Dumnezeu, nu doar propovăduitori ai lui, pentru ca toţi împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăţia cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu.

Anunțuri