Ador întâlnirile cu Isus în cămăruţa mea, la ceas de taină, aşa cum Nicodim a venit la întâlnirea cu Domnul. Ne vorbim ca doi prieteni foarte apropiaţi. Eu îi povestesc toate cele ce le am pe inimă, îi împărtăşesc planurile, dorinţele şi nevoile mele, bucuriile, tristeţile ori frustrările mele. Am mare încredere în el, aş merge după el până la capătul pământului. Isus, la rându-i, mă învaţă, mă încurajează, mă mângâie, comunicând în multe moduri cu inima mea: direct sau prin diverse persoane ori circumstanţe. Conţinutul mesajelor sale, însă, uneori, mă derutează. Există situaţii în care îmi spune ceva ce pare de neconceput, paradoxal, uluitor, imposibil de acceptat, chiar bizar, asemănător discuţiei dintre Isus şi Nicodim. Îmi imaginez cât de năucit a fost Nicodim de acel „trebuie să vă naşteţi din nou”… O nouă naştere, cum se poate aşa ceva? De exemplu, se întâmplă ca Isus să mă sfătuiască să merg mai departe pe un drum care se arată greu, periculos pentru mine şi pare că voi fi rănită, ori pare că nu sunt abilitată pentru a-l parcurge. Mă gândesc că şi Iona şi Moise au trecut pe aici. Dar şi invers, deşi, am făcut o treabă bună într-un anumit domeniu, îmi zice că e timpul să renunţ. De ce să renunţ când această slujire l-a vestit pe el, fiind de folos atâtor persoane, iar pe mine m-a şlefuit? Cum să plec aşa, pur şi simplu, ce vor zice oamenii? Mintea mea, având nevoie de un punct de referinţă, se bazează pe experienţele anterioare, încercând, parcă, să-l limiteze pe Isus, pentru a putea să cuprindă, să înţeleagă ceea ce se întâmplă, să preia controlul. Mă întreb cât de mare este credinţa mea în astfel de momente? Dincolo de toate negocierile, de toate argumentele mele solide şi raţionale, Cristos rămâne ferm: o să fie bine. Mai pot merge eu acum după el, măcar un pas? Desigur, mă lasă să aleg, şi, întotdeauna, mai devreme sau mai târziu, se dovedeşte că a avut dreptate. O, de-aş alege să-mi ascult călăuza… întotdeauna mi-ar fi bine…
Mădălina-Veronica Haidemak a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 3,1-8: Între farisei era un om numit Nicodim, un fruntaş al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Isus şi i-a zis: „Învăţătorule, ştim că ai venit de la Dumnezeu, ca să înveţi, pentru că nimeni nu poate face aceste semne pe care le faci tu, dacă nu este Dumnezeu cu el”. Drept răspuns Isus i-a zis: „Adevăr, adevăr îţi spun că dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu”. Nicodim i-a zis: „Cum poate să se nască un om când este bătrân? Oare poate intra a doua oară în sânul mamei sale şi să se nască?” I-a răspuns Isus: „Adevăr, adevăr îţi zic: De nu se naşte cineva din apă şi din Duh Sfânt, nu poate intra în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din duh, duh este. Nu te mira că ţi-am zis: trebuie să vă naşteţi din nou. Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. La fel se întâmplă cu oricine e născut din Duh”.
Despre autorul acestui articol: Mădălina-Veronica Haidemak (n.1971) este psiholog, cu formare în analiză existenţială şi logoterapie, şi licenţiată în ştiinţe juridice. Colaborator pro bono al mai multor organizaţii, este angajată în diferite proiecte de susţinere a vieţii şi promovare a valorilor creştine. În prezent acordă consiliere (individuală, de cuplu şi de grup) în cadrul Clinicii „Pro-Vita International”.
© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2).
Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)
Draga Madalina, eu cred ca nu ti-ar fi bine daca ai alege sa-ti urmezi calauza. Oricum, apare si intrebarea despre ce numim noi „bine”… Spun asta pentru ca nu vad in Cristos o calauza, nu a fost nici pentru ucenici, si nu e nici pentru noi…Cristos a ales sa faca un drum cu fiecare dintre noi, intr-un IMPREUNA greu de inteles, pentru ca ne lasa toata libertatea in plinatatea iubirii, si adesea traim
descumpanirea de care vorbesti, e drept, dar calatoria cu Cristos nu este doar frumoasa, ci si misterioasa…”nu stii de unde vine, nici incotro merge”.
