Ador întâlnirile cu Isus în cămăruţa mea, la ceas de taină, aşa cum Nicodim a venit la întâlnirea cu Domnul. Ne vorbim ca doi prieteni foarte apropiaţi. Eu îi povestesc toate cele ce le am pe inimă, îi împărtăşesc planurile, dorinţele şi nevoile mele, bucuriile, tristeţile ori frustrările mele. Am mare încredere în el, aş merge după el până la capătul pământului. Isus, la rându-i, mă învaţă, mă încurajează, mă mângâie, comunicând în multe moduri cu inima mea: direct sau prin diverse persoane ori circumstanţe. Conţinutul mesajelor sale, însă, uneori, mă derutează. Există situaţii în care îmi spune ceva ce pare de neconceput, paradoxal, uluitor, imposibil de acceptat, chiar bizar, asemănător discuţiei dintre Isus şi Nicodim. Îmi imaginez cât de năucit a fost Nicodim de acel „trebuie să vă naşteţi din nou”… O nouă naştere, cum se poate aşa ceva? De exemplu, se întâmplă ca Isus să mă sfătuiască să merg mai departe pe un drum care se arată greu, periculos pentru mine şi pare că voi fi rănită, ori pare că nu sunt abilitată pentru a-l parcurge. Mă gândesc că şi Iona şi Moise au trecut pe aici. Dar şi invers, deşi, am făcut o treabă bună într-un anumit domeniu, îmi zice că e timpul să renunţ. De ce să renunţ când această slujire l-a vestit pe el, fiind de folos atâtor persoane, iar pe mine m-a şlefuit? Cum să plec aşa, pur şi simplu, ce vor zice oamenii? Mintea mea, având nevoie de un punct de referinţă, se bazează pe experienţele anterioare, încercând, parcă, să-l limiteze pe Isus, pentru a putea să cuprindă, să înţeleagă ceea ce se întâmplă, să preia controlul. Mă întreb cât de mare este credinţa mea în astfel de momente? Dincolo de toate negocierile, de toate argumentele mele solide şi raţionale, Cristos rămâne ferm: o să fie bine. Mai pot merge eu acum după el, măcar un pas? Desigur, mă lasă să aleg, şi, întotdeauna, mai devreme sau mai târziu, se dovedeşte că a avut dreptate. O, de-aş alege să-mi ascult călăuza… întotdeauna mi-ar fi bine…

Mădălina-Veronica Haidemak a meditat Evanghelia după sfântul Ioan 3,1-8: Între farisei era un om numit Nicodim, un fruntaş al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Isus şi i-a zis: „Învăţătorule, ştim că ai venit de la Dumnezeu, ca să înveţi, pentru că nimeni nu poate face aceste semne pe care le faci tu, dacă nu este Dumnezeu cu el”. Drept răspuns Isus i-a zis: „Adevăr, adevăr îţi spun că dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu”. Nicodim i-a zis: „Cum poate să se nască un om când este bătrân? Oare poate intra a doua oară în sânul mamei sale şi să se nască?”  I-a răspuns Isus: „Adevăr, adevăr îţi zic: De nu se naşte cineva din apă şi din Duh Sfânt, nu poate intra în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din duh, duh este. Nu te mira că ţi-am zis: trebuie să vă naşteţi din nou. Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. La fel se întâmplă cu oricine e născut din Duh”.

Despre autorul acestui articol: Mădălina-Veronica Haidemak (n.1971) este psiholog, cu formare în analiză existenţială şi logoterapie, şi licenţiată în ştiinţe juridice. Colaborator pro bono al mai multor organizaţii, este angajată în diferite proiecte de susţinere a vieţii şi promovare a valorilor creştine. În prezent acordă consiliere (individuală, de cuplu şi de grup) în cadrul Clinicii „Pro-Vita International”.

© „Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?” este un proiect exclusiv „Deus meus in te confido” (Ps 25,2).

Votează acest articol şi autorul lui va fi premiat! (detalii, aici) Comentează acest articol şi poţi câştiga un premiu săptămânal! (detalii, aici)