Desigur, Marie, nu avem cum sa stim ce ar fi bun/bine pentru altcineva, putand garanta, insa, pentru Binele fiecaruia. Indubitabil, cuvantul „calauza” a fost folosit pentru a intelege eu insami proprile trairi, reactii, alegeri, orice altceva fiind doar o imbiere la meditatie.
De prea multe ori Isus, in drumul meu, mi-a atras atentia cu privire la diverse aspecte, lasandu-mi libertatea alegerii, dar, insotindu-ma indiferent de aceasta alegere. Sunt convinsa ca nu va fugi, ci va merge cu mine mai departe si va continua sa ma atentioneze ori sa ma indrume, pana la capat.
Foarte frumos spus si mai ales, gandit si trait cu inima: „in camaruta mea, la ceas de taina…” – asa, ca in povestea in care Bunul Dumnezeu, intrebandu-l pe Sf.Petru unde sa se ascunda de cererile nesfarsite ale oamenilor, acesta I-a spus : „acolo unde n-or sa Te gaseasca, fiindca n-or sa Te caute niciodata : in inima lor.” Si totusi, sunt unii care L-au gasit, „la ceas de taina”…iar ei sunt cei care fac lumina in jurul lor, fiindca intalnirea cu El e lumina cea adevarata…Iar ei o stiu uneori, alteori nu, fiindca inalnirea aceea cu El nu e in folosul lor, ci a celor din jur – de aici, poate, si dificultatea drumului, si incertitudinea. Doar si candela ii lumineaza pe cei din jur, fara sa stie si nu in folosul ei. Multumim.
Exact, Ecaterina, asa cum preciza pr. Francisc in meditatia anterioara, primim lumina prin inspiratie si o raspandim in jur prin expiratie, pentru ca, daca am vrea sa o pastram pentru noi, am pierde-o.
O nouă naştere, cum se poate aşa ceva?
Se poate , si acum o stim prea bine.
In timp ce citeam meditatia dumnevoastra gandul mi-a „zburat” la Iov care desi era fara prihana si curat la suflet (IOV 1 :1. Era in tara Ut un om care se numea Iov. Si omul acesta era fara prihana si curat la suflet. El se temea de Dumnezeu si se abatea de la rau.) a fost „nascut din nou”.Putem spune chiar ca a SUFERIT toate chinurile ” nasterii din nou” in mod constient abandonandu-se total Vointei lui Dumnezeu:
„20. Atunci Iov s-a sculat, si-a sfasiat mantaua si si-a tuns capul. Apoi, aruncandu-se la pamant, s-a inchinat
21. si a zis: „Gol am iesit din pantecele mamei mele si gol ma voi intoarce in sanul pamantului. Domnul a dat si Domnul a luat – binecuvantat fie Numele Domnului!”
apoi , dupa sfasietoarele chinuri puterile-i slabesc si vorbeste impotriva Domnului (Iov,cap 31 ) starea in care era o putem considera „moarte” .
In Iov cap 40 ,incet , incet sa inceapa sa renasca:
„1. Domnul a vorbit lui Iov si a zis:
2. „Esti incredintat acum tu, care vorbesti impotriva Celui Atotputernic? Tu care mustri pe Dumnezeu, mai ai vreun raspuns de dat?”
3. Iov a raspuns Domnului, si a zis:
4. „Iata, eu sunt prea mic; ce sa-Ti raspund? Imi pun mana la gura. ”
Iar in Iov 42 vedem „nasterea din nou” in toata splendoarea ei :
„1. Iov a raspuns Domnului si a zis:
2. „Stiu ca Tu poti totul si ca nimic nu poate sta impotriva gandurilor Tale.” –
3. „Cine este acela care are nebunia sa-Mi intunece planurile?” – „Da, am vorbit, fara sa le inteleg, de minuni, care sunt mai presus de mine si pe care nu le pricep.” –
4. „Asculta-Ma si voi vorbi; te voi intreba, si Ma vei invata.” –
5. „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a vazut.
6. De aceea mi-e scarba de mine si ma pocaiesc in tarana si cenusa.”
Dumnezeu sa va binecuvanteze cu cele mai pretioase haruri!